Revoluție industrială pentru cine?

Davos 2019: Globalizarea 4.0 va îmbrăca lumea într-o vestă galbenă

Peste 60 de șefi de stat vor participa la Forumul Economic Mondial de la Davos, care va începe marți, 22 ianuarie, în Elveția. Agenția Bloomberg scrie că, în ciuda agendei axate pe viitoarea revoluție industrială și viitoarea etapă a globalizării, dezbaterile de la Davos vor fi dominate de rivalitatea SUA-China. Nici președintele Donald Trump, nici omologul chinez nu vor participa la Formul de la Davos. I-au trimis pe șeful Trezoreriei SUA și pe secretarul de Stat, respectiv pe vicepreședinte. Nu va participa nici președintele Franței, aflat sub presiunea victimelor globalizării – ”vestele galbene”. Nu va participa nici premierul britanic Theresa May, care trebuie să găsească o soluție pentru Brexit până în luna martie.

Davos 2019, dominat de disputa China-SUA

Conflictul comercial SUA-China va face ca Forumul de la Davos să nu fie văzut decât ca o nouă oportunitate pentru recrutarea de acoliți dintre statele participante. ”SUA fac presiuni asupra statelor sărace să primească asistență financiară din America, nu din China, spune Scott Morris, de la Centrul pentru Dezvoltare Globală de la Washington. Consilierul pentru Securitate John Bolton a declarat că SUA sunt alegerea mai bună pentru țările africane care au nevoie de împrumuturi. Pe de altă parte, China este bucuroasă să crediteze țări care primesc bani și din SUA sau alte surse occidentale, pentru că asta ajută la construirea reputației Beijingului. În decembrie, Bolton a acuzat China că recurge la o ”capcană a creditului” în Djibouti și Zambia. Ecuador și Sri Lanka au ajuns și ele să aibă mari datorii față de China”, noteaza Bloomberg.

Într-un editorial publicat în decembrie, de Klaus Schwab, fondatorul Forumului Economic Mondial de la Davos, arată că ”vechea ordine creată și menținută de SUA pare să se destrame, dar dacă Trump își va gestiona bine avantajul celui care mută primul în negocieri, atunci SUA ar putea să iasă mai puternice din actuala dispută”.

Globalizarea, o istorie a goanei după costul cel mai mic

Discuțiile de la Davos vor fi dominate la nivel politic de lupta economică dintre SUA și China. Altfel,  tema principală a forumului din 2019 va fi ”Globalizarea 4.0: conceperea unei noi arhitecturi mondiale în epoca celei de a patra revoluții industriale”.

Care au fost celelalte trei revolutii industriale în viziunea organizatorilor Forumului de la Davos? În primul rând, aceste revoluții au plecat toate de la identificarea celor mai mici costuri. Când prețurile diferă între țări, afaceriștii pot face profit căutând prețul cel mai mic și vânzând unde identifică prețul cel mai mare. Limitele tehnologice și distanțele mari au făcut ca această căutare a costului cel mai mic să se rezume la bunuri. Prin urmare, inițial, globalizarea a ținut de bunuri care trec frontierele tot mai ușor, de comerț. Este prima revoluție, globalizarea 1.0, ale cărei deficiențe au fost compensate prin măsuri social democrate.

După Al Doileaa Război Mondial, a urmat globalizarea 2.0, prin crearea instituțiilor de la Bretton-Woods, a Organizației Mondiale a Muncii, a Organizației Mondiale pentru Alimentație, o perioadă în care doctrina neoliberală a început să se impună la nivel global.

Începând din 1990, dezvoltarea informației și tehnologiei a făcut posibil un alt tip de arbitraj (un termen academic pentru identificarea celor mai mici costuri): granițele au început să fie trecute nu numai de bunuri, ci și de fabrici. Producția din statele dezvoltate s-a mutat în statele în curs de dezvoltare, cu costuri mult maici ale forței de muncă și mult mai puține limitări privind protecția mediului. Aceste diferențe au sporit uriaș profiturile. Treptat, pe lângă fabrici, granițele au fost trecute și de know-how și s-a ajuns la o lume în care înalta tehnologie a fost coroborată cu costurile mici al forței de munca. Este globalizarea 3.0, cea care i-a afectat cel mai mult pe angajații din sectorul secundar al economiei, din producție.

