Grija lui Dăncilă: Nu trebuie să-mi dezamăgesc colegii

Europarlamentarul PSD Viorica Dăncilă a precizat, marţi, după ce a fost propusă de CExN al PSD pentru funcţia premier, că are experienţa necesară pentru a prelua această funcţie, ea menţionând că nu trebuie să-i dezamăgească pe colegii săi, care au avut încredere în ea.

„Dacă colegii au avut încredere în mine, trebuie să nu-i dezamăgesc”, a spus Viorica Dăncilă.

Întrebată dacă îi este teamă că va sta puţin la Guvern, având în vedere antecedentele cu guvernele Grindeanu şi Tudose, Dăncilă a spus: „Eu sunt o fire optimistă şi echilibrată şi cred că trebuie să gândesc pozitiv”.

Ea a evitat să spună ce o recomandă pentru această funcţie la Palatul Victoria, menţionând doar că preşedintele partidului, Liviu Dragnea, a făcut declaraţii în acest sens.

Întrebată dacă are experienţă pentru a prelua funcţia de premier, Dăncilă a răspuns: „Cred că da”.

„Voi răspunde la toate întrebările după ce domnul preşedinte (Klaus Iohannis, n.r.) va fi de acord cu desemnarea mea, e prematur să spun acum”, a arătat Dăncilă.

Ea a mai spus că, dacă va fi desemnată, va discuta cu toţi colegii săi din PSD, inclusiv cu fostul premier Mihai Tudose.

„Categoric, voi discuta cu toată lumea, toţi sunt colegii mei”, a mai spus Dăncilă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

22 de Comentarii

  1. Draga Tovarasa Dancila. Colegii dumitale sunt de tot risul. Acestia impreuna cu asa zisul presedinte si asa zisa securitate continua sa isi bata joc de natia romana.

  2. Nu cred a o caracterizeaa MODESTIA.Vorba aia…….pana nu-i fudul…

  3. De fapt Dragnea si/ a Dancit, pardon ”peticit sacul”, IN CONCLUZIE, razboiul PSD contra Romaniei si romanilor poate continua, legiferarea legilor speciaole care sa-i scoata pe infractorii politici ”deasupra legilor„,
    intarirea privilegiilor si extinderea lor spre alte personaje pentruca, romanii sunt invatati sa traiasca in saracie, iar banii trebuie chivernisiti SAU CHELTUITI pentru „alte fete simandicoase„. Saracirea, ingenunchierea romanilor va continua, aceasta este concluzia generala, daca presedintele Johannis va accepta aroganta PSD care si-a aratat de 2 ori si incompetenta si analfabetismul politic.

  4. Deci poti dezamagi o tara intreaga, doar coledzi sa fie multumiti.

    • Nu-i poate dezamagi, in consecinta s-a decis sa-i amageasca pe colegi.

  5. Mai sa fie,care va sa zica are experienta pentru functia de premier.Vai tu,ce ciorapi si pantofi noi ai,zi-mi si mie magazinul….Asa ceva numai in filmele cu prosti 1

  6. Pe domna Dancila o recomanda functiile politice, asta este impresia ei. Ma intreb cati oamei a condus la editat, si ce respoasabilitati a avut, sau daca a vut responsabilitatea de a platii salarii la oamenii pe care i-au fost subordonati. Dragnea nu a propuso,a propuso locotenentul Badalau.

  7. daca dansa merita sa fie premier, cel care a invins-o de doua ori la alegerile ptr primaria videle ce functie merita? presedinte onu, sua, rusia?

  8. Doamna Dancila NU are pic de Experienta de a CONDUCE, ea nu a fost sefa macar sa conduca 3 maturatori!
    Ce-a CONDUS ea la viata ei?
    NIMIC, CVul ei e GOL!
    Mai mult, a refuzat „să spună ce o recomandă pentru această funcţie la Palatul Victoria, menţionând doar că preşedintele partidului, Liviu Dragnea, a făcut declaraţii în acest sens.”
    La randul lui, Azi dl Dragnea intrebat cu ce s-a remarcat si ce o RECOMANDA ca Premier a raspuns: „Asta o sa va spuna ea. M-a rugat sa va transmit ca isi cere scuze, nu doreste sa tina nicio conferinta decat daca presedintele o va desemna
    NU vreau sa spun eu toate proiectele si toate calitatile sale.”!!

