Dan Motreanu: „Ca secretar general, îți iei mai multe înjurături”

Una dintre cele mai proeminente figuri ale liberalilor lăsate în afara Parlamentului sub conducerea Alinei Gorghiu, deputatul Dan Motreanu, se întoarce pe cai mari în PNL. Fostul secretar general al partidului și unul dintre cei mai serioși peneliști pleacă din pole-position pentru a ocupa din nou postul-cheie în partid, lăsat liber de Marian Petrache. Deși vrea să inducă ideea că e încă nehotărât, ca să câștige consensul total, Motreanu recunoște că se bucură și de sprijinul liberalilor care provin din fostul PDL. Ferm în privința rolului pe care Dacian Cioloș l-ar putea avea, pe viitor, în partid, Dan Motreanu înclină balanța în favoarea unui președinte 100% liberal.

Cotidianul: Domnule Motreanu, vă pregătiți să reveniți în prim-plan la PNL. Sunteți girat cu încrederea că veți reuși să încheiați „în liniște“ procesul de fuziune dintre PNL și PDL, ceea ce nu a fost și nici nu e de ici, de colo într-un partid măcinat de luptele interne și cu un scor, pe zi ce trece, mai prost în sondajele de opinie.

Dan Motreanu: N-am luat nicio hotărâre. Am alte priorități. Luni (n.r. – azi) mă întâlnesc și vorbesc cu toți colegii mei din conducerea interimară a partidului. Am foarte puțin timp la dispoziție. Trebuie să se reunească cu noi și fostul PDL și să accepte desemnarea mea.

Ce alte priorități aveți?

Mi-am făcut o firmă de consultanță de care trebuie să mă ocup. Plus că și familia mea va avea un cuvânt de spus în privința deciziei pe care o voi lua. Funcția de secretar general, fie și interimar, mănâncă foarte mult timp. Partidul este într-o situație destul de grea. Sunt foarte multe grupuri, grupulețe și sunt și suspicioase că unii trag doar pentru unii, și nu pentru binele partidului, iar alții fac jocurile celorlalți. Ca secretar general al partidului, îți iei mai multe înjurături decât mulțumiri.

Apropo de înjurături și nemulțumiri, de ce PNL, în loc să-și rezolve mai repede problemele interne, a amânat atât de mult desemnarea unei noi conduceri printr-un congres? De ce tocmai 17 iunie, o dată atât de îndepărtată?

Și șase săptămâni, cât are nevoie o organizație să își organizeze alegerile, este un termen foarte strâns. Gândiți-vă că unele județe au undeva la 60 de localități, în timp ce altele au și 110. Apoi, mai este nevoie, conform statutului, să treacă încă 45 de zile până la declanșarea alegerilor și prezentarea moțiunilor și a echipelor. Toate conducerile PNL s-au săturat, de-a lungul timpului, să tot audă „nu mai faceți voi învârteli la București și noi să suportăm urmările!“.

Totuși, această schemă de alegeri pe care o aveți nu a dat rezultate bune nici în trecut și asta s-a văzut cel mai bine când electoratul v-a taxat, din ce în ce mai dur, în ultimii ani și la fiecare scrutin… În plus, PNL își joacă rolul de partid de opoziție doar când își mai aduce aminte…

Știu, dar dacă am fi organizat acum acest congres, ar fi izbucnit un adevărat război civil în partid, pentru că mulți președinți de organizații sunt contestați pentru rezultatele slabe de la alegeri. Nu este o problemă că ne întindem pentru următoarele 4-5 luni cu alegerile. Toți candidații pentru șefia partidului ar trebui să fie cât mai vizibili și în interior și în exterior. Trebuie să înțeleagă că trebuie să te bați și pentru partid, dar și pentru țară. Majoritatea lor sunt mai mult preocupați de problemele interne ale PNL, decât de cele ale tuturor românilor. Trebuie să schimbăm această abordare. Repet că dacă am fi început cu un congres prin care făceam alegerile de sus în jos, ar fi ieșit un scandal monstru…

Dan Motreanu şi foştii săi colegi din Parlament

Până în prezent, doar numele dumneavoastră a fost vehiculat. Mai aveți și alți contracandidați pentru această poziție în PNL?

Trebuie să fie și cealaltă parte de acord în unanimitate. Este o decizie pe care trebuie să o luăm împreună, pentru că nu e deloc ușor să te înhami pentru organizarea și pregătirea alegerilor interne, dar și a referendumului. Dar am înțeles deja că sunt prima opțiune pentru funcția de secretar general interimar.

Așadar, se înțelege că aveți și girul celor din fostul PDL.

Mi-au propus foarte mulți colegi, inclusiv de la PDL, pentru că mă știu că sunt o persoană echilibrată. Știu că va fi greu pentru oricine să ocupe funcția aceasta de secretar general, pentru că situația va impune să împaci pe toată lumea. Nu spun că mie îmi va fi greu în mod deosebit, pentru că am experiența necesară și știu să capacitez oamenii să muncească și să și obțină rezultate mai bune ca până acum.

Când anume a venit prima propunere și de la ce aripă a PNL?

Cam de acum două săptămâni, de când a început Marian Petrache să spună că se retrage din toate funcțiile din partid. Ambele!

Deși întrebarea este prematură, pe cine vedeți drept viitor șef al PNL?

Bineînțeles că pe cineva din vechiul PNL! Este prima mea opțiune pentru mandatul viitor de președinte, pentru următorii doi sau patru ani. Avem nevoie de cel mai bun om. Și dacă noul președintele ar veni din fostul PDL, eu nu am nicio problemă!

Se zvonește în PNL că președintele Klaus Iohannis vă va lăsa să vă luptați între dumneavoastră, apoi, pe ultima sută de metri, va indica pe cine anume vrea ca președinte. De asemenea, tot din rândurile liberalilor se aude că fostul premier tehnocrat Dacian Cioloș vrea să intre în partid și că va candida chiar pentru funcția supremă.

Vom vedea. Dacă domnul Cioloș vrea să vină în partid, e binevenit. PNL e un partid deschis. Însă asta nu înseamnă că poate să acceadă, acum, la funcția de președinte al partidului. Prin analogie cu șeful statului, Klaus Iohannis, sau cu domnul Theodor Stolojan, nici aceștia nu au ajuns șefi ai liberalilor imediat cum au intrat în PNL!

Trimis în judecată pentru spălare de bani

Dan Motreanu a fost trimis în judecată de DNA în septembrie 2015, alături de deputatul George Scutaru, pentru spălare de bani, ambii fiind acuzaţi că au primit 250.000 de euro, respectiv 170.000 de euro, pentru finanţarea campaniei electorale din 2008. Cândva mâna dreaptă a lui Bogdan Olteanu, și în Parlament, și în PNL, Dan Motreanu pare să fie și unul dintre martorii-cheie în dosarul fostului viceguvernator al BNR. Numele lui apărea în interceptările telefonice, iar unul dintre martorii care l-au denunțat pe Olteanu că ar fi primit două milioane de euro șpagă de la S. O. Vîntu susține că Motreanu ar fi asistat la plata banilor. Motreanu spune însă că nu își aduce aminte să fi văzut pe cineva aducându-i bani lui Olteanu chiar în sediul PNL.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Maria Musat 68 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.