De ce tace Klaus Iohannis?

N-am trecut niciodată printr-un moment politic mai greu de înțeles ca acesta. Și, niciodată, tăcerea președintelui nu mi s-a părut mai apăsătoare și mai greu de înghițit ca acum. Este vorba de nepăsarea lui Klaus Iohannis față de trecutul torționar al lui Augustin Lazăr. Ce valori susține și promovează președintele României, dacă rămîne nepăsător în fața documentelor care probează trecutul lui Augustin Lazăr?

Geaba i-a tratat cu respect și compasiune pe cei doi foști deținuți politici ajunși la Cotroceni. Este prea puțin. Iar ca gest public, cele cîteva cuvinte spuse acestora nu spală o nedreptate istorică. De ce tace Klaus Iohannis față de dezvăluirile din biografia procurorului general, mai ales că, în toată campania sa electorală și în toate ieșirile sale publice, s-a declarat un anticomunist convins. În plus, el este susținut de anticomuniști, în ciuda faptului că, mai nou, anticomuniștii și antisecuriștii cei mai încrîncenați, așezați în spatele președintelui Iohannis, sunt foști securiști și foști activiști sau urmași ai acestora? Urmașii torționarilor și-au făcut o profesie rentabilă din condamnarea fenomenului pe care l-au instaurat și slujit părinții lor.

S-ar putea ca președintele României să se simtă confortabil și sigur, susținut de această categorie umană cu probleme de caracter, dar extrem de vocală. Asta nu-i dă dreptul să tacă și să nu reacționeze decît în măsura în care este dispus să renunțe la unele dintre prerogativele sale. Sau să nu priceapă greutatea morală a gesturilor și deciziilor prezidențiale. Asta înseamnă că, în văzul întregii societăți, Klaus Iohannis este dispus să comită un compromis uriaș. Intenționat sau inconștient. Într-un stat european cu pretenții democratice, el nu poate lăsa în funcție un procuror comunist cu trăsături de  torționar, fără să violenteze scara valorilor morale.

De ce tace Klaus Iohannis și își reprimă o atitudine morală? Care să fie explicația unui asemenea  comportament? Are tăcerea președintelui o legătură cu faptul că Augustin Lazăr a fost instalat prin demiterea abuzivă a procurorului Tiberiu Nițu? Nu cumva tot  scenariul demiterii acestuia este o infracțiune comisă la ordin? Are tăcerea sa o legătură cu faptul că Grupul de Dialog Social, creat de Silviu Brucan, este  pălăria sub care se ascund turnători ai fostei Securități și urmașii fruntașilor comuniști, plus cîțiva figuranți cu pretenții democratice? Şi că aceștia se grăbesc să-l premieze pe Augustin Lazăr? Are  tăcerea  sa o legătură cu faptul că marea operă de trei parale de pe urma  căreia se fălește și adună bani a fost îngrijită de Carmen Mușat, soția celui care l-a cîntat la Securitate pe Iulius Filip în pușcăria de la Aiud? Sau menținerea lui Augustin Lazăr în poziția de procuror general este legată de sprijinul și de deciziile acestuia în nenumăratele dosare ale fostului primar al Sibiului? Nu cumva tăcerea președintelui Iohannis are legătură și cu susținerea Laurei Codruța Kovesi, și ea răsărită de la Sibiu ca din neantul din care se ridică grupurile infracționale greu de descris?

Nu cumva tăcerea președintelui are legătură și cu ceilalți oameni din grupul de la Cluj-Alba Iulia, titulari pe mai toate posturile din Parchetul General, DNA şi SRI?

Nu ne mai rămîne decât să ne întrebăm dacă nu cumva războiul surd în care este trasă întreaga țară este de fapt un război pentru putere între politicienii din Bărăgan și cei din grupul de la Cluj-Alba-Sibiu?

Nu cumva, în numele statului de drept și a apărării justiției, fiecare își apără cu disperare trecutul, puterea și libertatea!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 36

53 de Comentarii

  1. Ce naiba sa spuna? E o situatie
    lose-lose. Nu a inteles ca in astfel de probleme reactia cea mai rapida si mai ferma reduce pagubele. O sa-i cante asta cu lazar si dosarele tot anul. Pe langa ce or mai scoate baietii… ceilalti. Ca nu suntem naivi sa credem ca e o intamplare aparitia acestui scandal.