    A-propos de „buna reputatie” pe care o are la Brussels, intr-un Interviu publicat pe data de 14 iulie de revista Parlamentului European, publicatia Politico.eu a scris atunci ca “eurodeputata PSD a dat un stralucitor exemplu de cum sa refuzi sa raspunzi”.
    “Desi i-au fost adresate doar intrebari soft, dna Dancila NU a raspuns la nici una. Invitata sa-si descrie stilul politic in 3 cuvinte, a avut nevoie de 39. NU a evocat nici o realizare care si-ar putea suprinde cititorii, nici nu a reusit sa numeasca o carte care a inspirat-o”, a scris politico.eu, care a precizat ca Dancila n-a fost in stare sa numeasca o persoana care a inspirat-o.

    https://www.hotnews.ro/stiri-esential-22229119-interviul-care-facut-viorica-dancila-celebra-bruxelles.htm

  9. Cred ca ce am spus intr-un comentariu la art. ” Noul dusman al PSD ” este valabil si la art. asta ! … din pacate in tara asta a noastra si iar ma vad nevoit sa repet: cine are o functie mai mica, mai mare si hotaraste ceva este securist, sau cum se mai numesc respectivii azi ! Concret asa Grindeanu, Tudose, Badalau, Ponta, Ciolos, Dragnea, Johannis, s.a.m.d. TOTI sunt securisti iar Programe de guvernare, viata romanilor, la unii dintre ei, ii doare la bascheti deoarece majoritatea securistilor care conduc, decid ceva, in tara asta, dupa ticalosia din dec.’89, sunt gargaragii, marionetele celor care se amesteca copios si abundent in treburile noastre interne: RUSII, AMERICANII, EVREII, FRANCEZII, ENGLEZII, GERMANII ! Din pacate asa are sa se desfasoare viata noastra, romanii merg la vot( cam 50% din cei cu drept de vot ! ) iar securistii incep sa faca circul care se deruleaza sub ochii nostrii deoarece azi se incearca marirea platii fortei de munca ( de catre unii securisti mai de omenie sa spunem asa ! ) in tara asta amarata a noastra( marirea salariilor, implicit a pensiilor ! ) iar lucrarea asta nu convine celor care se amesteca in treb’ile noastre interne haitele exploatatoare a fortei de munca din exteriorul tarii, vor sa fim sclavi in tara asta a noastra chiar daca ne-au buimacit cu apartenenta noastra la: N.A.T.O., U.E., Parteneriat Strategic cu SUA, este o noua forma de sclavie identica in rapacitate si lacomie cu sclavia clasica din Africa si America de Sud din mileniul trecut ! Trebuie ca bunul Dumnezeu sa ne dea minte sa contracaram forma asta de sclavie experimentata de haitele exploatatoare in tara ROMANIA sa putem sa slalomam printre interesele astea de un ordinarism si rapacitate, bajocura rar intalnite in Lumea asta cam prost facuta, sa evitam sa fim faramati ca stat national unitar- NU INTAMPLATOR UNII UNGURI DIN ARDEAL S-A UMFLAT TARATA SEPARARII IN PIPOTA LOR PARSIVA SI TRADATOARE probabil sprijiniti de … Rusia ! Doamne Ajuta … !

  10. cind se fac alegeri pentru secretarul ONU ? Romania are cel puitin doi pretendenti calificati :viorica si plesoianu .

  11. Un zero barat!Auzi la ea, spera sa nu-si dezamageasca colegii!Dar pe noi ne poate dezamagi nu?Si cu siguranta tanti asta buna de stat la cratita o s-o faca!Ce oameni de paie are PSD!CE NEVERTEBRATE!