Acum, susține Forumul Economic Mondial, urmeaza globalizarea 4.0, cea care va afecta sectorul terțiar, al serviciilor, până acum unul neatins de efectele negative ale mondializării. Implementarea inteligenței artificiale în acest sector va lăsa mulți angajați fără loc de muncă, oameni care se vor revolta împotriva acestor schimbări. ”Citind titlurile recente, această revolta poate îmbrăca o vestă galbenă”, se arată într-unul din studiile lansate de Forumul de la Davos înaintea summitului din acest an.

Va câștiga doar cine este creativ sau își asumă rsicuri

”Impactul noii revoluții industriale va fi unul transformator, atât pentru sistemul economic, cât și pentru cel social și politic. Lumea fizică va deveni tot mai mică fața de noua lume digitală interconectată. Dematerializarea economiei se va accelera printr-o tranziție la o economie circulară, favorizată de noua revoluție industrială. Producția va fi modificată definitiv de automatizare, localizare și customizare și actualele lanțuri de aprovizionare vor fi înlocuite total”, scrie Klaus Schwab, fondatorul Forumului de la Davos. El atrage atenția că meseriile tradiționale nu mai au viitor, că vor fi înlocuite de inteligența artificială și automatizare. Cine va mai putea câștiga în viitor? ”Veniturile vor crește în domeniile creative, pentru cei care fac afaceri cu capital de risc și pentru cei care vor face primele mișcări pe noile piețe ce apar. Asta necesită schimbarea sistemelor de impozitare”, scrie Schwab.

Cea mai grea sarcină pare să cadă pe umerii guvernelor, nu ai marilor companii. ”Noua globalizare va aduce o lume mai bună doar dacă ne pregătim pentru ea și dacă guvernele vor avea grija ca ea să nu se întâmple prea repede. Schimbările economice explozive din trecut au dus la revolte sociale. Guvernele trebuie să-i ajute pe oameni să se adapteze si, dacă lucrurile evoluează prea repede, vor trebui sa le încetinească”.

Directoarea Oxfam: Globalizare da, dar fără neoliberalism

Directoarea executivă a Oxfam, Winnie Byanyima, este de acord că lumea nu are de ales decât să accepte noua globalizare, însă cu o condiție: globalizarea 4.0 trebuie să o rupă pentru totdeauna cu neoliberalismul. ”Mă tem că elitele politice și din business care se adună la Davos nu au înțeles bine asta. Acționând ca și până acum, globalizarea va continua să alimenteze inegalitatea și nemulțumirea în întreaga lume”, scrie Byanyiama pentru Project Syndicate.

Este ”șocant”, pune directoarea Oxfam, că un raport al Băncii Mondiale araă că ”se înregistrează o scadere a ratei de reducere a sărăciei și sunt semne de întrebare că sărăcia va fi eradicată până în 2030”, în condițiile in care, în 2018, 1% din populația lumii a câștigat cât ultimele 82 de procente din populația mondială. În Africa, jumătate din populația subsahariană poate ajunge în sărăcie extrema dacă viitorul sezon agricol va fi prost sau dacă vor trebui să achite un serviciu medical.

”Acesrte realități se vor perpetua câtă vreme globalizarea va fi realizată de miliardarii din Silicon Valley, din Africa sau de aiurea. Ne trebuie alte perspective. Gândiți-vă la un angajat din Africa care trebuie să curețe 950 de creveți pe oră pentru a primi salariul minim. I-ar trebui 5.000 de ani pentru a câștiga salariul pe un an al unui director se supermarket din SUA. Gândiți-vă la cei din satul meu din Uganda, care se întreabă de câtă creștere economică este nevoie pentru a avea acces la educație gratuită, căci acum școlie private îi inglodează într-o sărăcie și mai mare pe oamenii de acolo. Mai este nevoie și de perspectiva Bertei Caceres, o militantă pentru drepturile indigenilor din Honduras care a fos asasinată în martie 2016, pentru că s-a opus unui proiect hidroenergetic. În noiembrie, justiția a stabilit că asasinatul a fost comis cu știința sefilor companiei care construia barajul”.

”Trebuie să încurajăm noile tehnologii, dar trebuie să ne întrebăm cine este proprietarul lor și ale cui interse sunt servite de acesta, în special pe măsură ce apar noi monopoluri. Ne trebuie o serie de stimuli, avem nevoie de proprietate a statului și de reguli care să gestioneze noile schimbări. (…) Multilateralismul rămâne singurul mod de a gestiona aceste provocări. Dar cadrul cooperării internaționale trebuie să fie mai democratic, mai axat pe oameni. Când vorbim despre noua globalizare, o femeie fermier din Nakuru, Kenya, trebuie așezată pe aceeași poziție cu un director executiv de corporație din Manhattan, New York”, scrie Winnie Byanyima.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 6

7 Comentarii

  1. Turnul Babel varianta XXX.YYY Multi au incercat sa impuna un singur imparat pe pamant dupa cum e un singur soare pe cer. Dar astronomia a evoluat si ne-a aratat ca pe cer sunt o infinitate de sisteme solare iar pe pamant s-a aplicat totdeauna finalul din parabola privind Turnul Babel „globalizarea” a fost urmata de regionalizare si ciclul s-a reluat. De ce ar fi acuma altfel?

