Daniel David, ministrul Educației, îl atacă pe Călin Georgescu, pe blogul personal, și se declară un adversar al ideilor sale.
Acesta susține, fără să probeze vreo dovadă în acest sens, că discursul lui Georgescu este unul care mimează cunoștințele din știință și religie,
…are în mine un adversar al ideilor sale, care va încerca să protejeze românii, de la copii și tineri la adulți și seniori, de acestea, propunându-le calea corectă a educației-științei și religiei pentru succesul și onorabilitatea socială, fie că domnul Georgescu va mai candida sau nu va mai candida la următoarele alegeri prezidențiale…”
În final, în sinteză, David îi transmite lui Georgescu următorul mesaj:
„Domnule Georgescu, sunt și voi fi un adversar al ideilor dumneavoastră despre lume, pentru că eu cred că lovesc în știință și religie, deci în șansa bunăstării românilor, trezind vechiul obscurantism care ne poate menține în bizarerii, izolare și subdezvoltare, și voi încerca mereu să protejez oamenii de acestea.”
Călin Georgescu a spus despre noul ministru al Educației că „ne va ajuta să ne optimizăm. În 10 ani, vom avea cu toții cipuri în creier”
Într-o postatare pe Facebook, vorbind despre lipsa unor dovezi privind ingerințel rusești asupra votului din primul tur, Călin Georgescu a afirmat că Daniel David, noul ministrul al educației, că „vrea să bage cipuri în creierul românilor”.
„În 10 ani, prin declarații care sfidează normalul și creștinismul, vom avea cu toții cipuri în creier” „Este cel care se va ocupa de educația copiilor noștri. Este individul acela care a declarat că noi, românii, trebuie să fim optimizați și ne va ajuta el să ne optimizăm. Mai exact, în 10 ani, prin declarații care sfidează normalul și creștinismul, vom avea cu toții cipuri în creier”, a spus Georgescu.
În același context, Georgescu se arăta deranjat de portofoliile pe care le-a primit UDMR
„Două dintre cele mai importante ministere, Finanțe și Dezvoltare, au trecut cumva în administrarea guvernului ungar. Marcel Ciolacu și Viktor Orban au negociat nu doar în România, ci au negociat chiar România. Unul a venit să cumpere, altul să vândă ce nu era al lui”, a acuzat Georgescu.
Ati furat tara 35 de ani, si acum va mirati de ce il vrem pe CG?
Deoarece CG va face curatenie in tara! Dam de pamant cu mafia psd-pdl-USR-UDMR si postacii trolii vostri!
Hoti si tradatori de tara si neam!
@ Domnul Daniel David face ”propagandă” ”gândirii unice”, a PCR ?
Intai dati banii de la Caritas inapoi. Apoi, vezi mai pisalogule, ca in timp ce tu trancani din gura, guvernul a taiat banii profesorilor care fac naveta sa predea la sate. Despre asta ce zici, nicusorule?
Pare a fi un distilat al progresismului in putrefactie (!)…un alt oximoron al ‘elitei’ intelectuale contemporane…o alta culme a lucrurilor, demolata de useristii de inlocuire…cum sa te declari (ca si predai asta e o agravanta!) politolog si sa accepti un post ministerial intr-un guvern ilegitim, rezultat al unei lovituri de stat ‘constitutionale’?! Ba, mai mult, sa hotarasti cum sa speli creierele celor care nu vor (ce tupeu!) sa gandeasca pe modelul hotarat de tine…Suntem zdraveni?! Chiar nu credeam sa regresam democratic atat de mult, am ajuns inapoi in anii ’50, cu culturnici si comisari, cu istorici de conjunctura politica, cu literati si artisti emanati din creuzetul doctrinar al unei ideologii straine de fibra noastra…Lasati oamenii sa creada ca au drepturi, ca suntem intr-o democratie si alegerea lor conteaza!
Piramida securiștilor de la Cluj construita pe banii depusi de romanii disperați de inflație la CARITAS.Cine si- a depus bani „albi pentru zile negre „la CEC i-a pierdut datorita infatiei.Pe banii tuturor romanilor si-a clădit Clujul bunastarea.
