Fostul președinte al Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, acuzat de DNA de trafic de influență, s-a prezentat joi dimineață la Secția 5 de Poliție din Capitală pentru a da cu subsemnatul în cadrul măsurii controlului judiciar. Zgonea nu a făcut declarații în fața jurnaliștilor.
Valeriu Zgonea, pus sub control judiciar miercuri, este acuzat că fi intervenit la funcţionari publici pentru ca o rudă a fostului consilier judeţean de la CJ Buzău Dumitru Dobrică să fie numită preşedinte al Centrului Naţional de Management pentru Societatea Informaţională şi ulterior subsecretar de stat.
Zgonea ar fi primit în schimb o excursie la Viena şi contravaloarea unor ”cheltuieli legate de construirea unei case de vacanţă în judeţul Covasna”, valorea totală a acestora fiind de aproximativ 52.000 de lei. (Detalii aici)