  2. Si porcu` tace-n buda. Numai maturat din functie si supus unui proces public pentru toate delictele comise va fi obligat sa raspunda.

  3. „Intr o tara cat de cat democrata” Dragnea si alti cercetati penal( deloc nevinovati) nu s ar afla in fruntea statului. Si apoi se pare ca cei doi detinuti politici nu sunt chiar atat de ” politici”. Nu este unul un fost securist iar celalat de drept comun!? Care documente? Ale luju?!!

  4. Vorbeste…incet sa nu-l auda nimeni…in soapta de taina declarand dragoste neinfricata paznicului securistoid care il pazeste de tot ce va fi rau si greu?!

  5. KALAUS JOHANIS , SCRIE CARTI , MERGE LA BISERICA IN FIECARE DUMINICA CU SOTIA SA , INCEARCA SA OPREASCA TAVALUGUL COMPLOTULUI ANTIJUSTITIE , ETC , ETC ! NU STA DE PROSTIILE TALE ! ASTA NU INSEMNA CA ESTE UN INGER ..ARE PACATELE SALE , DAR NU SUNT MORTALE PT. TARA , CA ALE ALTORA !

  6. Maestre, calaii sunt specializati in a-si reprima orice pornire umana, altfel nu deveneau calai, dar nu va faceti probleme, acest KAPO Editat nu are ce sa-si reprime, nici macar expresiile faciale de bruta…

  7. „Un copil de 3 ani a murit, luni, după ce a căzut în fosa septică din curtea unei şcoli din comuna ieşeană Brăieşti, poliţiştii demarând cercetări pentru ucidere din culpă.
    O anchetă a fost declanşată şi de Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi.
    Incidentul s-a petrecut luni după-amiază, în curtea şcolii din satul Buda, comuna Brăieşti, judeţul Iaşi.
    Copilul venise la fratele său, elev la şcoala din localitate, care împreună cu alţi colegi desfăşurau nişte activităţi în curtea instituţiei de învăţământ.
    La un moment dat, băiatul în vârstă de 3 ani a dispărut, el fiind găsit căzut în fosa septică. Copilul ar fi călcat pe capacul ruginit al fosei, apoi a căzut în interiorul acesteia şi s-a înecat.”

    NU v-am auzit niciodata, dle Nistorescu, sa scrieti despre Copilasii care mor dupa ce cad in fosele septice, despre Copilasii care MOR in Spitalele FARA medicamente de ultima generatie care i-ar putea SALVA, despre Copilasii ramasi singuri in Tara dupa plecarea parintilor la munca in alte tari, despre copilasii care merg seara flamanzi la culcare acum in Secolul XXI, despre Batranii Romaniei ramasi singuri si bolnavi si uitati de lume in satele parasite, despre Spitalele de ev mediu care colcaie de bacterii si gandaci, spitale unde bietii romani mor cu zile, despre Trenurile vechi care sar saptamanal de pe sinele degradate….vad doar cum de 2 Ani unicul dvs subiect e Justitia, FIX ca la PSD-ALDE!
    Niciodata nu ati scris despre Romania, despre Viata in Romania celor tot mai putini, care nici nu mai conteaza…
    http://features.decatorevista.ro/aici-nu-mai-locuieste-nimeni
    Dvs, va place, Romania asta, dle Nistorescu?
    Se pare ca da si ca unica dvs ingrijorare e Justitia!

