De ce e folosită România în războiul declanșat de MAGA contra UE

Agenții restaurației de la București vor să profite de menționarea României într-un raport mai degrabă al MAGA, care arată cu degetul anularea alegerilor de anul trecut, în vreme ce președintele Dan anunță ofensiva, fără însă a avea sprijinul vreunei facțiuni reformate din serviciile de informații, care să fi elaborat raportul clar al cauzelor și vinovaților pentru punerea în pericol a statului de drept.

MAGA are nevoie de portretizarea dușmanului din afară, pentru proiecția de putere pe care o intenționează în interior și nu e nimic nou în această strategie a cetății asediate, care trebuie să strângă rândurile în jurul grupului de la putere, pentru a-și securiza identitatea.

De altfel, un obiectiv clar asumat în ceea ce numește Proiect 2025 (publicat de influentul think-tank conservator Heritage Foundation, cu mai mulți autori, inclusiv mulți foști membri ai primei administrații Donald Trump), o agendă ultra-conservatoare care a anunțat, înainte de a doua administrație Trump, viziunea asupra statului este acela care mută lupta pentru putere în registrul ideologic, în care progresismul și mișcarea woke sunt nu doar dușmanii absoluți, ci cei care atentează la identitatea americană. De aici declinările în așa-numita teză a marii înlocuiri, prin narațiuni care, cu cât mai grotești, cu atât reu1iesc să creeze grupuri mai închise și mai radicale. Dacă în exteriorul acestor grupuri acuzația lansată contra haitienilor, de pildă, că ar devora animalele de companie ale bunilor vecini americani, poate crea stupoare și reacții mai degrabă facile, în interiorul lor funcționează ca declanșatoare hipnotice ale unor instincte primare de auto-apărare. Adevărul factual, raportarea la realitatea, verificarea în imediat nu mai sunt instrumente de interacțiune socială și mai ales nu mai funcționează ca grile de interpetare.

Explică mai clar antropologul Alexandru Bălășescu, la podcastul Punctul pe știri: “Totul devine un fel de joc al adevărurilor competitive și efemere, care se impun în funcție de mediul în care sunt folosite și de capacitatea de persuasiun, putere și autoritate ale celor care le promovează. Deci nu mai e vorba de o legătură directă, nu neapărat imediată, dar totuși un referent în realitate a discursului, ci pur și simplu de o competiție a discursurilor într-un fel de lume paralelă, dar care are efecte asupra realului. Chiar era un articol, acum trei zile, în Vancouver, într-un jurnal local, care spunea că Trump este cel mai mare hipnotizator al momentului, al secolului, tocmai prin această capacitate de a crea lumi hipnotice, în care oamenii cred ca într-o halucinație colectivă și cu cât se spune „Haideți să ne trezim!” cu atât cel hipnotizat spune „Nu, nu, nu.”

Iar oamenii nu fac asta pentru că sunt intelectual inferiori ori pentru că ar avea un compas moral viciat, ci pentru că sunt convinși că singura lor putere și prin asta salvare este atașamentul față de un grup cu care împart identități secundare bine definite, legate de rasă, sex, religie și așa mai departe. Zilele trecute, la o lansare de carte în care, printre altele, este vorba și despre participarea României la Holocaust, prin politicile, deciziile și faptele antisemite din epocă, au existat în sală voci care acuzau o tentativă de învinovățire a românilor. Lucru care măcar celor care au citit deja literatură consistentă despre aceste lucruri, inclusiv rapoarte clare ale Armatei Române, li s-a părut bizar și inoportun. Totuși, mulți dintre cei care răspund printr-o astfel de reacție de auto-apărare puternic înrădăcinată în percepția unei nedreptăți care li se face, lor și grupului lor identitar, nu consideră că se angajează într-o luptă pentru adevăr, ci una pentru dreptate, adică pentru validarea apartenenței lor la un grup în care se simt protejați și în care contradicțiile interne, de tipul fake news-urilor, sunt dizolvate.

“Oamenii, cum spunea Ivan Krastev, nu se mai simt în niciun fel reprezentați de clasa politică, mai ales de clasa politică democrat-liberală și s-au orientat spre identitate ca sursă de satisfacție de viață, pentru că ce oferă clasa populistă este înlocuirea discursului foarte plictisitor, politic și de administrare de societate cu un discurs exaltant și foarte atractiv de afirmare de sine.

