Daniel Dragomir: „După porc… urmează circul”

Colonelul SRI în rezervă Daniel Dragomir prezintă o „listă neagră” cu cei care ar fi în vizorul procurorilor DNA, printre aceștia aflându-se și liderul PSD Liviu Dragnea. Dragomir susține că DNA pregătește „contraatacul final”, „de mâine, în următoarele săptămâni”, ceea ce, în opinia lui, este „circ”.

„De trei-patru săptămâni, duduie furnalele din Știrbey Vodă (sediul DNA – nr.). Se pregătește contraatacul final. După porc… urmează circul. Haideți să îi stricăm statului paralel surpriza și planul. Diseară, TFL-iștii vor ieși în piață. Ca la un semnal.
De mâine, în următoarele săptămâni, Statul paralel condus de PFA Kovesi va trece la asaltul final asupra listei negre a opozanților.

Nume multe. Nume mari. Printre care: Dragnea-Teldrum, Ponta (PFA Kovesi este neagră după povestea cu porcul), Oprea (pentru a șterge amintirea sufrageriei), Nițu, Tobă, Udrea și campaniile electorale și mulți alții, ceva ANRP -uri noi.
Praf în ochi. Dar și dosare vechi de 3-4 ani aruncate pe piață împotriva opozanților: împotriva celor care au îndrăznit să propună legi noi, împotriva celor ce au vorbit despre sufragerii și porci, împotriva celor ce au scos la lumină statul paralel, împotriva unui partid care deranjează (dosarele strânse sunt deja despre toți membrii CEx), împotriva oricărei forme de opoziție la abuzurile din ultimii ani. Și împotriva porcului de la T14 dacă s-ar putea. Împotriva celor care nu au spus încă nimic sau a multor lucruri ce nu au fost spuse, dar vor fi spuse în curând . Iar acel nimic va face ca sufrageria să pară o plimbare în parc. O țară nu poate să se dezvolte sau să evolueze sub imperiul răului, al fricii și al listelor negre.
Statul paralel nu înțelege că a pierdut. Seamănă din ce în ce mai mult cu Ceaușescu în noiembrie 1989. Lupta finală se apropie și sunt convins că oamenii acestei țări vor ca imperiul răului, al fricii și al listelor negre să se termine”, a scris Daniel Dragomir duminică pe blogul său.

Recomanda
Ioana Radu 1264 Articole
Author

19 Comentarii

  1. Pe la psihiatru a-i trecut dragutule.Cum de le stii pe toate puisor,mai mult ce stie tot satul,treaba cu barbatul.Stimabile,se vede ca ai traume mari,zici tu ca ai polite de platit,dar mai grav e ca mullti aplica urechea la prostiile tale.

    • „puisor” nu spune ce stie, el spune ce primeste prin „ordinul de zi” de la ciumarosie&fsb/svr; probabil ca are „famelie mare dupa buget” si asa pe langa pensia+solda in lei tranvai sunt binevenite si niscai kopeici negaurite; la davaiceas net valuta !

    • Da matale ai fost UNDE ÎNDEMNI PE ALŢII TU „” zic şi eu „” grăbeştete că e coda mare în piaţa NEVICTORIEI

    • eu am trecut
      tu ai trecut
      el a trecut
      noi am trecut
      voi ați trecut
      ei au trecut….
      nu vorbesc de faptul mult mai grav că mulți”aplică” la prostiile tale….idiot drăguțule?

    • CONTRAATAC FINAL CA SA REZULTE PLOCONUL CU PURCEL,CA NUMAI INDATA VINE PARANGHELIA SI NU E ASIGURAT INCA MATERIALUL BIO.

    • nici tu nu ai trecut baiete pe la SRI? nici macar pe la casierie ?sanitas se declara de acord cu Guvernul, gogoasa cu sindcatele se dezumfla complet pana pe 15 Noiembrie. patronatele au dat Ok pentru modificarile la legea salarizarii, cine mai ramane pe baricade ? ong-urile, consiliul fiscal si alte spelunci populate cu agentii de kakao ai amabsadelor si ai serviciilor straine.

  2. Pai ce mare lucru ca Dragnea este pe lista DNA? Este ceva natural. Un megainfractor ca rockerul repetent Dragnea, care a furat 3 autostrazi, este absolut normal sa fie obiectul de activitate al DNA.

  3. Sa ai gura aurita, boierulule, dar nu prea am sperante! Prea mult rahat e in tara! Prea mult rahat e si in capul cetatenilor. Imbacsit pana la nebunie si afectat de rahat neomarxist si rezistent la inteligenta e creierasul celor tineri. Rezultatul reformelor scolare, manualelor de istorie cu Esca, il vedem la asa-zisa societate civila,la #rezistentii la cultura si democratie scosi in strada cu ajutorul noilor securitati, interne, externe. Cat despre modelul luptei de clasa , devenita azi lupta impotriva coruptiei, idioteii din Piete nu au cum sa priceapa. Lor lupta de clasa nu le spune nimic. Atat stiu si conteaza pentru ei, ce baga in gura si trag pe sulla.