  8. Mă îngrijorează ura aceasta patologică, atent iniţiată şi dirijată de nişte forţe subterane, împotriva unuia care se face vinovat de faptul că două salariate angajate undeva în subordinea Consiliului Judeţean pe care îl conducea, dar de fapt acele persoane prestau servicii la sediul partidului din care făcea parte şi persoana respectivă, ba chiar o şi conducea la nivel de judeţ !
    Să recunoaştem că astfel de cazuri sunt cu miile , toate partidele folosindu-se de asemenea tertipuri birocratice în activitatea lor politică, dar nimeni nu se sinchiseşte măcar să le critice, d*apoi să le condamne, aşa cum s-a întâmplat în cazul lui Dragnea, mai ales că prejudiciul , o nimica toată faţă de adevăratele tunuri în care nu se găseşte nici un vinovat, a fost recuperat în întregime ! Cine sunt cei care urlă, zbiară şi se dau cu coorul de pământ că Dragnea nu-i în puşcărie ? Nişte indivizi pe care la intrarea lui Dragnea în puşcărie, ar fi trebuit să-l întâmpine şi să-i povrestească cum o duc ei de câţiva ani pe acolo, condamnaţi pentru dispariţia Flotei româneşti, sau pentru retrocedări ilegale, criminale le-aş spune , acordate unei organizaţii ce moştenea, inclusiv ideologic probabil o organizaţie fascistă ale cărei bunuri, în toate ţările au fot confiscate ( nu ne punem acum problema dacă moral, sau nu) şi trecute în proprietatea Statelor respective !
    Dar Băsescu şi Iohanis, cei mai mari contestatari şi acuzatori ai lui Dragnea sunt bine mersi, înconjuraţi şi apăraţi cu îndârjire de forţe oculte pe care le-au servit, şi le-au adus la un nivel de parazitare a României, fără precedent în Istoria ei !

  9. „Declarație stupefiantă a președintelui Iohannis în discuția avută vineri, 12 aprilie, cu cele două victime ale procurorului general: „Nu semnez revocarea lui Augustin Lazăr pentru că mai are doar două săptămâni de mandat!”. DUPA DEBARCAREA LU’ NEA JACHETA ROSIE DIN FUNCTIE, ACESTA AR TREBUI SA FIE DAT IN JUDECATA SI „PRIPONIT” CEVA TIMP LA AJUD A.I. SA INTELEAGA SI TOVARASU’ CA BANII CEI VOR DA ROMANII LUI AUGUSTIN LAZAR SUNT MUNCITI DE EI SI ACESTA TREBUIE DESTITUIT DIN FUNCTIA ACTUALA. SA VEZI CE DE TIMP VA AVEA NENEA PALTONU’ SA SCRIE CARTI SI SA-SE SIMTA ZI DE ZI LA …MUNTE! PRESEDINTELE ASTA E UN…..

  10. Augustin Lazăr ar trebui sa-l dea in judecată pe d-le Nistorescu pt acuzația de torționar. Ce dovadă are Nistorescu pentru acuzația atât de gravă? Exagerati ,toată ziua si seara si noaptea despre Lazăr.
    De ce nu scrie d-l Nistorescu despre marile jafuri:petrolul si gazele trecute pe nimic la OMV, concesionarile din Marea Neagră ,CS GALATI,defrisarea sălbatică a padurilor Romaniei,etc.
    Scrie Cornele si despre nemerniciile Comisiei Iordache,despre averea lui Dragnea,Buzatu,Oprisan,etc.
    Ai ce scrie!

  11. 1.De ce tace Bianca Dragusanu ? national.ro(26 feb 2014)
    2.De ce tace Iohannis?-cotidianul 2 februarie 2019 (R.C.) Politică 29
    3.De ce tace Klaus Iohannis?,-Cornel Nistorescu 15 ian, 2017
    4.De ce tace Klaus Iohannis?Sorin ROSCA STANESCU 04.01.2016
    5.De ce tace Klaus Iohannis? Radu Tudor Articole 12 dec. 2016
    6.De ce tace Klaus Iohannis? evz 18 sept 2017
    ………………………………………….
    Pentru a demonstra ca nu sunteti roboti:
    1.bifati doar unde nu apare Klaus Iohannis cu „De ce tace?”intrebarea care chinuie media in Romania!
    2.raspundeti la intrebarea : Afara ploua?

  12. Imi pare rau cornele,”ai pus botul” la o făcătură psd,via luju,a3. Dar esti consecvent,precum in cazul santajistei rarinca,si a evazionistei din bihor.

