Dar Firea? Firea?

Gabriela Firea, matinală la vot. Așa cum s-a întâmplat și la alegerile locale din seprembrie, fostul primar general a mers la secția de vot puțin după ora 07.00.

„Am votat pentru a le aduce românilor o formulă guvernamentală cu specialişti, cu oameni care să gestioneze mai bine criza sanitară, care să testeze masiv populaţia. Am votat pentru majoritatea parlamentară care să pună bazele unei formule guvernamentale care să nu mai închidă şcolile, care să redeschidă pieţele.

Am votat cu siguranţă şi cu gândul la bucureştenii mei dragi, pentru că merită să fie reprezentaţi în parlament. Am votat pentru siguranţa unui trai mai bun. 

Nu sunt interesată de imunitatea parlamentară. Aceasta este o poveste, pentru că atunci când există solicitări din partea instituţiilor statului, Parlamentul a votat imediat ridicarea imunităţii. Nu am de ce să mă tem, am fost un om corect la primărie şi voi fi la fel şi în Parlament. Să nu uităm că înainte de a fi primar am mai fost senator o dată. Nu merg pentru imunitate în Parlament, merg pentru oameni. Nu am de ce să mă tem. Decât dacă forţe obscure vor fabrica lucruri de acest gen, dar şi atunci vor fi dovedite imediat ca false. 

Acum vine greul. Mergem la muncă, să apărăm votul oamenilor. „, a declarat Gabriela Firea.

 

sursa foto – arhiva cotidianul

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

5 Comentarii

  1. Și eu am fost in fața secției de votare la ora 06.50 și am votat cu sete primul. Am votat împotriva prostirii românilor și împotriva mizeriei din spitalele românești. Am votat împotriva minciunii (editat) și împotriva încălcării la tot pasul a constituției (editat)

  2. Sa vedem finalitatea acestui proces! Din cate imi amintesc, ultimele alegeri nu au gost singurele necontrolate la sange prin numatrare a voruturilor de cartre psd! Macar acum sa va uniti sa faceti dreptate reala cetateanului care inca va voteaza!

  3. „Balaia” noastra nu se dezminte!Vrea imunitate ca si Tudorache”Diamant”!Imunitate,imunitate,vrem ca haita noastra sa fie ferita de urmarile afacerilor veroase !Huoo, nesatulilor..

  4. Mai oltene secuiesc, tot complexat grav ca toti ai tai esti si tu. Este vorba de adeneul speciei fratioare!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.