De ce a pupat Juncker acolo unde a scuipat poporul român?

Şi a venit Stăpânul, iar trepăduşii noştri au intrat în trepidaţie. A venit șeful ăl mare de la Bruxelles. Ca de obicei, politicienii dâmbovițeni au început să facă „sluj“ și să se gudure pe lângă manșetele pantalonilor ștabului european. În servilismul lor bolnav nici nu și-au dat seama că au ratat o mare șansă pentru România. Poate ultima. De ce s-a întâmplat acest lucru, ne vom lămuri în continuare. Intrarea României în Uniunea Europeană a avut și are profitorii ei. Primii dintre ei sunt politicienii și rudele lor. Sau amantele…

După aceştia, alţi profitori. România are alocat un număr frumuşel de funcţii în megabirocrația europeană. Foarte bine plătite, de altfel. Bugetarii bruxellezi proveniţi din România sunt nişte răsfăţaţi ai sorţii, câştigă mult fără să facă mai nimic şi, dacă au noroc, pot ajunge chiar şi miniştri în guverne tehnocrate constituite ad-hoc. Nu se poate omite nici o parte a societăţii civile, bine antrenată pentru a apăra interese străine nouă, pe banii europeni. Şi am văzut cum reprezentanţii acesteia atacă cu ferocitate pe oricine nu le convine.

Cei mai mulți dintre ai noștri sunt pierzători. Milioane de români au fost nevoiți să plece ca să-şi câştige traiul în ţările mai bogate. Unii vor sări imediat, spunând că avem doctori, IT-işti și ingineri foarte bine apreciaţi acolo. Dar câţi reprezintă aceştia din cei 3,5 milioane de români plecaţi? Poate o zecime? Restul sunt obligaţi să facă munci grele, umilitoare sau prost plătite. Nu sunt deloc încântaţi şi ar prefera, dacă ar putea, să se întoarcă la familiile lor de aici, la copiii lor care suferă cumplit, ajungând chiar și la sinucidere, la soţii sau soţiile lor, la părinţii lor în vârstă.

Însă nu pot face acest lucru. Femeile noastre mai norocoase lucrează în case decente, îngrijind străini bătrâni, schimbându-le pamperşii folosiţi. Cele mai puţin norocoase ajung în altfel de case şi sunt şi mai crunt exploatate. Bărbaţii fac munci grele, unele calificate, altele nu, înghiţind şi ei dispreţul şi xenofobia din ţările în care ajung. Prostia cum că s-au dus în străinătate să trăiască mai bine este crezută numai de cei care sunt predispuşi la aşa ceva. Nici cei care au rămas în ţară nu sunt prea fericiţi. Excepţie face tânăra generaţie, care nu a dat încă piept cu cruda realitate.

O armată formată din politicieni, ziarişti şi oengişti face o gălăgie fenomenală, în aşa fel încât adevărul, spus oricum de prea puţine voci, să nu se audă în vacarmul general. Realitatea lor este că, dacă ei trăiesc bine, este suficient. Restul nu contează. Ni se împuie capul cu dreptul la liberă circulaţie, cu locurile de muncă produse de multinaţionale la noi în ţară, cu mall-urile în care prostimea îşi petrece timpul liber, pentru că altceva nu are ce face. Deschisul unei cărţi, de exemplu, le dăunează grav sănătăţii. Ni se arată munţii de mâncare din hypermarketuri şi maşinile străine, ca argumente supreme.

Adevărul nu stă deloc aşa. Dacă vorbim despre investiţii creatoare de locuri de muncă, vom vedea că stăpânii noştri europeni au investit mult mai mult decât la noi în ţări non-UE, cum ar fi Turcia şi Rusia. Mulţi români s-ar lipsi de dreptul la liberă circulaţie a forței de muncă numai să stea cu copiii, soţii şi părinţii lor. Mâncarea de hypermarket nu are gust, este scumpă şi dăunătoare sănătăţii. Nu mai vorbesc despre maşinile care au ajuns să ne sufoce oraşele şi sănătatea, deoarece cocalarul român nu se dă jos de la volan nici când se duce la toaletă.

Teme precum distrugerea industriei si capitalului românesc, dar și cedarea pe mai nimic a pământurilor și resurselor naturale sunt, cel mai adesea, ignorate și ele. Cei care cred că trebuie să fim o națiune demnă și prosperă în cadrul unei uniuni în care toate țările au drepturi egale sunt acuzați de naționalism. Niște oameni retrograzi, care se împotrivesc progresului. Progresului Germaniei, Franței, Austriei, Olandei și al altora, firește. Bineînțeles că aceia care lansează aceste acuzații nu prea gândesc, dar ce mai contează… Ei cred că trebuie să ne manifestăm umil vasalitatea, să ne clamăm inferioritatea în fața marilor licurici și să le su… Pardon! Era să-l citez pe Băsescu…

Revenind la vizita licuriciului european, un lucru straniu s-a întâmplat. Cel puțin așa cred unii, mai neștiutori. Acesta a pupat chelia unde au scuipat în vara anului 2012 foarte multe milioane de români. Cum așa? Pentru cunoscători, acest lucru este simplu. Se încearcă a se crea în UE o contrapondere Axei Germania-Franța. Grupul de la Vișegrad s-a pus pe lucru, însă are nevoie de o mai mare anvergură. O Românie aliată în acest demers ar clătina serios puterile Axei. Și uite cum am devenit și noi importanți. În situația actuală, Juncker ar pupa chelia oricărui politician român, oricât de compromis, numai să-l țină de partea Axei. Întrebarea pe care ar trebui să ne-o punem noi este însă aceasta: ne vor vinde iarăși preacinstiții noștri politicieni? Pentru că așa se pare…

Recomanda
Simona Popescu 144 Articole
Author