  13. Trecutul tortionar al lui Lazar? Dle. Nistorescu omul nu e nevinovat,dar chiar asa? Se vede campania dirijata,cine stie de cine!? Probabil de cine plateste! Omul nu e nevinovat,trebuia sa demisioneze cand s-a aflat. N-avea mapa profesionala? Supozitiile dvs.sunt teme ale campaniei psdiste. Johannis se comporta normal pt.el. S-a comportat in alta situatie altfel? Nu!

  14. @lili

    Ne-ai anuntat de 1 decembrie 2018, de Ziua Nationala a Romaniei si cu ocazia Sarbatoririi a o suta de ani de la momentul * 1 Decembrie 1918* ca ai semnat o petitie-on privind dezmembrarea statului national unitar roman!

    altfel spus ti-ai dat jos chilotii fosti albi ajunsi maronii din motive politice si ti-ai facut nevoile pe mormintele celor care au murit pe fronturi si in razboaie pentru un ideal !

    Ca sa nu mai spun de murdarirea constanta a celei mai bune sportive a tarii la acest moment!

    Ciocu mic ca esti NIMIC!

    Dumneata esti imoralitatea intruchipata! Ne lasi?

  15. Cum de ce tace Johanis? Pai nu are Lazar dosarele lui? Asta este DOVADA ca Johanis STIE ca a comis marsavii. Ca, daca n-ar fi comis, NU I-AR FI FOST FRICA DE LAZAR.

  16. Klaun IohAnus tace pentru ca e un infractor protejat de sistemul neomarxist, sorosisto-securist. azi se dadea ingrijorat de soarta unui copil mort;oare de ce nu s-a dat ingrijorat de soarta copiilor pe care i-a vindut impreuna cu muierea lui, cel mai probabil pentru transplant de organe ??

  17. mircea halva a la rare yes bondanel, un bosumflat incapabil sa organizeze un CENTENAR, sa dea suflu si viata o data la o sută de ani, sa respecte si sa invite personalitati, elite, valori, istorici la alba iulia. un nerusinat, nesimtit, arogant ce nu merită nici primar de alba, câmpeni, blaj sau ntimbru. ajunge. la pensie tataie.

  18. Tace pentru ca-i este dator lui Loazar sau pentru ca-i un las.

  19. Dupa cazul Colectiv, crima de la Medias acum Iohanis si adeptii acestuia nu scapa ocazia de a se folosi de moartea, in acest caz a unui copil, pentru a lovi in adversarii politici. Primii vinovati aceasta tragedie sunt locuitorii acelui sat care, in nepasarea lor nu stiu sa se gospodareasca. Tatal meu i-mi povestea ca, dupa razboi cand barbatii sau intors acasa de pe front, primul lucru pentru care a cazut de acord toti membrii comunitatii a fost sa construiasca o scoala prin munca voluntara. Pana atunci copii care voiau sa mearga la scoala erau nevoiti sa mearga pe jos circa 4 km pana la scoala din comuna. Intr-un an de zile au reusit sa ridice o scoala din caramida. Cuptorul de caramida de la marginea satului a functionat pana prin anii 60 cand a venit colectivizarea si majoritatea caselor s-au construit din caramida fabricata acolo. Acum gasesti materiale de constructii in orice comuna din Romania, nu trebuie sa vina ministrul invatamantului sa-ti construiasca un WC la scoala din sat. Si cand ma gandesc ca prin anii ‘45-46 nu erau ajutoare sociale in schimb oamenii faceau si munca voluntara in folosul comunitatii desi majoritatea facuse 4 ani pe frontul din est si pe cel din vest.

  20. Dupa 90 toate posturile au fost ocupate de ARDELENI si se vede azi cat de dezvoltata e ROMANIA.
    Abia acum ai vazut mai nea CORNELE?

  21. ARDELENI. CIORBEA prim ministru ,avocat al poporului.BOC prim ministru, RUS minisrtul transporturilor ,MAGUREANU,MAIOR sefi SRI ZEGREAN sef CCR, CODRUTA la DNA, procuror general MORAR Si multi alti ardeleni cre se cred unsii domnului

  22. In sfarsit, cineva pune punctul pe „i”: ” un război pentru putere între politicienii din Bărăgan și cei din grupul de la Cluj-Alba-Sibiu”; asta e adevarata miza a mizeriilor din tara!