Domnul asta Daniel David ,doar cind ii priviti fizionomia si ascultati citeva fraze rostite de el ,va puteti da seama ca este o nulitate.Are asta mutra de ministru al invatamantului ,cum ar avea Vali Minune mutra de presedinte de tara .
e sociolog sau poate psiholog, deci din cei pe care IQ nu i-a ajutat sa invete mate, fizica si chimie…obisnuiti sa reproduca ad litteram un text o lectie, daca ii intrerupi nu mai stiu pt ca nu inteleg ceea ce au invatat pe de rost…sunt buni pt a fisa carti si eventual sa invete citate…n-au rationament logic, ei au doar limbajul de a povesti ce-au vazut ca Mirel Paleda marele cinefil etc. Da poate cer prea mult pt ca si olimpicii la mate sunt tot niste tocilari rezolva probleme pana invata pe de rost tehnica de rezolva nu prin rationament…s-ar putea ca doar cativa din cei ce au invatat sa rationeaza sa faca niste corelatii intre diferite probleme sunt capabili sa ofere ceva valoros.
Nu inteleg de ce nu aplicam legile/experienta ramasa de la Spiru Haret el a facut o scoala performanta si multi au devenit pioneri in diferite domenii…
Cat despre David sa nu-si bage nasul in ceea ce fiecare citeste, cerceteaza ca nu ne-a nascut si crescut el…
Individul nu e ministru.
De fapt, in Romania nu exista la data asta un guvern legitim.
Asa zisul guwerner este investit de un infractor care, incepand cu 22.12.2024, este uzurpator de calitati oficiale si ocupa abuziv functia de presedinte al Romaniei.
Toate actele semnate de el incepand cu data de 22.12.2024 si toate actele semnate de guwernerul pe care l-a investit dupa 22.12.2024, SUNT NULE.
cantec MARIA TANASE
Un t– rom -avea o iapa
si cara cu ea la ceapa!
dupa ce-o carat el ceapa
se apuca sa f -pupe iapa !
c-asai daviduta !
Nu avea dreptate Isarescu:luati o ceasca cu ceai de tei!!!ne vedem la vot,si vedem ce iese atunci!
Valorile,citeste gunoaiele din guvernul nelegitim ies la latrat,au datorie de partid sa latre asa cum le dicteaza mafiotii care i-au ales ca slugi. Acest individ, cultivat la bec si felinar, daca-l scuturi bine nu stie cum a ajuns ministru. E precum un caine turbat care latra la stele.
Oameni buni, voi nu stiti despre cine scrieti! Este un geniu, are cele mai multe publicatii si citatii din in lumea stiintifica. El a declarat de mai multe ori, doar stie nu-i asa?
Sa vorbeasca si sa conteze, pe bune insa, DOAR votul Romanilor ! Fara insa, a scoate din joc, in prealabil, pe unii dintre candidati (toti locuitorii acestui taram avand dreptul de a candida), fara candidati fantoma (care se retrag in in timpul votului), fara a maslui voturile (trebuie numarate in mod cinstit toate voturile exprimate), posibil cu impunerea unui vot obligatotiu pentru toti cetatenii romani cu drept de vot, si fara a restopa ciclul de votare (in timpul votarii). Si sa vedem ce va iesi !
!?Votantii lui Georgescu sunt cu IQ intre 70 si 85,putin peste pragul de handicapati.Va fi o problemă în țară,după alegerile din aprilie,milioane de oameni vor fi trimiși de la Ana la Caiafa,nici la psihiatrie nici la handicapați locomotor ori cu mintea.Va fi un balast uriaș ce atârnă pe umerii celor care muncesc.
Da’ vid mai esti in cap, nene ! … Domnu’ asta din poza are si o mecla de copil retardat, in clasa a treia la 25 de ani ! Cind o ajunge sa ma „protejeze” (??) unu’ ca asta chiar ca ma duc la un psihiatru !
Bey Soroist cipat, ciocu’mic, Clujul nu e România
@Wolf Edmond-Tu esti votant al lui Kremlin Georgescu – mai bine un covrigar la conducere decat unul cu vibratii, frecvente, Cip-uri si caprioare nepensate!Știi ce înseamnă pleava societății?Daca nu știi ești p…t.
David vrea sa ne protejeze. Of, ce dragut! Doar ca nu i-a cerut nimeni sa faca asa ceva.
