Daniel Constantin spune că familia i-a fost ameninţată

Liderul PC a declarat cu subiect şi predicat la TVR1, că atât el cât şi familia sa a început să primească ameninţări. El corelează ameninţările cu campania de presă demarată de Antena 3 împotriva sa.

Atacuri la adresa sa şi la adresa familiei

După ce în cadrul unui interviu pentru Gândul Live, Daniel Constantin (încă) preşedintele PC a făcut „declaraţia de independenţă” faţă de Dan Voiculescu – „suntem într-o situaţie ireconciliabilă” – la TVR, în emisiunea „Vorbeşte Liber”, şeful conservatorilor a făcut o dezvăşuire uluitoare şi a atacat dur postul tv Antena 3. Concret, Daniel Constantin a afirmat că atât el, cât şi familia sa a început să primească ameninţări. „În ultimele luni s-au întâmplat foarte multe lucruri, care cred că trebuie expuse la un moment dat sau măcar să fie finalizate printr-o concluzie pe care eu am tras-o. Am spus că relația (cu Dan Voiculescu – n.a.) este ireconciliabilă în acest moment, nu neapărat din cauza faptului că s-a pornit o campanie mediatică împotriva mea, de la 1 ianuarie, chiar din prima zi a acestui an, dar am luat această decizie pentru a exprima această situație pentru că s-a trecut, din păcate, la foarte multe atacuri, dacă vreți chiar amenințări în plan personal și nu neapărat asupra mea, ci asupra familiei. Sigur că îi datorez foarte multe lucruri domnului Voiculescu, dar nu cred că trebuie să fiu, acum, într-o situație, nedreaptă din punctul meu de vedere, care merg până la amenințări în plan personal. Cred că toate lucrurile trebuie să aibă o limită!”, a declarat Daniel Constantin.

De unde a plecat totul

Liderul PC a explicat din nou, de unde a pornit totul. El a menţionat că i-a spus lui Dan Voiculescu că nu va interveni pe linie de minister în dosarul ICA, concret, ministerul nu s-a retras din postura de parte civilă. „Am avut discuția vis-a-vis despre ceea ce se întâmplă în acel dosar, n-aș spune provocată de domnia sa, ci am simțit nevoia să spun că nu voi interveni niciodată în acel dosar. Am avut senzația că dânsul a înțeles, chiar dacă alți membri ai familiei sale probabil că nu au înțeles, de aceea, până în momentul în care s-a întâmplat condamnarea din august 2014, nu am avut niciun fel de conflict. Sigur că după acea condamnare am avut semnale că există o supărare și că va începe un atac, la un moment dat. Imediat după 16 noiembrie, când au început atacurile, atacurile pentru schimbarea mea de la conducerea PC”, a mai spus Daniel Constantin

Constantin acuză un şef de la Antene

Dar după dezvăluirea privind ameninţările la adresa familiei sale, Daniel Constantin a mai făcut o dezvăluire. A precizat că un şef din trustul Intact coordonează o campanie de presă împotriva sa. „ Cred că acolo la un post de televiziune patronat de domnul Voiculescu sau de familia domniei sale, evident o persoană din conducerea acelei trust a pornit, la un moment dat, o campanie de presă, cu care n-am nicio problemă, dar este evident când se pun titluri de genul <<Daniel Constantin a băgat 12 oameni nevinovați în pușcărie>>”, a adăugat Daniel Constantin. Deşi a fost întrebat de moderatorul de la TVR cine este persoana din conducerea trustului care a pornit o campanie de presă împotriva sa, Daniel Constantin a refuzat să facă vreo nominalizare.

Din conducerea trustului Intact legături directe cu Antena 3 au: Mihai Gâdea, Alessandra Stoicescu şi Radu Tudor. Până acum Daniel Constantin a fost atacat în buletinele de ştiri, nu a avut vreo emisiune dedicată în mod special.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Lucian Gheorghiu 3052 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.