  23. Dupa articolele lui Nistorescu este ordin pe unitate pentru trolli, sa-l atace cu banalități gen – dooomle credeam ca esti imparțial… Bai securistilor, pute de la voi de la o poștă… Nu mai ține.

  24. Iancu Marin, presupusa „victima“ cu care a defilat PSD la Cotroceni, se dovedeste a nu fi fost deloc o victima, dar jurnalistul Nistorescu, odata inhamat la o campanie de denigrare, nu se mai incurca in detalii…

  25. Tacerea-i de aur, dle Nistorescu. Tace pentru ca trecutul infractional al lui Johannis a fost musamalizat de acest procuror cameleonic. Exista oameni tip „cameleon”, fara crez si fara morala, fara demnitate, fara onoare. De astfel de oameni s-au folosit si comunistii, asa cum se folosesc si pseudo-demcratii de azi. Ei sunt profesionistii ce stiu sa rastalmaceasca legile ca sa imculeze imaginea oamenilor puterii. Clasa politca e, incapand cu cea de la Bruxelles, e o troaca de porci care da lectii de morala naivilor. „Porcii” insa au nevoie de imagine publica. Astfel de „Augustini Lazar” le spala aceasta imagine.

  26. Cornelus mincatorul de cacat inca asteapta un rest de la ospatul tilharilor psd-ei.

  27. Ca sa para mai destept, altfel cine stie ce tampenie ii iese din capul sec.

  28. Pentru ca el din principiu nu deschide gura dacat atunci cand casca sau cand poate ataca in modul cel mai abject cel mai important partid al Romaniei, care se ambitioneaza sa castige alegerile si se pune astfel in calea dorintelor Sale augusto-sasesti de a avea, pe langa SRI-ul Sau, CSAT-ul Sau, Forumul asa zis democrat al asa zisilor germani din Romania al Sau, PNL-ului Sau, Parchetului Sau general, Inalta Sa curte suprema de casatie si de justitie, soseaua Sa personala intre nevasta de la Sighii si locul de munca cu program redus de la Cotroceni si, sa nu uitam, lingaii si tzucalarii Sai personali de la USR, si Parlamentul Sau, CCR-ul Sau, guvernul Sau – adica Romania Sa pe care s-o fericeasca dupa pohtele ce le pohteste! De aia – ce, va faceti ca nu stiti???? :-))

  29. Lighioanelor, va hraniti cu starvuri, juisati la fiecare tragedie pentru ca vi se improspateaza rezerva de rahat pe care il rumegati in public. Va inteleg cand protestati pentru a primi medicamente de ultima generatie, alea pe care le ingurgitati sunt demult expirate.

    Raspunsul meu la intrebarea din articol: atitudinea lui Johannis se numeste OMERTA.

  30. Intrebarile sunt altele Ce cauta poza de grup iluminata de soarele cu raze negre de la ceremonialul Centenarului cu salve de tun pe timpul intonarii imului intr- o localitate plina de stele in 7 colturi cand se discuta despre cel care a destructurat mafia tezaurului dacic( inculpatii sunt liberi, negustori cinstiti), despre cel care a solicitat CSM ului sa sesizeze CCR ul ca executivul uzurpa atributul de unic legiuitor al parlamentului emitand OG +OUG care incalca art 115 alin (1) ( ca unde nu e lege speciala de abilitare nici OG nu e ci doar PUSCARIE E). Ma intreb cu cat sunt platiti unii sa latre si sa muste adevarul ..

  31. @Oana: AI DREPTATE FETT-O, DAR INAINTE SA MAI PUI INTREBARI CUM LE-AI EXPUS, PRIMORDIAL AR FI SAS DAI TELEFON LA „BALACEANCA” SA VEZI DE MAI SUNT LOCURI LIBERE SI PTR. TINE SI LILI! BONNE CHANCE, GOOD LUCK SWEETIE!

