De ce este atacată majorarea pedepselor

Cătălin Predoiu, fost ministru al Justiției, critică proiectul de OUG anunțat de Ana Birchall prin care se propun pedepse majorate pentru infracțiuni contra persoanei și înăsprirea condițiilor pentru eliberare condiționată.

„Birchall, ministrul Justiţiei, propune majorarea pedepselor. E o idee greşită pe care o resping. Majorată disciplina în instanțe şi parchete, da! E rolul şefilor de instanțe şi parchete, al CSM, cu care, de principiu, ministrul Justiţiei trebuie să lucreze strâns în această direcţie, pe bază de cooperare. Iar aplicarea legii în stradă ține şi de Poliţie, în prima fază de Poliţie. Iar acolo selecţia şi pregătirea sunt stricate în rostul lor de influenţa politică, în special de influenţa unor clanuri PSD-iste în ultimii ani”, a scris, vineri, pe Facebook, Cătălin Predoiu.

Fostul ministru al Justiției, actualmente deputat PNL, consideră că se impune însă abrogarea de urgenţă a legii recursului compensatoriu, „iresponsabil promovată de fostul ministru Toader şi vinovat promovată de majoritatea PSD. Această lege este un pericol public continuu”, transmite Cătălin Predoiu.

Ministrul Justiţiei, Ana Birchall, a anunţat, joi, un proiect de ordonanță de urgență care propune modificarea legislației penale în ceea ce privește infracțiunile contra persoanei, dar și condițiile eliberării condiționate.
Proiectul de ordonanță de urgență propune majorarea pedepselor pentru lipsire de libertate în mod ilegal şi incriminarea separată a răpirii. Totodată, Ana Birchall vrea extinderea competențelor DIICOT la variantele agravate ale lipsirii de libertate, iar cauzele înregistrate la această structură şi parchete înaintea intrării în vigoare a OUG să rămână la acestea.

Printre prevederile proiectului de OUG este și cea potrivit căreia cererea procurorului pentru încuviinţarea percheziţiei domiciliare se soluţionează de îndată, nu în termen de 24 de ore, așa cum este acum, iar percheziţia în caz de flagrant sau salvarea vieţii se poate oricând, la orice oră.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

10 Comentarii

  1. PREDOIULE ITI ADUCI AMINTE CAND AI FOST IN VACANTA PE BANII INTERLOPULUI SIMA CARE JUCA LA BURSA….????.. …PEDEPSELE TREBUIE CUMULATE….AI DAT UN PAR IN CAP AI LUAT O PEDEAPSA AI DAT DE DOUA ORI AI PEDEAPSA DUBLA….UIE BA SECURISTILOR….ATI DISTRUS ROMANIA.

  2. Normal! D-AIA A FACUT BOLSEVICUL COTROCEAN referendum, ca sa-l bage pde Dragnea la bulau, FARA POSIBILITATEA DE A MAI FI GRATIAT, si SA-I APERE PE CRIMINALI, PEDOFILI, TRAFICANTI DE FIINTE. Iar limbistii de la penele IL APARA si SE OPUN MAJORARII PEDEPSELOR PENTRU PROTEJATII BOLSEVICULUI. Restul sunt LOZINCI.

  3. Predoiu,verisorul Elenei Udrea,(deci din familie de interlopi) da o mana de ajutor criminalilor!Alo,PNL,daca nu scapi de jigodia asta ,nu pupi voturi…

  4. Pai ce vreti sa spuna si papagalul asta? Din moment ce programul lor politic este „contestam orice”, nu credeti ca-i cereti prea mult? Chiar pesupunand, in absurd, ca peste Romania ar curge numai lapte si miere, tot ar contesta, pentru ca,n’asa, romanii ar fi in pericol sa se ingrase si sa se imbolnaveasca de diabet!!!!

  5. Neavenitii,guristii ,limbutii ,alde neicanimeni ,repetentii puslamalele si nepriceputii in ale vrunei meserii au dat navala in politica , ajunsi in parlament si-au bagat picioarele unde nu-i duceau capul si ceea ce a iesit -NISTE LEGI STRIMBE SAU PENTRU PROTECTIA :MAFIOTILOR;HOTILOR,PEDOFILIOR;CRIMINALILOR SI EXCROCILOR.
    Vezi recursul compensatoriu ,vezi eliberarile inainte de termen la 25-30% din pedeapsa ,vezi recidivistii vezi codurile penale schimbate ca cearceafurile sau ciorapii (cand s-au imputit ).
    Cozi de topor ,panarame ,circari ajutori de bagatori de seama se gasesc garla in toate gastile zis politice,jocul dea alba neagra e activitatea predilecta a majoritatii cioflingarilor care-si fac veacul in mahalaua dimboviteana zisa parlament.
    Romanul fraier sa nu-i zic prost se uita in gura acestor derbedei si se lasa prostit pe banii lui mereu din 4 in 4 ani si te mai miri unde a ajuns tara si de ce au parasit-o vro 9,7 milioane dupaultimile socoteli a ministresei de pretutindeni !.

  6. asta a ramas cu prune in gura si mai jos! bai,loaza ? ce ai facut TU in functia pe care ai obtinut-o pe criterii de partid ,NU de PROFESIONALISM ? asta a fost si ramane MONUMENT de IDIOTENIE ! odrasla de SECURIST ! asa arata un HANDICAPT !

  7. Majorarea pedepselor propusă de Ministrul Justiției e un fel de frecție la piciorul de lemn. Crima cu premeditare
    și pedofilia= pușcărie pe viață fără dreptul de eliberare condiționată. Pentru restul infracțiunilor să se dubleze pedepsele. Abrogarea pedepsei cu suspendare și scrierea de cărți în pușcărie.

  8. Reveniți, la Democrație de la drobul de sare, ce… sare direct în patul lui Procust al politicii – corecte sau excesului de zel în mărunțișuri! O justiție… justă, dreaptă, NU cu capul spart ca cea română din toate timpurile(!!!), trimite în închisori, ca pedeapsă bine meritată și severă, bine(proporțional) cântărită cu BALANȚA, nu la… pension, pe cei ce constituie un pericol pentru societate sau i-au creat grave prejudicii! Repet, închisorile nu-s arest la vilă cu piscină și saună, evident, nu pot fi nici ocnele igrasioase de sare din evul mediu! Dar sunt adecvate unei pedepse severe, bine și documentat meritate! Ceea ce propune „sinistra ministră” este CLAR unul din pașii masonici de înrobire: Vrei să introduci ceva extrem de nepopular, creezi o situație de criză acută, te faci că intervii să stingi incendiul de tine provocat, iar „mulțimea”, bine manipulată prin canalele tale de tras sforile, va cere chiar cu supra de măsură acea lege nepopulară inițială! Punct ochit – punct lovit!

  9. Responsabilul domn Predoiu, mare jurist, toretician și practician pentru care dreptatea, adică aplicarea legii este ceva voluntar funcție de interesele Băsescu-Macovei prin urgia Kövesi vorbeste de responsanilitate! Domnule Predoiu dumneata poți să analizezi acțiunile miștilor de justiție din categoria doamnelor Prună și Macovei sau Birchall Ana are mere, sau ale domnilor Cazanciuc, Stoica, Chiuariu, Ponta, Diaconescu Cristi care amenința că dacă nu o repune în postul de directoare pe viață pe doamna dânsului parăsește PSD! Domnului profesor Toader puteți să-i spuneți “sărut-mâna” sau eventual cum ați învățat la multiplele cursuri academice “Să trăiți”.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.