Ne-au protejat destul Iohannis, Marcel si CCR.
Haideti, ne lasati cu „protectia” voastra falsa?
Suntem in stare sa ne protejam si singuri! Practic voi astia vreti sa va protejati pe voi si bateti campii cu gratie.
Stie toata lumea ca ministrul asta nou-nout ar fi vrut, ar vrea, ar fi fost in carti sa candideze la prezidentiale. Doar ca sansele lui erau putin mai mari de Zero. Si acum ce crede ca face?
Tot iese in fata de cand a fost numit ministru, cu tot felul de balarii, una mai netoata decat alta, doar doar l-o asculta si pe el cineva.
Se vrea oponentul lui Georgescu, ca da bine, e in trend.
Nu reuseste decat sa fie ridicol, jalnic de ridicol.
Daca tot sunteti de formatie psiholog, ar trebui sa mai invatati cate ceva despre psihologia maselor, d-le ministru proaspat uns de coalitie. Hai, pa!
Acest puradel , fudul nevoie mare , poate întrebuința cunoștințele de psihologie clinică și psihoterapie pentru a se redresa de pe traiectoria sorosistă în care , cu hotărîre clujană s-a înfipt ?! Cu excepția unor demni universitar de la Cluj , Marga și Miclea … , cam toți ceilalți au făcut balet pe acorduri … , externe . Au distrus tot ce înseamna educație romănească . Și nu era deloc rea .
4 mil. de votanti(Georgescu + AUR + SOS + POT) nu reprezinta in nici un caz poporul roman. Acum dupa ce oamenii au mai aflat cate ceva despre Mesia sovieticus, cine intra in turul doi cu el il bate de-i suna nanocipurile in cap. Ne vedem la urne!!
Bai Davide vezi-ti de ministerul tau sau cu munca la invatamant e mai greu si e mai usor sa sari sa denigrezi si sa faci propaganda. Calin Georgescu nu e profesor nu face manuale nu dicteaza programa scolara si nu impiedica pe nimeni sa refaca scoli sau sa asigure conditii pentru elevi. Deci care e problema ta?
@ ”România Educată” ce o spune că Daniel David umblă să-l facă pe Cătălin Predoiu ”vedetă”, cu ordinea publică ?
Se pare ca Cacarau si Plicusor n-au iesit cum trebuie in sondajele sistemului.
Vine randul lui David sa incerce. Si de ce nu, si Ponta.
Cam asta-i treaba din ultimele 3 zile!
Mă coloratule dar de ideile lui soros nu ne aperi? Marș la gunoi trădătorilor neomarxisti!
Conteaza cipul din cap, nu fatza de abuzat prin per versiuni.
david un individ cu creierul intors cu cheia de catre globalisti.
David este, clar, bolsevic.
Noi nu mai știm cum să ne protejăm de ideile lui Daniel David și cum să promovăm cât mai mult ideile domnului Călin Georgescu care s-au așezat în sufletul și în mintea noastră. Ne luptăm cu sistemul ticăloșit deocamdată. Domnul Daniel David să meargă mai bine la un psihiatru și la un preot că poate așa se vindecă și devine un cetățean român normal. Cum de este lăsat să circule liber și să spună prostii? Avem un regim foarte tolerant cu dezaxații.
Ha, ha! “Profesori” făcuț’ la apelu’ bocinciluor car’ cred că iei li știu pi tuati!😂 Uăi baieț’ cu ochișuor’ albaștrii, voi n-aveț’ cunoștințăle elementari: bunu’ sâmț ș’ smirenia…
Cine accepta cipuri trebuie sa aiba in cap cip-ciripuri. Urmeaza circumcizia, dragoste pe contrasens si consum de urina la fiecare masa. Asta are familie? Nu cred, ar fi impotriva ideilor cipate de stapanii lui.
Zapaceala sorosista a penetrat cele mai inalte structuri administrative.
