Dana Marijuana rămâne în arest preventiv pentru trafic de droguri

Cântăreaţa Dana Coteanu, cu numele de scenă Dana Marijuana

De L.V.
Dana Marijuana rămâne în arest preventiv pentru trafic de droguri

Cântăreaţa Dana Coteanu, cu numele de scenă Dana Marijuana

Cântăreaţa Dana Coteanu, cu numele de scenă Dana Marijuana, rămâne în arest preventiv pentru trafic de droguri, printr-o decizie luată miercuri de judecătorii Tribunalului Constanţa.

Sentinţa nu este definitivă, ea putând fi contestată în termen de 48 de ore de la comunicare.

„În baza (…), constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaţilor Coteanu Elena – Daniela, … Neagu Cristi – Alin, …Nicula Mugur – Valentin, …măsură pe care o menţine, urmând a fi verificată până la data de 09.01.2025. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 11.12.2024”, reiese din soluţia pe scurt dată de Tribunalul Constanţa.

În august 2024, Dana Marijuana şi alţi doi suspecţi, cercetaţi de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) într-un dosar de trafic de droguri, au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, printr-o decizie a Tribunalului Constanţa.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa, persoanele în cauză au fost depistate, în noaptea de 21/22 august, de către un echipaj de poliţie rutieră în timp ce se deplasau cu un autoturism în staţiunea 2 Mai iar la controlul efectuat au fost descoperite şi ridicate aproximativ 100 de grame canabis.

„Ulterior, au fost puse în aplicare 4 mandate de percheziţie domiciliară, în judeţele Constanţa, Giurgiu şi în municipiul Bucureşti, fiind descoperite şi ridicate 100 de comprimate de ecstasy (drog de mare risc), cantităţi de amfetamină (drog de mare risc), ketamină (drog de risc), 21 de comprimate ce urmează a fi analizate, precum şi alte mijloace de probă”, a mai informat IPJ printr-un comunicat de presă.

Distribuie articolul pe:

2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.