Moțiunea simplă depusă împotriva ministrului Justiției Tudorel Toader a picat miercuri, după ce social-democrații au anunțat anterior că nu o vor susține.
Astfel, Camera Deputaților a respins miercuri moțiunea simplă prin care partidele de Opoziție cereau abrogarea OUG 7 privind modificarea legilor justiției și demisia lui Tudorel Toader, cu 126 de voturi ”pentru”, 148 ”împotrivă” și două abțineri.
Vicepreședintele Camerei Deputaților Florin Iordache (PSD) a declarat însă că nu i-a trecut nemulţumirea faţă de activitatea ministrului Justiţiei și că îi cere ca „în perioada următoare să vină cu nişte propuneri legislative normale”.
„Eu am spus şi la grup, am spus şi în plen nemulţumirea pe care o am eu şi probabil o au şi colegii mei este vizavi de activitatea ministrului Tudorel Toader. Nemulţumirea nu mi-a trecut. Asta nu înseamnă că am putut vota o moţiune iniţiată de colegii din PNL sau USR, pentru că erau foarte multe critici cu care nu eram de acord, de la legile justiţiei, coduri, secţia specializată. Ceea ce am cerut eu în plen la acel moment şi cer în continuare este ca domnul ministru în perioada următoare să vină cu nişte propuneri legislative normale, potrivit programului de guvernare”, a declarat Iordache după respingerea moţiunii.
Întrebat ce va face PSD după ce expiră termenul pe care i l-a dat lui Toader pentru adoptarea unor ordonanţe de urgenţă pe justiţie, Florin iordache a replicat: „Aşteptăm să expire termenul şi poate domnul ministru, cu acele ordonanţe pe care le are pregătite, va ieşi în şedinţa de Guvern”.
Totodată, senatorul PSD Liviu Pop a declarat, miercuri, că în cazul în care ministrul Justiției Tudorel Toader nu a atins țintele programului de guvernare privind justiția, atunci acesta va fi evaluat alături de ceilalți miniștri ai Guvernului la următorul Comitet Executiv al partidului.
„În primul rând, românii trebuie să fie mulțumiți, iar evaluarea programului de guvernare, și pe zona Ministerului de Justiție, o s-o facă CEx, cred cât de curând, și atunci o să aflăm exact fiecare ministru cât a implementat din programul de guvernare și efectiv Guvernul cât a implementat. Tudorel Toader nu a promis nimic. Noi am promis în campanie electorală în 2016 că vom face multe lucruri pentru români, inclusiv pe zona de justiție. Dacă Tudorel Toader nu a atins acele ținte din programul de guvernare din capitolul de justiție, atunci va fi evaluat. Cu programul de guvernare am câștigat alegerile în 2016, că n-am venit cu un premier sau un nume de ministru (în campanie-n.red). Prioritatea PSD, dar bănuiesc că și cea a colegilor din ALDE, este de a implementa programul de guvernare”, a afirmat, Liviu Pop, miercuri, la Parlament
Tot miercuri, Camera Deputaților a respins miercuri moțiunea simplă „Lăcomia pesedistă subminează economia naţională”, inițiată de opoziție împotriva ministrului Finanațelor Publice, Eugen Teodorovici, prin care se cerea abrogarea OUG 114/2018, zisă și a lăcomiei.
Pentru moțiunea simplă au votat 108 deputați, 154 au votat împotrivă, iar 18 deputați s-au abținut.
Camera Deputaților a dezbătut, luni, moțiunea simplă intitulată „Lăcomia pesedistă subminează economia naţională” și iniţiată de grupurile PNL, USR şi PMP la adresa ministrului Finanţelor Eugen Teodorovici.
ciordache si psd, remaniati-l pe toader si puneti o fusta acolo ca sa putem sa-l convingem sa candideze pt alegerile prezidentiale si voi sa nu intrati in turul 2. toader tudorel e cel mai bun si demn pt cotroceni. la justitie , iohanisva numi altul ca si pe olguta la sf asteptati
MAI GENUNCHE, AI UITAT PRESTATIILE LAMENTTABLE DE LAMIN MUNCII SI MIN EDUCATIEI???