Mediocru, dar agresiv Daviduțul dintr-o periferie de satu Mare! Vor avea de lucru Hellwig și cei care l-au recrutat. Daviduțul vrea președinte. A dus UBB de pe locul 600, une a lăsat-o rectorul Marga în 2012, dincolo de locul 1800 și a scos-o din clasamentul Shanghai. La ministerul educației se vede că habar nu are ce-i de făcut. În Cercetare, este doar laudă. Nu a făcut Medicină, nu știe Istorie și Sociologie, dar vrea să lămurească psihologia românilor!Cu biografia minte – n-a făcut studii în SUA. A fost felcer la un spital.Cum spune un profesor coleg de al lui: inspitarorul lui David nu avea caracter, Daviduțul nu știe că există caracter.
trolii sorosisti simt ca au picat in nisipul miscator pe care il merita. daca picau acolo de 20 de ani era mult mai bine.
Ex-rectorasul s-a trezit mare politician. Halal…
Ironia este că atât fanatismul religios de bărboşi înapoiați pupători de moaşte, cât şi soroşismul pedofil transexual zoofil drogat de animale, sunt două fețe ale aceluiaşi obscurantism.
„Are în mine un adversar al ideilor sale, care va încerca să protejeze românii.(?)”. Genial mod de exprimare! Bă tu te auzi când vorbești? Crezi tu că te-ai calificat să fii ori să devii adeversarul Domnului Călin Georgescu??? Tu bați berbunca de mulți ani, la categoria copil de mingi. Tu nu ai nici o treabă cu politica sau cu istoria poporului român. Chiar nu ai realizat cum ai ajuns în această funcție? Îți spunem noi: Ghidat de sfori al căror capete nu ai habar din ce mâini sunt trase dar te crezi deștept. Dacă tot vrei să-ți etalezi incultura și obrăznicia, foarte bine, suntem cu ochii pe tine să mai luăm câteva lecții.
Romania fragmentata in viziunea marelui pisiholog… si ne motiveaza cu „euroatlantismul” si ne inspaiminta cu „extremismul”… alt mare „erudit” de cluj care ne vrea rastingniti intre extremele fiintarii sale.. da monseur te studiez mai abitir decit ai crede. iti studiez mai ales umbrele. ca e interesant…3 vorbe, pac umbra… hai pa, ca mi-am pierdut destul timp cu tine azi! da nu uita, te urmaresc cu ce te produci…
A sunat bontea, cică să-i dai fața înapoi că nu te ajută…
@Anca,
Ai auzit tu Georgescu vorbind că omenii se pot optimiza cu cipuri în creier , cum zice acestălalt , că adică el ar vrea să îmbunățescă lucrarea Lui Dumnezeu?
Ori omul a fost făcut după chipul Lui Dumnezeu, dar prin căderea în păcat el a ajuns într-o stare deplorabilă și inamic Lui Dumnezeu prin cugetele și faptele sale.
Acesta nu este în stare să ne spună acest ministru atât de școlit .
Omul nu are nevoie de cipuri în creier pentru optimizare , ci are nevoie de Fiul Lui Dumnezeu , care să-l elibereze din păcat și de sub puterea păcatului.
Omul are nevoie de o naștere din nou sprirituală, prin Cuvântul Lui Dumnezeu și prin Spriritul Lui Dumnezeu.
Acest fapt nu poate să ni-l spună ministrul , pentru că după cum se vede nu cunoaște Cuvântul Lui Dumnezeu , cu toată știița lui.
Și după cum se vede nu a învățat de la Învățătorul învățătorilor , care este Fiul Lui Dumnezeu, Salvatorul lumii din păcat și de supt puterea păcatului.
”Isus i-a zis: „Eu sunt Calea , Adevăru şi Viaţa† . Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.”(Evanghelia după Ioan 14:6)
!DOMNULUI DAVID ÎI TRIMITE UN „CITITOR” UN PRILEJ DE MEDITAȚIE–ÎN LEGĂTURĂ CU -EDUCAȚIA „LIBERISTĂ”:PROFESOARA LE CERE ELEVILOR DE CLASA A-5-A SĂ POVESTEASCĂ FILME DE DRAGOSTE VĂZUTE. ROBERT ISTRATESCU: UNU CU DRAGOSTE ÎNTRE DOI BĂRBAȚI! -NUU!-ZICE DOAMNA. UNU CU DRAGOSTE ÎNTR DOUĂ DOMNIȘOARE? ZICE -WENDY CIURAR. NU !! -UNUL ÎNTRE UN BĂIAT ȘI O FATĂ! -PĂI NOI NU NE UITĂM LA FILME ISTORICE ! STRIGĂ CORUL ELEVILOR!