  32. ‘Mai bine sa taci si sa pari prost , decat sa vorbesti si sa inlaturi orice indoiala !’ I se potriveste manusa dl. pres., care deja ne-a demonstrat asta , de cate ori a deschis gura . Mare calamitate pt romani , acest individ rau si ranchiunos fara masura ! Asta vrem oare ? Mare pacat !

  33. Mai bine zis un razboi intre mafia din vest si mafia din sud. Razboi pe banii tarii, bani furati din bugetul tarii, de fapt viitorul copiilor nostri este furat. Tara fara viitor. Ce bine ca pleaca tinerii de aici. Bravo lor.

  34. Cine este atat de naiv sa creada ca mucegaiul asta comunisto-securist va fi eradicat?Ei fac ce-au invatat pe timpul partidului iubit,limbajul si intelegerea lor se rezuma la acuzatii,atacuri si politie politica,obsesiv si idiot,se trag unii pe altii si-si acorda premii si privilegii,mereu infulecand la cantinele de lux,platiti gras din banii nostri,ei centreaza ei dau cu capu’,sunt cei mai vajnici luptatori de drepturi si libertati,acopera plagiate sa nu cumva sa le iasa cretinismul la suprafata decat 4%,atat se admite,ca restul e tot acelasi rahat!Broaste raioase ajunse acum niste batrani vopsiti la propriu si la figurat,urati in interior dar si in exterior!VINA SI TRECUTUL II SCHIMONOSESTE!speranta-Timisoara,s-a compromis pentru jegul de aug.lazar,gds ii livreaza premiul in sacul de gunoi pe care il arunca ca gamela cu zoaie detinutilor intr-o scabroasa „darnicie”!Iar werner,apare grohaind aceleasi obsesii,ca mi-e sila sa-l mai aud,de asta cand apare caut altceva de vazut!DE CE TACE?Ar insemna sa recunoasca ca aug.lazar e o canalie si ii e dator ca daca da in balbaiala jegosul vopsit si i se reduce pensia,panarama varsa tot,si nu e momentul ca e campanie!Oricum e o voma totul,ei sunt o voma!

  35. Draga Lili,

    va multumesc pentru ce –ati scris dlui Nistorescu. Se pare ca sunteti printre putinele persoane care mai gandesc si incearca sa deschida ochii oamenilor.
    In legatura cu scandalul Lazar, va rog sa cititi articolul de la linkul de mai jos in care dl. Muntean spune:” “M-a impresionat Iohannis. Nu i-am mai citit mesajul lui Nicolicea“
    “Să faceți mențiunea că eu nu fac nici politică liberală, nici pesedistă. Căci mie nu îmi place nici de unii, nici de alții. Chiar dacă se supără pesediștii, că mi-au dat mare atenție. Ei au avut interesul lor, eu am avut interesul meu“, ține să precizeze Ioan Muntean. Iar interesul lui – dacă s-a ivit ocazia – a fost să discute cu președintele României despre cele pătimite în penitenciar, mai ales de către un fost profesor universitar sibian, Ioan Sava, despre care spune că i-a murit în brațe. “Trebuie să recunosc că, de la televizor, așa, eu aveam un pic de repulsie față de președintele Iohannis. Și îmi pare rău. La Cotroceni mi-am schimbat părerea despre el. Președintele discuta cu Nicolicea și mi-am dat seama că, într-adevăr, este un președinte educat. Nu e adevărat, cum zic gurile rele, că l-a dat afară pe Nicolicea. Iohannis e un domn.”
    Si da, dl. Iohannis este un domn, va place sau nu, ne-domnule Nistorescu!Ne-domn pentru ca manipulati demult si mult oamenii care nu pot gandi singuri, stiind foarte bine ce faceti!
    http://www.turnulsfatului.ro/2019/04/16/sibianul-fost-detinut-dus-de-psd-la-iohannis-pesedistii-s-au-folosit-de-mine-si-eu-de-ei/