În momentul în care te angajezi într-o conversație, mai ales pe o temă atât de sensibilă, care reproblematizează identitatea de sine și alegerile făcute istoric, ataci baza a ceea ce a mai rămas, în lipsa altui tip de putere. Oamenii, dacă nu și-au putut timp de treizeci de ani exercita voința politică de reprezentare, pentru că nu au avut reprezentant, cred că singurul lucru care le-a rămas a fost afirmarea identității de sine în termenii pe care i-au înțele. Și atunci, în momentul în care spui OK, identitatea, ca orice familie are probleme și orice om are părți întunecate, nu?, ai această reacție. Pentru că părțile întunecate nu-s ale noastre. Sunt ale celuilalt, întotdeauna”, explică Alexandru Bălășescu, în dialogul citat.

România este exemplul perfect, pentru că, așa cum menționează Bălășescu, lipsa unei opoziții democratice reale, care să poată reprezenta electoratul care nu se regăsește în deciziile puterii politice, a făcut ca vidul să fie ocupat de populiști, de auto-intitulații suveraniști și de tot felul de personaje, de la cele utile Kremlinului la cele caricaturale, pre-fabricate în laboratoarele ceaușismului târziu, de tipul lui Călin Georgescu. Mai direct, fesenizarea deplină a scenei politice imediat după 1989 a făcut ca opoziția să nu fie decât tot un actor din marele grup FSN, care face tot posibilul pentru a accede la putere, ca într-un fel de rotație de cadrelor. Ce s-a întâmplat în ultimii doi ani ne plasează în consecințele acestui debut deturnat de democrație, din anii 1990, când instituțiile au fost populate de oameni ai acestui sistem post-decembrist, unii legați de Kremlin, alții cu Moscova în suflet, cei mai mulți însă vătafi ai tranziției.

Or, asta face din România un stat vulnerabil, un teren în care actori maligni își pot testa strategii de manipulare și dezinformare și, în contextul războiului ideologic declanșat de administrația Trump și MAGA democrației liberale și Uniunii Europene care o promovează, muniția perfectă contra UE. Fără anularea alegerilor de la București și protejarea status quo-ului care a dat fermentul pentru manipularea procesului democratic, MAGA ar fi avut o muniție mult mai slabă în asaltul contra UE, care, deși e unul mai degrabă motivat de bani și astfel contra reglementărilor companiilor tech, urmărește și un profit ideologic. Pe modelul unei religii uzurpate, MAGA vrea să facă prozeliți și să cucerească lumea nu doar prin bani și războaie, ci și printr-o ideologie incompatibilă, așa cum pretind cei din gruparea Thiel – Musk and co. cu democrația liberală.

Președintele Nicușor Dan, care a promis de câteva ori elaborarea unui raport detaliat despre responsabilii tentativei de deturnare a proceselor democratice din România, explică acum că această menționare a României într-un raport preliminar al Comisiei Juridice a Camerei Reprezentanților, controlată de republicani, nu înseamnă că alegerile nu au fost anulate în urma imixtiunii Rusiei. Acesta este însă un loc comun. Ce trebuie să ne arate acest raport este cine și din ce instituție a creat vulnerabilitățile, cine și cum a greșit, ce legătură concretă, documentată există între mișcările neolegionare, Moscova, Călin Georgescu și alegeri, cine erau beneficiarii interni și cum funcționa rețeaua românească a acestor operațiuni și, mai mult, cine sunt protejații care fac ca acest raport să nu existe nici astăzi, în țara care face o comisie nouă pentru orice, nu și pentru cedarea serviciilor de informații. Deja, iarăși, ne plasăm în consecințele acestor operațiuni reușite, dacă măsurăm efectele asupra rezilienței cognitive și morale a societății. Reacția în forță a președintelui are și câteva elemente bune: întărește prin asumare instituția prezidențială, opune un act de justiție intern unei ideologii contestatare a UE și astfel România devine o voce legitimă, ofensivă de reprezentare a UE în acest război care se vrea ideologic și care are foarte mult de-a face cu planurile distopice ale unui grup care concurează pentru dominația MAGA.

MAGA a obținut deja profitul pe care îl scoate din haos și din copleșirea cantitativă a agendei, de la operațiunea cinematografică de extragere a dictatorului Maduro la acuzațiile la adresa Comisiei Europene, exact în zilele în care multe state UE își pun problema limitării drastice a copiilor la rețelele de social media.

Și, cu toate că AUR și Călin Georgescu nu sunt frecventabili nici măcar pentru mainstream-ul MAGA, dacă ei speculează vidul de putere și reușesc o mișcare de masă, Washington-ul nu va avea grija României. O țintă mult mai serioasă pentru MAGA este Republica Moldova, menționată și ea în raport, și care are potențialul unei mai mari reziliențe politice în fața agresiunilor ideologice; mai mult, președinta Maia Sandu irită direct atât prin tema pe care și-a asumat-o, reglementarea rețelelor sociale, cât și prin nominalizarea la premiul Nobel pentru pace, dincolo de reușita în fața Rusiei.