  2. Nici Davos nu mai e ce era !Altadata o sinagoga arhiplina,azi doar cativa rataciti,cu participarile platite de altii si niste ture moca cu schiurile…Participanti africani,subventionati de Glencore,care incearca sa si ramana prin Europa ,daca se poate..Energy Holding,tot sponsor?

  3. Monica Macovei ! ROEXIT-ul de va fi i se datoreaza! Ei, lui Preda, lui Timmermans, Weber, Dole, Tusk, Iohannis…(adica Germaniei,Austriei, Olandei, Ungariei…PPE-ului arogant). Nu este propaganda rusa. Sunteti VOI !

  4. Stati calmi, razboiul mondial se apropie. Poate o noua generatie (daca nu disparem in timpul acestui razboi) de dupa acesta sa mai schimbe ceva. Dar ma indoiesc. De schimbare, nu de razboi!

    • Capitalismul globalist ne-a prins intr-o capcana ca o realitate insuportabila eternă. Nimeni dintre cei ajunsi la varful societatii noastre nu e motivat sa faca o evaluare lucidă a ceea ce este mai bine pentru România. Timpul trece, vin generatii cu un potential de indiferenta enorm fata de problemele comunitatii, educate in spirit consumist /sclavagist de TV si internet. Coordonatele viitorului României sunt trasate de lobbystii marilor Puteri economice care trateaza cu tradatorii locali, de influenta politico-militara a altor state, de pragmatismul coroziv social şi extractiv de resurse al corporatiilor transnationale. Interesul national a fost dirijat de democraturile militarizate si oligarhia adiacenta ce au tranzactionat activele României speculand naivitatea populatiei, teama si conjunctura internaţionala.

  5. Bine zicea, fie iertat, tov. Nicolae Ceaușecu cu câțiva ani înainte de a fi mazilit. El nu era cu “cele mai mici costuri” ci cu productivitatea muncii. Afirna tovarășul că, dealungul istoriei productivitate mai bună a detronat un anumit tip de societatea cu productivitate mai rea și capitalismul continuă să aibă productivitate mai bună decât socialismul, ceea ce nu e bine pentru socialism. Dacă proprietarii mijloacelor de producție, muncitorii din socialism, nu vor depăși la productivitate proletarii capitaliști, comunismul nu va învinge. Ce succes ar fi avut la Davos! Din păcate vedea cum visul de aur este tot mai utopie, că-i fuge pământul de sub piciare și persevera să ne chinuie pe noi și să se opună la ce-i explicau stapânii neamestecului în treburile interne. Din păcate pentru cei supuși la acest experimentul comunist oblgativitatea celor minim 40 de ani de deșert anticapitalism a fost și este devastatore fiincă suntem azi supuși la următorii 40 de ani de purificare anticomunism. Dacă părinții noștrii crescuți și educați în capitalism “purificarea” nu le-a distrus identitate morală si națională, noi vedem cât de false au fost valorile care au fost puse la baza educație lnoastră de români cât de lipsiți de identitate ne-a lepădat “educația comunistă”. Viața-i una, aceea pe care o trăiești, trebuie să te bucuri sincer de ea, chiar dacă unii suntem forțați să rătăcim în deșert iar stau pe la casele lor.

  6. ..d ocamdata globalizarea naste monstri…nu s sociolog ori nu stiu ce analistu lu peste dar cred ca CIANA a gasit solutia si este singura societate care functioneaza si dovezile sunt multiple si convingatoare, dar noi privim la primadone..ca n asha bashescu lideru- sconk a trasat axa ,auzi ..axa vashington – London – Bukarest..sa i fie da capu ala asimetric ..buna dimineata.de felu meu nu sunt o femeie curioasa , mai ales ref bashescu – sconk dar de data asta mi pui o intrebare ; oare cate titluri de carti, de orice tema , populeaza capu acestui specinemen? raspunsul pe care m i l am dat este : sertaru i gol dar ce conteaza ..stie vorbi se semneaza si si numara averea singur ..trece…proba de cultura acadesica.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.