Ca să fie nu doar un fel de măscărici public, ci și manifestarea patognomonică, semnul clinic caracteristic al bolii care a cuprins Justiția și a cotropit țara. Una care mie îmi pare fără leac, pentru că agenții patogeni persistă în organismul statal.
Forma ușor adormită a acestora după declararea neconstituționalității Protocoalelor PG-SRI și după încetarea activității securiștilor în dosarele penale, nu poate păcăli observatorul lucid. La un semn al vreunui lățit peste țară, cu destulă putere, care are chef să-și înlăture adversarii, boala poate reizbucni și secera în voie vieți și prăbuși destine.
La doar 48 de ani, judecătorul Cristi Danileț s-a pensionat. La o vârstă la care orice om normal se află în plină putere și abia a ajuns la plenitudinea cunoștințelor și capacităților profesionale.
Pensia îi va fi una de 5600 de euro, invers proporțională cu durata cât a fost în activitate, dar în directă proporție cu ridicolul în care s-a scăldat și ardoarea cu care și-a politizat mai toate acțiunile publice. Întrebat despre motivele care l-au determinat să solicite pensionarea, Danileț a declarat că s-a „săturat să facă naveta la Cluj de la Oradea” și că „a făcut destul”.
Probabil, Cristi Danileț va avea zile atâtea cât să extragă din portofelele românilor în viitori 30 de ani, nițel peste 2 milioane de euro. Mișto, nu, vorba puștilor.
Dar, în fond se bucură și o va face pe îndelete, de niște prevederi legale de care profită toți cei ca el, adică, toți magistrații țării. Nu m-a apucat nimic special în privința sa, să ne mănânce banii sănătos, ci doar mi-am adus iar aminte de mizeria asta, numită Justiție.
Citeste mai mult aici
siguranta Danielet a nenorocit justitia! Auzi sa faca spagatul pe doua scaune, cum de nu a lasat-o pe o Monica Pivnicieru sau pe un Toderas, de exemplu??..