”vrea să ”protejeze„ oamenii de ideile lui Georgescu”
Este vital ca domnul Daniel David sa se protejeze si sa ne protejeze intai, de ideile d-lui.
Ha, ha! Securiciu mai ghini ar avia grijă di năpast-sa! Dac’ în ațâț’ ani di viață n-o învățat că cân’ mâta nu-i acas’ șuarici’ juacă pi masă insamnă că-i incompitent în a-ni ieduca pi noi…
NB Profanarea Gradinii Botanice a UBB de catre acest individ obraznic nu mai intereseaza oare pe nimeni?!
SCOPUS:
Result Author Documents Affiliation City Country/Territory
1
David, Daniel Ovidiu 245 Icahn School of Medicine at Mount Sinai New York United States
E tare de tot „cel mai ci(un)tit om de pe planeta .Dar de pe care planeta ?Ne ajung 35 de ani de democratie . Capul jos si fundul sus bajeti. Licuricii va asteapta.Voi sa va ospatati ei sa v-o traga!
Romania fragmentata in viziunea marelui pisiholog… si ne motiveaza cu „euroatlantismul” si ne inspaiminta cu „extremismul”… alt mare „erudit” de cluj care ne vrea rastingniti intre extremele fiintarii sale.. da monseur te studiez mai abitir decit ai crede. iti studiez mai ales umbrele. ca e interesant…3 vorbe, pac umbra… hai pa, ca mi-am pierdut destul timp cu tine azi! da nu uita, te urmaresc.
„Eu cred că bunăstarea europeană stă pe doi piloni: ştiinţa (care produce cunoaştere prin cercetare şi o diseminează prin educaţie) şi religia! Poziţia mea adversă nu este însă pentru a interzice alte abordări în spaţiul public, ci doar să le diferenţiem clar, ca mintea oamenilor să nu fie contaminată, iar poporul să înţeleagă că acestea sunt abordări alternative ştiinţei şi religiei, nu sunt ştiinţă (cunoaştere) şi religie!
Mai ales ale celor care vin pe linia pseudoştiinţei şi a pseudoreligiei.”
Adica cum ? Dar care este relatia dintre ştiinţă (cunoaşterea umana) şi religie (diversele credinte umane) ?
Ce inseamna pseudoştiinţa şi a pseudoreligii (multe in lumea de azi)?
Ce inseamna aia vechiul obscurantism care ne poate menţine în bizarerii, izolare şi subdezvoltare ? Vechile mituri ?Sau, nu cumva, VT (cea a neamului migrator shasu) ? O DOGMA a cunoasterii umane … o intreprindere teologica AMESTECATA in mod OTOVA, cu un „polonic dogmatic primitiv de tip semitic”. Precum cea a scolii „filozofarde in NIMIC” a celor de la Cluj (Marga, David …) ? Cea care ESTE mult mai OBSCURANTISTA (in continut) decat declaratiile cele despre armoniei NATURIIK inconjuratoare ale lui CG !
Pentru banii și ursul joaca cam asa este si cu Daniel asta.avram iancu nu sa vândut și este erou al națiunii romane.Tu Daniele poți da mina cu funeriu .tu ca om ești condus de alții împotriva României și romanilor.sa vorbesti tu de bunăstare care ai fost consilier la Băsescu care a distrus o țară.
Observ ca criticii lui Georgescu se calca in picioare care sa improaste mai mult cu invective fara valoare! Dupa parerea mea omul s-a exprimat pe intelesul poporului. Daca poporul se pretinde a urma invataturile evanghelice,asta e! Eu sint ateist , consider religia opium pentru mase, dar nu neg ca desi e o fictiune ,inspira multi, functioneaza practic si chiar bate realitatea in multe situatii. Calin Georgescu e pe val ! Ca sa puna sistemul in sah, trebuie sa actioneze alternativ, adica sa creeze propriul sistem de reprezentare. Eu propun ca toti cei doresc sa fie reprezentati politic de Calin Georgescu sa ii trimita o scrisoare de acreditare . Daca omul primeste 10 milioane de scrisori devine reprezentantul legal a 10 milioane de cetateni. Devine legal liderul de facto al unui segment forte al poporului.
ministrul asta nu cred ca stie chimia si fizica legaturilor neuronale pana sa ajungi la IA si la …cipuri…sa puna dracului mana pe documentatii primare despre subiect si apoi sa vorbeasca politrucul…ai citit mai intelighentule ce ti-am recomandat (cum se interconditioneaza reciproc stiinta si religia in viziunea unuia (laureat Nobel!) dupa o viata daruita stiintei?