  36. Domnule Nistorescu, daca promoul publicat ieri in Cotidianul despre noua rubrica de combatare a „fake news” nu este pacaleala intarziata de 1 aprilie, dumneavoastra nu trebuia sa scrieti acest editorial. Nu este responsabilitatea presedintelui sa reactioneze la stiri false! Intr-un interviu dat ieri la turnul sfatului, detinutul de drept comun Ioan Muntean trimis de PSD la Iohannis dezvaluie toata manipularea, tot fake news-ul fabricat in jurul lui de catre antena3, cap de ciunga si votcuta olgutului. Partea nostima este ca a ramas impresionat de Iohannis, il citez:”Trebuie să recunosc că, de la televizor, așa, eu aveam un pic de repulsie față de președintele Iohannis. Și îmi pare rău. La Cotroceni mi-am schimbat părerea despre el. Președintele discuta cu Nicolicea și mi-am dat seama că, într-adevăr, este un președinte educat” . Eu inca astept documente din partea presei si declaratii ale lui Iulius Filip insusi ca Augustin Lazar a fost „tortionar”, „calau” si alte bazaconii de epitete din campania de „kompromat”! Cititi tot interviul si poate nu o sa ne mai vindeti gogosi data viitoare despre actiunile fake news ale antenelor si pesedistilor!

  37. ”Ce valori susține și promovează președintele României?” Toate, domnule Nistorescu! Toate pe care le-aţi evidenţiat. Aceleaşi ca şi când, fiind preşedintele FDGR, a obţinut pentru aceasta dreptul
    de moştenire al clădirilor Grupului Etnic German din România, organizaţie fascistă, în defavoarea statului român îndreptăţit prin documente internaţionale.

  38. Adina o lauda pe lili. Lili o lauda pe lili…e prea pe fatza, Sictir postaci fără Dumnezeu!

  39. Ce frumos cand adevarul apare la suprafata ca untdelemnul deasupra minciunilor securisto-pesediste! Ce frumos cand aflam ca „detinutii” politici sunt de fapt securisti si impostori! Iohannis si toata presa sa ia atitudine la amenintarile securistoide cu moartea primite de Emilia Sercan dupa dezvaluirile de furt intelectual in mod securistic care au loc la academia de politie sub conducerea tovarasei Dan Carmen care isi baga singura microfoanele in priza. Pentru ca este grav, foarte grav! Emilia Sercan nu investiga grupuri interlope de la care te-ai astepta la asemenea comportament, ci ofiteri de politie!

  40. @lili,ai sucombat in propria-ti voma,nu mai ai indicatii altele decat draniea?Esti ori o timida,elegantza desi am volum ridicat,ori esti tampa cu sacadatatul commentului idiot!Aduna-te,vopseste-te,ca aug.lazar,baga matanii si niciodata nu vei fi la minima celula a unui detinut politic distrus de jegul de augustin!Fa pasi pe covorasi,si ia rispen,insist,esti varza,la Zarca sub semnatura lui aug.lazar iti doresc „odihna vesnica”!Deci,MARSH,ma,dispari cu cretinisme debitate!

  41. cum naiba să asociezi două lucruri total antagonice:atitudine morală şi joianis, e un nonsens…

  42. „Presupusul deţinut politic Ioan Muntean, despre întâlnirea cu preşedintele Klaus Iohannis: „PSD s-a folosit de mine? Şi eu de ei“
    „A dat” din „casa PSD-ului” Ioan Muntean le-a povestit jurnaliştilor sibieni şi cum a ajuns să facă parte din delegaţia PSD. A lăsat de înţeles că este conştient de faptul că PSD s-ar fi folosit de el, dar n-a ascuns că şi el şi-a văzut de propriile interese. „PSD s-a folosit de mine? Şi eu de ei”, a punctat acesta, după care a relatat cum au decurs întâlnirile cu liderii PSD. „Mă pomenesc sunat de Olguţa Vasilescu. Şi mă roagă dacă ne putem întâlni la Bucureşti, că trimite maşină după mine. Am acceptat. Şi l-a trimis aici pe ministrul Trif. La Bucureşti, la partid, m-a aşteptat Codrin Ştefănescu, acolo era şi Eugen Nicolicea. Şi mă întreabă dacă vreau să fac parte din delegaţie, căci Liviu Dragnea nu vrea să meargă şi să merg eu împreună cu un alt deţinut politic. Am stat la Lido. A zis Codrin Ştefănescu că acolo trebuie… mi s-a dat atenţie mare. Aveau nevoie. Sunt conştient de lucrurile astea“, a mai afirmat Muntean.”
    Editat

