Ce faci Gore? Mă antrenez. Ai pumnii cam mici. N-are importanță, te lovesc de te smintesc. Și care ar fi șpilu’ Gore? Dragnea a vorbit cu Iliescu și Iliescu l-a sfătuit să aducă minierii. Aha, și? Păi nu mai facem ca data trecută, să moară bucureștenii, să-i facă ăia pilaf, nu mai stăm ca mimozele s-o luăm la moacă, pricepi?! Dar o să fie război civil, Gore, nu te gândești? N-o să fie că ieșim toți bărbații din București dincolo de Basarab, îi încercuim de numa’, numa’, îi punem cu botu’ pe labe, o mișcare n-or să mai facă, nu mai face ei caterincă în București, îi împachetăm și-i trimitem acasă. Ai priceput? Păi asta înseamnă să fii bărbat adevărat! Aha. Deci nu vrei omor, bătaie și război civil în contra minierilor?! Nu vreau. Vreau doar să vadă, așa, pe direct, că în București nu sunt alde papă-lapte, că-n București sunt bărbați vajnici, adevărați, hotărâți și strașnici luptători. Parcă încep să înțeleg. Adică tu, Gore, barbugiu din Piața Chibrit, ai așa, o străluminare de la Dumnezeu, dacă înțeleg eu bine, cam așa ceva, domnu’ scriitor de sefeuri haioase și îmbârligate. Îmbârligate, Gore? Stăm amândoi pe malul Dâmboviței, e soare, trec niște fetișcane de pension, bem o bere de la doză, pac, țac, căscăm gura la lume, trece un zepelin zburătăcit tocmai de la Paris, lumea se plimbă de colo, colo, e frumos, e soare, e liniște, nu ne hăcuiește nimeni cu topoarele și nu ne orbește nimeni cu lămpașe și nu ne înjură nimeni de mamă. Ce poți să-ți dorești? Așa, și? Și ce? Păi cu minierii, am înțeles. Dar cu extratereștrii? Că aud că Tăriceanu e în clenciuri cu extratereștrii, la fel și Orban, și Vosganian, și Videanu, Hrebe și Băse, ce să mai zic?! Tre’ să fie o încurcătură, nu-s extratereștrii, sunt chinezii. Chinezii? Da, chinezii de la Dragonul Roșu! Păi ei conduc, din umbră, România. Hai că m-ai dat gata! Gore, tu râzi de mine, universul nu e așa construit. Ce ar fi însă universul? Să vedem dacă nu cumva ne asumăm un risc lucrând asupra limitei, asupra enciclopediei universale, asupra universului însuşi. Ce ar fi însă universul? Oare nu e cumva o frumoasă şi tragică ficţiune de trebuinţă profundei noastre raportări la existenţă? Nu este el verb şi nu substantiv? Nu este el o existenţă a textului sau a texturii? Dar ce poate fi existenţa? Carnavalul simţurilor? Beţia ideilor? Oare nu ar trebui să depăşim această stare enciclopedică şi să ne avântăm navigând plin de curaj mai departe? De ce e bun un univers izvorât dintr-o stare punctuală şi nu unul vălurit dintr-o mulţime de puncte vălurite şi ele? De ce ne-ar fi de ajuns un univers spânzurat într-o singularitate şi nu un univers vălurit în el însuşi şi mai mult decât atât? Sigur, spiritele auguste şi academiile gomoase vor susţine sus şi tare că nedescoperindu-se neomogenitatea universului acesta va fi fiind omogen. Dar dacă renunţăm la această idee încercând să găsim nu calitatea sau adverbul ci mai cu seamă dinamica universului? Ce ar fi dinamica? Procesualizarea prin verb, strigă Gore, plin de entuziasm.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.