Chestia asta cu luatul „mot à mot” a ceea ce spune Georgescu (de exemplu „cipurile din creier”) e de o imbecilitate fara margini ! Mai ales venita de la unul care a ajuns la butoanele invatamintului, cu pretentii de intelectual ! E ca si cum as spune eu, de exemplu, ca David e var cu Abraham si stranepotul lui Moise si toate lumea ar crede !
Bravos domnule Daniel David ca vajnic clujean patriotic ai început să cuvântezi. Când ungurii au dat jos statuia lui Iuliu Maniu ca din întâmplare într-un moment aniversar, sau statuia școlii ardelene de pe soclu că aranjamentul încurca conceptul lor stradal nu s-a știut că “cel mai citat dintre pământeni” știe vorbi. Matias și urlătorii din jurul lui, și orice moft ce din trecutul maghiarilor e sacrosant pe soclu, sau la vedere. Ca și cel mai mare din Babeș-Bolyai iute sari la gâtul celor ce promovează românismul. Ați deschis ușă mare pentru partea ungurească a facultății? Că erau tare supărați ceva dascăli că deși e separare totală, ungurii se spurcă intrând pe aceeași ușă cu românii.
…ce-au sarit cipatii sa-si apere serverul!…mai rasfirati, baieti, sa nu va supra-incalziti!…incepeti sa dati erori!…
îl atacă pe Dl.Președinte Călin Georgescu fără să fi auzit de Water Memory Theory (Montagner) și TransHumanism (Harari, Schwab et Co.).
Și-l aplaudă pe impostorul se🌈ici D.D. din cuibul de se🌈ici al lu’ Coldea, care vrea să ne transHumaniZeZe băgându-ne cipuri în cap, măR🤮g…
● mElena PoMpa 1 – 🌈Ba ●
„trezirea in constiinta” a lui CG parca te-a buimacit si ssta cred ca e punctul care te riciie: cum adica, sa fie permisa trezirea? adica ti-a apasat butonul frustrarilor, durerilor. el n-are nicio vina ca tu esti suparat pe el. nevoia de a-l combate spune multe si asta. si daca ai facut apel la religie (unul dintre stilpi) e ca si cind ar fi aruncat apa sfintita si cineva a fost scuturat de frisoane. cine e scuturat de frisoane, raportat la „stilp” adica religia ta, necuratul, umbra, intunericul care nu e decit launtric (Carl Jung- nu se poate sa nu-l fi cictit)? licuriciu globalismului alapteaza la greu. ia chipu neamule, sa ne jucam cu butoanele!
Exact minunatul drum pe care îl preamǎrește acest ministru cu nume predestinat și alți farisei de teapa lui au condus la situația actualǎ: o tânǎrǎ generație degeneratǎ, incultǎ, leneșǎ și incapabilǎ de a face orice, cu creierele prǎjite de substanțe. Adicǎ exact masa de manevrǎ doritǎ de noua religie de la Davos. Asta e miza.
Poate stie cineva, Daniel a fost la ‘instruire’ in America pe baza de bursa Sorosh? Multi au fost si s-au intors de acolo spalati pe cap de invatatura batranului. Sa speram ca ca ministru nu va apuca sa perverteasca invatamantul romanesc.
Atentie
o fata balaie ukraineanca ,care si-a petr…… suntem mai mult de cit stim ” foarte aproape de un R a zb oi „.
Cu alte cuvinte S O R OS & CO – NE AME NI NTA la noi acasa sa ne astimparam , sa ne recunoastem invi nsi si recunoscatori .
nu va suparati , trebuie facuta vreo Cerere online pentru a posta ceva aici la voi ?