  12. Tot blonda de Teleorman e si asta, are probabil o mare experienta de secretoara. S-a facut dimineata, tovarase Dragnea. Vine lumea la birou. Liviu Dragnea a fost tare multumit de prestatia ei.Mari realizari pentru tara, trebuie sa le treaca in CV.

  13. Cred ca nu va e clar sensul cuvintelor d-na „petrol si gaze”:Aveti „experienta” pentru functia de premier?De unde? De la sondele de foraj?Ati mai condus vreun guvern sau ceva asemanator,vreo companie de succes?Nu „campanie” doamna petrol.Campanii ati condus multe alaturi de pastorul de rate din Campia Romana.Inconstienta e mai profunda decat prostia dar nici una dintre ele nu te face sa tipi de durere.Superficialitatea in splendoarea ei straluceste pe chipul dvoastra.

  14. „Cred ca am experienta pentru functia de premier”! Asta-i proista (poate pe franceza nu apare cenzurat cuvantul „proasta”!) de bubuie! Ce experienta o recomanda pe vitula eligans asta, ca m-am tot chiorat pe cele cv-uri si n-am gasit decat decat? Daca spunea ca crede ca are calitatile si competenta pentru PM era altceva.

  15. cvium aveti doamna experienta ca PM…ati mai detinut acesta fonctie in incarnarea pretzidenta??

  16. Romania e in pivnitza!Mai jos e doar panza freatica!Care probabil e si ea CONTAMINATA…………

  17. ei daca nu mi veti poblica adresa o zac: falsa modestie, tzatza da videle parvenita, bine nhranita si intretinuta . minte??? satacuta ..de unde stiu ?? da ce bre io s chior..se vede da la om posta ..o Doamna ..cu esperienta ..si cu har ar fi spus; stiu dlor Romania i intro perioada bgrea ,confuza si suntem datori fata de acesta Romanie ..etc ..inyelegeti ce vreau sa zic…ea .., aleasa se limiteaza sa spuna ca ..daca colegii m au vrut io m am dagt si..nuni voi dezamgi.pai colegii sunt de aceeasi teapa ..cotcodaci, aplaudaci ..habat n au pentru ce iau banii ..majoritatea. penal, nepenal vaz ca dragnelui ii cam ies ytoate combinatiile ..si oiar auzim da Videle ..nu stiam ca la Videle s a rasturnat varuta cum ministeriaboili dar uite ca ..au resurse umane ..cred vca de la castraveti li se traje..pai nu spunea Pioersic ca i dicotilrdonat si omniprezent..vorbind despre aleasa dragnea spunea ..ca i o ..femeie da femeie ; eim mai zi ceva ..o fi stiind el ce spune ; dar noi avem nevoie de Doamne nu de femei europarlamentare ca ce fac astea ..freaca menta ca majoritatea ep romani . si eba fusxe si bicali se duse ..sii? cu asta ce am facut..deci spunem da Doamna ca i asa si asa la vedere ..la minte??? saracuta..de unde stiu ?? da ce bre io s chior ..hai s aveti o zi cum va doriti ca ministri ..d unde bre d unde.??

    • Pt moser. Dar nu ar fi mai bine sa le bagi pe comentarii atunci cand nu dai la goarna oarece inox, ca sa intelegem si noi cei care citim oarece ??? Sanatate maxima !

    • @c.g.
      „…noi cei care citim oarece…” zici? Pai dumneata citesti mult si nu pricepi nimic. Mai conteaza sa si intelegi, nu doar sa citesti si sa repeti ce ai citit.

  18. .Mamaaaa, da’ ce „tencuiala” are ! Cred ca vreo trei kile de pudra, fond de ten si alte smacuri ! Zici ca-i masca mortuara a lui Nefertiti ! (corespondentul masculin in PSD in materie de spoiala cred ca e nenea ala, Balalau, care-si vopseste parul „ca pana corbului”) … Lasa, mamaie, stai matale acolo la caldurica la Bruxelles, la robinetul cu euro, si nu mai „ferici” natiunea romana cu „competentele” matale !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.