  4. Cretinul asta de Dragomir, ajuns prin nu stiu ce imprejurari un amarat de locotenent colonel in SRI, se da, acum atotstiutor aa unor chestii la care nu a avut niciodata acces! Iar idiotii il asculta si-i publica toate aberatiile! Intr-o tara normala, atitudinea lui ar fi fost catalogata ca incalcarea grava a juramantului militar si ar fi suportat consecintete! La noi il pupa in cur o gramada de idioti! Eu ii spun doar atat: hai sictir, fata de porc!

    • Flăcăul își joaca rolul pentru a-si scăpa propria persoana dar si coaliția formata din următorii:base,udrea plus ginta,dragnea,ponta plus hoarda,adunarea voiculescu,adamescu,andronic,ghita si restul,plus multi din administrația centrala si locala,servicii SI in nici un caz oameni nevinovați.

    • Buna dinmneata , Soare ! Sa traiti tovarasul (pardon, Domnul ) Ion Ionescu.sa traiesti si tu, Gmb play, planton la embassy!

  5. Apreciez mesajul optimist si cred ca are dreptate…deep state nu poate continua la nesfarsit…
    Deocamdata majoritatea tacuta e linistita… ar fi bine ca acesti mafioti sa nu o agite prea mult…

  6. Să te numești tu „DNA”, să te mai dai și „miez”, fudulindu-te cum că : „Și nu uitați că NOI suntem DNA!”!… da’ să ajungi azi, aproape ori câte ori vine vorba despre tine, „DNA”, un fel de ciuca „mișto”-ului la permanență,s-ajungi subiectul de caterincă cel mai la îndeamnă pentru mai toată mass-media, da’ și prin metrou, prin autobuze, prin gări, pe la benzinării, prin piețe, prin bodegi, prin „Mall”-uri… Și nu doar când vine vorba doar despre tine, „DNA”, ci și despre toate tâmpeniile alea „conexe”, toate alea cu„#corupții” de pe toate drumurile, cu „#luptaanticorupție” ca la Cotul Donului”, cu : „#corupțiaucide”, cu „#rezist”, cu „#insist”, cu toată înghesuiala aia a maidanezilor de „presă” zilnică – ăia de agită microfoane, telefoane mobile și camere de luat vederi – din față de la intrarea în clădirea „#DNA”. O veritabilă gloată de cerșetori de „rating”, care se calcă pe picioare și se îmbrâncesc mai rău decât calicii ăia de pe la pomenile cu fasole și cârnați… Și cu toți „#penalii” plimbați prin fața lor, de fiecare dată aproape sufocați fiind de vacarmul de întrebări inepte, deseori cretine, care li se strigă în față – toți fiind bineînțeles numai #penaliromâni – pe care îi tot adunați voi, „DNA”, de zor, de pe toată harta României, decupându-i parcă la traforaj, asemenea unora dintre elevii sârguincioși, de odinioară, în atelierele școlare de „mâini îndemânatice”, sub competenta supraveghere a câte unui „maistru de atelier” – #ambasador – desigur un „partener” și un „aliat strategic”, dintre cei nu doar „preocupați”, ci și foarte „îngrijorați” de #stareacorupției din România și de #luptacupenalii, asta da „#performanță”! N-a mai rămas decât s-ajungeți, azi-mâine și subiect de manele, mai ceva decât „La Chilia-n port ”!

  7. Or dl Daniel Dragomir bate campii or are dreptate.In ambele situatii Ministerul Public prin PG trebuie sa se sesizeze din oficiu si sa cerceteze realitatea acestor afirmatii. In caz afirmativ sa ia de urgenta masurile necesare deoarece ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor, principiului legalităţii, al imparţialităţii sunt incalcate de catre sefa DNA si in baza controlului ierahic Min Public PG au obligatia de a stopa fenomenul. Listele negre arata un procedeu si o procedura INADMISIBILE,ILEGALE denotand politie politica,procese politice inscenate,pregatite a priori. Nu suntem in regim stalinist si nici in regim de gestapou fascist.In situatia in care se vor adeveri aceste metode si actiuni, responsabilitatea apartine Min Public in totalitate ce nu-si exercita controlul ierarhic,CSMului ,amble permitand abuzuri din parte unui organ al procuraturii ce-si exercita in afara legii competenta si rolul.Afisarea sefei DNA pe fondul unei TV cu lozinca#rezist al carei moderator a instigat la manifestatii denota ca aceasta consimte la instigarea de actiuni contra ordinii publice si tulburarea linistii publice.Implicarea in activitati publice, intocmirea de liste negre penale sunt lipsite de temeiuri legale si cerem a fi cercetate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*