  43. Sorina Pintea, despre cazul tinerei cu arsuri grave, plimbată 40 de ore între spitale: „Au fost nişte bâlbe”.
    Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, spune că tânăra cu arsuri grave într-un incendiu la Tulcea a fost plimbată între spitale din cauza lipsei de comunicare.
    Concret, Pintea exclude că autorităţile ar fi fost incompetente în acest caz.
    „Este vorba despre o listă de comunicare. Eu declaram ieri că voi face propria mea anchetă, astfel încât să ştim exact ce s-a întâmplat cu această pacientă care ar fi trebuit să ajungă din start, sau să fie propusă pentru transfer în străinătate. Am câteva date preliminare, eu aştept rezultatul anchetei. Am discutat şi cu comitetul operaţional pentru situaţii de urgenţă. Aştept şi replica celor de la Departamentul pentru situaţii de urgenţă. Au fost nişte bâlbe care din păcate nu ar fi trebuit să fie”, a declarat S. Pintea.

    Editat
    Chiar imi pare rau sa vad ca aceasta femeie s-a prostit de tot, doar ca sa ramana pe aceasta functie politica!
    Am citit foarte multe lucruri frumoase despre ea, a fost un manager apreciat, care a lasat in umra REALIZARI la 2 Spitale, iar acum MINTE de ingheata apele!
    Rusine, Sorino, NU ati facut nimic din ceea ce ati PROMIS in Programul de guvernare, e jalnic cum ministrul sanatatii face controale pe furis, ce naiba SISTEM Medical e asta, Sorino?
    Spun asta pentru ca tu chiar STII ce intreb, doar ca NU ai voie sa spui ca PSDragnea NU asigura Finantarea in Sanatate, asa cum a PROMIS Dragnea in campanie, uite ca după 2 ani și 1/2, bilanțul mega-investițiilor în sănătate promise de Dragnea e ZERO:

    Editat

  44. Din alt ziar:
    „Gheorge Muşat, avocatul preşedintelui Iohannis şi al lui Ludovic Orban, rupe tăcerea şi explică printr-un comunicat de ce l-a turnat la Securitate pe anticomunistul Iulius Filip când era închis la Aiud.”
    Pai cum de ce tace? Ce sa spuna, ca se apara intre ei?

  45. @lili

    Ne-ai anuntat de 1 decembrie 2018, de Ziua Nationala a Romaniei si cu ocazia Sarbatoririi a o suta de ani de la momentul * 1 Decembrie 1918* ca ai semnat o petitie-on privind dezmembrarea statului national unitar roman!

    Ciocu mic ca esti NIMIC!

  46. Iohanis intrat in scoli pe locurile rezervate pentru nationalitati , are un nivel mediocru de” capacitate”, nemaivorbind de lipsa calitatilor morale si culmea ajunge sa scrie carti , ce rau s-a ajuns ….. Dar se pare ca este vremea lor , asa de pilda poate fi mentionat si George Becali s.a. Se spune ca din ” lipsa de timp ” atat Iohanis cat si Becali , NU AU REUSIT SA-SI CITEASCA CARTILE !!!!

  47. Incredibil domnule Nistorescu ! Sunteti de un penibil de nedescris ! Se vede tot mai caar de unde dracu va vin banii. De ce v -ati vandut ? Pe citi bani? Merita? Nu am citit nici un nenorocit de articol despre hoitul de dragnea , despre tuta de veorica si totii hotii care ne conduc. Este dan voiculescu un fost securist ? este ? Editat. UIn magar la cheremul securistilor. Rusine, Editat! M am saturat de tine. Esti tu un ziarist, Editat ? Rusine, dar de unde, estei plin de tine, arogant Editat. Vandutule . Rusine sa va fie ca intoxicati lumea. Cine esti tu cu adevart ?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.