De ce transformă Tudose Institutul Cantacuzino în unitate militară

Premierul Mihai Tudose afirmă, comentând proiectul de trecere a Institutului Cantacuzino în subordinea MApN şi transformarea lui în unitate militară, că astfel se poate atinge obiectivul ca instituţia să redevină „funcţională”.

„Institutul Cantacuzino are un rol strategic naţional şi regional în asigurarea independenței României în domeniul producției de vaccinuri. Tocmai de aceea, revitalizarea şi dezvoltarea activităţii institutului este un obiectiv asumat al Guvernului. Institutul Cantacuzino trebuie să redevină funcțional, iar pentru a ne asigura că acest lucru se va întâmpla, am decis ca acesta să fie preluat de către Ministerul Apărării Naționale și transformat în unitate militară cu conducere militară„, a scris Tudose duminică pe pagina sa de Facebook.

Premierul consideră că „o mână forte”, alături de un proiect bine stabilit, vor îndeplini această misiune „de importanţă naţională”.

„Am sentimentul și speranța că o mână forte, alături de un proiect bine stabilit, vor îndeplini această misiune de importanță națională, iar eu personal voi urmări îndeaproape întregul proces. Institutul reprezintă un brand românesc, cu o istorie de aproape un secol și cu multe performanțe atinse, motive pentru care trebuie să ducem mai departe această moștenire”, a mai scris premierul.

Mihai Tudose le-a solicitat, miercuri, miniștrilor Apărării și Sănătății să elaboreze un proiect de act normativ privind trecerea Institutului Cantacuzino în subordinea MApN.

„Dacă e sarcină, o preluăm. Am și gândit cum ar putea fi organizat și am făcut și o evaluare prealabilă cu specialiștii din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Direcția Medicală. Evident că nu am toate datele ca să mă pronunț acum. Eu vă propun ca împreună cu domnul ministru Bodog, pe baza materialului de control pe care dânsul l-a făcut, în două săptămâni de zile, maxim trei, dați-ne trei totuși, să venim în Guvern cu un proiect de act normativ prin care să-l preluăm și să-l transformăm într-o unitate militară, cu conducere militară și, sigur, cu angajați care răspund criteriilor profesionale necesare unui asemenea institut. Ne asumăm această chestiune, e delicată, dar ne-o asumăm”, a replicat ministrul Apărării, Adrian Țuțuianu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8499 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.