Erdogan și nu Brexit-ul e cel care va decide viitorul Uniunii Europene. Și nu atât prin ceea ce face în aceste zile dictatorul din Turcia, cât prin modul în care autoritățile naționale din statele europene, pe de o parte, și instituțiile europene, pe de altă parte, reacționează și vor reacționa la ceea ce se întâmplă în Turcia.
Iar ceea ce se întâmplă nu prea lasă loc de discuții: în Turcia ne aflăm în acest moment în fața unei represiuni dure și a unor încălcări flagrante a drepturilor omului. Să ne înțelegem: dacă, într-adevăr, ar fi existat 60.000 de complotiști (iar numărul celor care devin victime ale regimului Erdigan e în creștere de la o zi la alta) care să fi pus la cale o lovitură de stat, adunați din toate domeniile, începând cu armata și justiția și ajungând până la nivelul presei, un asemenea complot/lovitură de stat AR FI REUȘIT! Dacă, într-adevăr, 60.000 de oameni chiar s-ar fi implicat în pregătirea unei acțiuni care să-l înlăture în forță pe Erdogan, iar autoritățile fidele lui Erdogan n-ar fi aflat despre acțiune decât în momentul începerii acțiunii, regimul Erdogan ar fi căzut. Însă fie că lovitura de stat a fost doar o înscenare (apropo, știți ”cine-a tras în noi după 22?”), fie chiar a existat una care e folosită acum ca pretext, dimensiunea represiunii din Turcia e supradimensionată: marea majoritate a victimelor n-au nicio legătură cu aceasta. E imposibil ca până în ziua ”loviturii”, autoritățile să nu știe prea mare lucru, iar câteva zile mai târziu să aibă liste cu mii de magistrați, peste 15.000 de profesori, sute de ofițeri (ce să mai vorbim de miile de simpli soldați) și alte zeci de mii de persoane cu alte profesii care ar fi fost ”complotiști”. Faptul că aceste liste au existat anterior ”loviturii de stat” și că ele nu-i cuprind pe complotiști, ci persoane care, cel mult, sunt opozanți politici sau critici ai lui Erdogan ori poate nici atât, ține de o evidență care nu mai poate fi negată, oricâte înregistrări cu oameni care doar ce se mai țin pe picioare în urma bătăilor primite și care ”mărturisesc” implicarea lor în ”lovitură” or să apară.
Ce legătură are, însă, toată această evidență – că în Turcia ne aflăm în fața unei represiuni de proporții și o încălcare a drepturilor omului pe măsură – cu viitorul UE? Păi are, iar legătura e mare. Turcia e o graniță a NATO atât cu Rusia, cât și cu Orientul Mijlociu, e un aliat geostrategic la care, prin poziționare și forță, nu poți renunța prea ușor. Dar dacă nu renunți (sau dacă nu pui suficientă presiune pe regimul Erdogan să respecte democrația, drepturile și libertățile civile) care ar fi baiul?
Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să răspundem (și să ne răspundem) la o altă întrebare: care sunt, până la urmă, scopurile Uniunii Europene? Dacă totul se reduce la o uniune economică, la interesele de afaceri, așa cum există o tendință de interpretare, atunci ceea ce se întâmplă în Turcia nu contează foarte mult. Dar dacă Uniunea Europeană este (sau își dorește să fie) mai mult decât atât, adică o uniune bazată pe promovarea unor principii și valori comune – iar cele legate de democrație, drepturi și libertăți civice sunt în prim-plan – situația din Turcia ridică o problemă uriașă. Pentru că întrebarea care se naște e ”Ce rost ar mai avea UE dacă nu poate apăra aceste principii și valori ori dacă pentru apărarea lor ar accepta să fie aliată cu o țară care le încalcă în mod flagrant?”. Iar problema e una de motivație. Brexitul ne arată cât de fragilă e construcția europeană, ce se întâmplă când ignori avertismentele, când nu ții seama de influența intereselor meschine, de grup, dar Brexitul nu e un capăt de drum, ci o provocare pentru promotorii construcției europene de a găsi soluții ca ceea ce s-a întâmplat să nu se mai repete. Însă o alianță cu un dictator, cu o țară în care democrația și drepturile omului sunt strivite în mod sfidător, este, pur și simplu, de-motivantă. Alianțe pur economice transfrontaliere economice au mai fost și vor mai fi – asta e cea mai mică problemă de rezolvat în cazul Brexitului. Nu interesele economice au ținut însă Europa unită în ultimele decenii și nu acesta este Visul European. Scuzați aparentul patetism, dar nu ai cum să explici altfel lucrurile astea: o viață mai bună e legată doar într-o anumită măsură de bani și într-o măsură mult mai mare de relațiile cu comunitatea din care faci parte, de principiile și valorile care se împărtășesc și sunt apărate împreună. Nu afaceriștii (cu toate scuzele pentru antreprenorii de bună-credință) au ținut Uniunea Europeană în viață, ei au fost doar marii beneficiari (sau de-a dreptul profitori). De fapt, Uniunea Europeană s-a dezvoltat și încearcă să meargă mai departe datorită unor grupuri de idealiști (nici nu știți cât de puțini, raportat la întreaga Europă), destul de puțin vizibili, dacă nu chiar deloc, la nivelul publicului larg. Acestor idealiști și grupuri de idealiști care-și dedică ani din viață (sau întreaga viață) popularizării unor principii și valori comune, luptei pentru apărarea și impunerea lor le datorăm faptul că, într-adevăr, există un Vis European.
Citiţi articolul integral pe www.romaniacurata.ro
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.