Sau vi s-a impus o cceenzsura mai al dreaqu decit in 2024 , de tip” european” …
Un cip in creier? Tu si cu KillBill: sa facem un vacsin ceva, sa taiem legatura cu Dumnezeul din ei, cel care le ia valul de pe ochi, sa vada ADEVARUL: LIBERTATEA SI LIBERUL ARBITRU, cu care oamenii au fost lasati „aici”. Hai sicctirrr edit
Impostorul David SĂ PLECE de la Ministerul Educației! La fel ca fufele anterioare, unul care mimează „Știință” (știm toți ce șarlatanie e de fapt Pisicologhiia lui) și care este promovat de C.I.A. (că altfel nu ajungea numit în guWernu’ Mieu!), cu „realizărili” lui de care sțiu toți care au fost curioși, nu are ce exemplu să fie pentru sutele de mii de elevi și studenți în formare ca persoane și caracter……[Rumburak]
Închipuiți-vă ce îngrămpdit a ajuns să conducă o universitate. Miniștri ai educației la fel de…au mai fost. Să nu uităm ce-nseamnă în latină educație:
ēdŭcātĭō,12 ōnis, f. (educo 1), action d’élever : [des animaux et des plantes] CIC. Fin. 5, 39 ; [animaux] Amer. 63 ║ [plantes] PLIN. 16, 94 ║
De unde stii ministrule ca a ta e calea corecta? E cumva aia cu propaganda lgbt-ista in scoli incepand cu clasele primare?
Ca marirea alocatiilor pentru copii nu va preocupa.
nenea rector, prof de psihologie ocupa-te deinvatamantul, praf si pulbere sau lasa-ne cu sorosismul lup pralog, deca, weber, plesu, licheanu, pipidi, ca voi ati adus romania la stadiul de colonie sub masca democratiei,occidentalizarii si falimentul industriei.
David este un activist convins format la scoala lui Sorosh. Locul sau firesc este in USR. Acolo s-au adunat toti cei care au nevoie de un supliment de inteligenta artificiala.
Un om decent, cultivat si cu capul pe umeri acest domn David. Spre deosebire de farsorul Georgescu, care bate campii fara gratie si fara nicio logica.
Oare CG chiar crede toate aberatiile pe care le emite? Ca-s cam multe. Sau face propaganda pura pentru cei care rezoneaza cu asemenea idei? Greu de spus.
Inainte si inapoi… 13…14 se spunea pe vremuri. Georgescu e om si poate gresii dar sa ai tara ta nu e gresit. Da sa nu mai stai capra la straini nu e gresit…
David este un idiot care face parte din gașca celor care au distrus Romania după 1989. Nu trebuie sa ne ferim sa spunem că Luminița de la licurici trce pe la Cluj. Cuibul de viespi de la Cluj a făcut mult rău României. Ăștia sunt in stare să rupă Transilvania de Romania numai sa -si păstreze privilegiile. Cu ce drept toate astea? Este dureros ce se întâmplă și asta se datorează piramidei de la Cluj,infiltrată in toate structurile statului.
Georgescu si sustinatorii lui au nevoie de psihiatru nu de psiholog!
Europa s-a cladit pe religia crestina, din care a izvorat stiinta. Ce se intampla in ultimii ani este o degradare totala a Europei tocmai pt ca a eliminat pilonul principal, crestinismul, odata cu aparitia printre alte secte si a unei religii bazata pe o pseudostiinta, un fel de scientologie, care a castigat mult teren si adepti in pandemie.Adeptii, mizerabili in creier, ai lui calin Georgescu sunt din același aluat.
Toata viata invatam. Cine se crede destept, care n-are nevoie de nimic, e plin de vanitate. Ce preocupare? Omul a fost direct atacat si a replicat. Cat despre ce e acest monstru, Georgescu, el deja reprezinta anumite lucruri, nu e vorba de o persoana anume, si sunt acele legate de intoarcerea mintii umane in bezna pesterii de unde am evoluat. Foarte bine ca ministrul a apucat taurul de coarne inca de la inceput. Bravo!
Dupa ZECE Ani de Romania Educata, nu vei putea sa schimbi nimic Daniele!
Trebuia sa te implici mai demult!
Amu’ e tirziu!Pleava societății,adică votanții lui CG,nu a apărut din neant.
Securistii, ei intre ei, si gloata care casca gura!
Rati ai draculuide oameni politici securisti