Dansând cu Lebedele

Recent, Teatrul Naţional din Chaillot a găzduit compania de dans a lui Luc Petton, cu coregrafia „Swan” (Lebăda), o piesă ornitologică încântătoare.

Luc Petton a mai surprins lumea dansului cu „La Confidence des oiseaux” (Încrederea păsărilor).

Spectacolul „Swan”, ale cărui prime reprezentaţii au avut loc în noiembrie 2011, a fost distins anul acesta cu Premiul „Talents Danse de l’ADAMI”.

Poeţii umanişti au învestit lebăda cu simbolul abstracţiei albe a iernii, cu figura omului între vis şi realitate, între speranţă şi fatalitate, între viaţă şi moarte. Lebăda este oglinda omului care se priveşte în suprafaţa unui lac care-i răsfrânge imaginea, suprafaţă care separă cerul luminos de negrul adâncurilor.

Ca un palimpsest al „Lacului lebedelor”, în coregrafia Petipa-Ivanov, aureolat de atmosfera magico-poetică a „Metamorfozelor” lui Ovidiu, „Swan” este o creaţie care prelungeşte numeroasele cercetări ale companiei pentru „La Confidence des oiseaux”. Creaţia conjugă arhaismul imaginilor şi coregrafia contemporană,

„«Swan» a fost o adevărată provocare. Oare pot fi convinşi publicul şi critica cu un balet în jurul unor lebede vii? Lebăda este o pasăre mitică, iar «Lacul lebedelor», unul dintre marile mituri ale baletului. În scenă lebedele nu au loc să zboare şi nu-şi pot arăta eleganţa lor naturală”.

Graţia lebedelor şi a dansatoarei

Luc Petton a renunţat la orice referinţă la baletul romantic. Marilén Iglesias-Breuker, care co-semnează coregrafia, îi mărturisea jurnalistului Thoms Hahn: „Rolul meu este să las dansatoarele şi lebedele să găsească un vocabular comun, care să permită spectatorului să intre într-o altă lume, cea a inconştientului. Din Europa de Nord în Asia, mitul lebedei rămâne foarte puternic în secolul al XXI-lea, ceea ce explică de altfel succesul «Lacului lebedelor»”.

Pe scenă, ca şi în afara ei, complicitatea între cele şase dansatoare şi lebedele lor este totală. Dansatoarele nu numai că ştiu să identifice fiecare pasăre, dar analizează şi relaţiile din interiorul fiecărui grup.

Se pune întrebarea dacă, în acest fel, nu se pierde mitul. „Aş spune mai curând că astfel se luminează o parte a lui, ca şi cum ai răsfoi unele pagini din «Metamorfozele» lui Ovidiu”, explică Luc Petton.

Imaginile debordează de sugestii erotice, la dorinţa coregrafului, care porneşte de la faptul că lebăda este o emblemă sexuală în sine, ambiguă şi tulburătoare. „Interpretele sunt preocupate să se adapteze la evoluţiile lebedelor, care se mişcă liber, păsările nefiind dresate”.

O aventură cu lebedele albe

Petton a dorit să evite orice apropiere de personajele baletului. Este şi motivul pentru care secvenţele masculine sunt interpretate tot de dansatoare, mai ales că, la lebede, femelele şi masculii se disting doar prin câteva semne exterioare!

Pe muzica lui Xavier Rosselle, în decorul semnat de Raul Pajaro Gomes şi cu costumele create de Marion Egner, cele şase dansatoare, Aurore Castan-Aïn, Marie Sinnaeve, Anaïs Barthe, Delphine Berdiel, Aurore Godefroy şi Katia Petrowick, stabilesc un dialog cu lebedele, dialog simbolizând visurile noastre dispărute şi originea vieţii.

Prezenţa lebedelor albe şi a celor negre, cunoaşterea păsărilor încă de când au ieşit din ou, urmărirea comportamentului acestora au fost tot atâtea elemente, dincolo de dans în sine, pe care interpretele le-au avut în vedere.

„Lebăda neagră trăieşte în Australia şi Noua Zeelandă. Este mai mică decât lebăda albă şi are un cântec foarte frumos. În Europa, ea se reproduce iarna şi nu se poate acupla cu lebăda albă. Cele două specii nu se suportă. Dacă se întâlnesc pe aceeaşi suprafaţă acvatică, lebăda albă o atacă pe cea neagră”, explică dansatoarele.

Un dialog intens care simbolizează originea vieţii

„Creând versiunea finală, trăim o aventură în aventură. La vârsta de doi ani, masculii încep să devină dominanţi şi protectori. Trebuie înlocuţi cu alţii tineri sau cu femele. Lucrăm deci cu două generaţii, ceea ce a schimbat cu totul unul dintre tablouri”, povesteşte coregraful.

Al doilea act aparţine lebedelor albe. Este plin de tandreţe şi de complicitate, ajutate şi de hrănirea păsărilor.

Dansatoarea Katia Petrowick încarnează rolurile masculine. Ea lucrează cu lebedele masculi care, devenind prea agresivi, nu mai sunt primiţi pe scenă. Pentru a păstra structurile sociale în interiorul grupurilor, călătoresc toate animalele născute pentru şi odată cu proiectul.

Pregătirile nu seamănă deloc cu cele pentru un spectacol obişnuit. „Spectacolele noastre pilot erau esenţiale, deoarece pentru păsări repetiţiile în studio nu reprezintă în niciun fel situaţiile din scenă. Mai mult, lebedele albe sunt lipsite de orice contact cu apa”.

Marilen Iglesias-Breuker oferă cursuri despre un vocablar coregrafic menit să permită dezvoltarea unui repertoriu evocând lebedele. Este vorba despre lucru cu greutatea. Lebăda este stângace pe uscat şi graţioasă în apă.

Spectacolul abundă în sugestii erotice

Luc Petton s-a format ca dansator la New York, în 1980-1981, la Laboratorul de dans teatru Alwin Nikolais, dar şi alături de Murray Louis şi Hanya Holm, cât şi de Trisha Brown.

Este angajat ca dansator în 1981 la „Folkwang Tanz Studio” al Susannei Linke, la Essen. În 1984 părăseşte trupa lui Linke şi pleacă la New York să lucreze cu Ruth Currier.

Revenit în Franţa, fondeză în 1986, împreună cu dansatoarea şi sociologul Marilén Iglésias-Breuker, Compania „Icosaèdre”.

În 1994 creează propria sa companie, „Le Guetteur Luc Petton & Cie”, în care dezvoltă un limbaj coregrafic special, inspirat de karate, de lucrările Şcolii de la Bauhaus şi de Oskar Schlemmer. Din 2004 introduce în spectacolele sale păsările.