De la nuduri la mistică

Perspectiva Capitalei Culturale aduce la Baia Mare doisprezece fotografi din România şi doi invitaţi din străinătate. Aceştia deschid prima ediţie a Salonului European de Fotografie. Vernisajul va avea loc în prezenţa artiştilor, sâmbătă, 10 septembrie, de la ora 17:00, la Cinema Minerul.

„Unic ca amploare pentru regiunea de Nord a României, evenimentul, organizat la iniţiativa Fundaţiei «Baia Mare 2021», adună paisprezece expoziţii personale, care pun în balanţă tradiţia şi rigoarea documentară cu cele mai importante subiecte ale momentului, cadrele spontane cu experimentele de compoziţie”, arată organizatorii.

Tur de forţă prin fotografia românească a ultimilor ani

Oleg Tischovets

Baia Mare a oferit fotografiei naţionale personalităţi puternice şi talente unice, care au marcat viaţa cultural-fotografică a României din ultimii 20 de ani. Continuând această strălucită tradiţie, oraşul devine, începând cu acest an, o gazdă bună pentru cele mai interesante şi relevante forme de limbaj fotografic. Manifestare de o amploare fără precedent pentru regiune, Salonul European de Fotografie Baia Mare deschide dialogul despre puterea narativă şi proiectivă a fotografiei către noi audienţe şi noi spaţii, aducându-i împreună pe: Petruţ Călinescu, Cristian Crisbăşan, Dan Ioan Dinescu, Vasile Dorolţi, Silviu Gheţie, Mihai Grigorescu, Tony Melvin, Ioana Moldovan, Olah Laszlo Tibor, Alexandru Paul, George Popescu, Hajdu Tamas, Oleg Tishkovets şi Remus Țiplea.

„Baia Mare devine, în această lună, gazda a zeci de premii naţionale şi internaţionale, dar şi a unor serii de autor consacrate în albume şi expoziţii internaţionale. Diversitatea abordărilor va oferi vizitatorilor un tur de forţă prin fotografia românească a ultimilor ani, în cele mai interesate abordări ale sale: de la nudurile lui Cristian Crisbăşan la peisajele mistice ale lui Mihai Grigorescu, de la reportajele de război sau de călătorie semnate de Ioana Moldovan, George Popescu sau Petruţ Călinescu la metaforele vizuale surprinse de Hajdu Tamas, Vasile Dorolţi sau Alexandru Paul. Fotografia, în toată puterea sa artistică, se poate dovedi frustră şi provocatoare la Silviu Gheţie şi Oleg Tishkovets sau, la fel de bine, nostalgică şi revelatoare la Tony Melvin, Dan Ioan Dinescu sau Remus Țiplea”, explică un comunicat de presă.

Fotografie pentru titlu

Ioana Moldovan, Ukraine

Salonul European de Fotografie Baia Mare 2016 este un eveniment pilot care declară arta fotografică şi meseriile creative conexe ei ca un pilon structural în vederea obţinerii titlului de Capitală Europeană a Culturii 2021. Premisele organizării unui salon internaţional de fotografie la Baia Mare sunt duble: reafirmarea tradiţiei şi explorarea celor mai relevante tendinţe. După cum explică Vasile Dorolţi, curatorul salonului: ”Fotografia a devenit un fenomen social. Explozia tehnică a permis înglobarea unor sisteme de fotografiere în cele mai diverse echipamente şi device-uri, punând la îndemâna tuturor un aparat de fotografiat sau de filmat. Omul contemporan este însoţit permanent şi peste tot de magica camera obscură. Dacă tehnica fotografică este uşor accesibilă oricui, cu costuri neglijabile, nu acelaşi lucru îl putem spune despre ritmul în care «limbajul fotografic» este însuşit de către cei mai mulţi dintre noi”.
Expoziţiile sunt amenajate în următoarele spaţii expoziţionale: Cinema Minerul, Muzeul Judeţean de Artă ”Centrul Artistic Baia Mare”, Muzeul de Etnografie şi Artă Populară Baia Mare, Teatru Municipal Baia Mare, Muzeul de Istorie şi Arheologie – Bastionul Măcelarilor, Biserica Catolică Sfânta Treime, Clădirea Millennium I, Clădirea Millennium II, Galeria Gazda – sediul Fundaţiei Baia Mare 2021, Casa Lendvay şi Galeria Partner.

Septembrie, luna culturii la Baia Mare

Fundaţia “Baia Mare 2021”, echipă care a formulat strategii culturale pe termen lung şi care aşteaptă, alături de celelalte oraşe candidate, evaluarea finală în vederea acordării titlului de Capitală Culturală a Europei în 2021, continuă programele culturale de înaltă ţinută în Baia Mare, cu şase evenimente aflate la start pentru luna septembrie. Reunind personalităţi de prim rang ale lumii culturale internaţionale, artişti, curatori, muzicieni sau actori din elitele europene, luna septembrie debutează, la Baia Mare, cu Salonul European de Fotografie, un eveniment unic ca amploare şi selecţie, care reuneşte, la prima ediţie, fotografi români cu prestigiu internaţional şi cu stiluri iconice, răsfăţaţi ai saloanelor elitiste europene şi colaboratori ai celor mai prestigioase instituţii de presă ale lumii, de la The Guardian sau The Independent, la Naţional Geographic sau ARTE. Li se alătură un invitat special, canadiano-germanul Tony Melvin, care meditează, în cadrul celor două expoziţii cu care participă anul acesta la Salonul de Fotografie, asupra contrastelor brutale din Turcia contemporană. Trei artişti conceptuali cu sediul la Bruxelles lansează luna aceasta, la Baia Mare, un concept hibrid, plasat, în acord cu cele mai noi abordări în arta contemporană, la graniţa cu ştiinţa, amestecând cuvinte, sunete sau proiecţii media pentru a obţine o hartă idealizată a amintirilor, incorporată într-o serie de lucrări de design culinar – o abordare avangardistă în arta conceptuală. Lucas de Man, artistul olandez aflat „în căutarea Europei”, ajunge în premieră în Maramureş, la invitaţia Fundaţiei „Baia Mare2021”, pentru un spectacol Lego Theater, care va avea loc în data de 10 septembrie, la o zi după ce îşi va deschide porţile Festivalul de Vin şi Gastronomie, o reuniune veselă a tuturor aromelor toamnei, probabil cei mai puternici ambasadori culturali ai Maramureşului. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Organizaţia Somelierilor din România. La finalul lui septembrie îşi va prezenta bilanţul şi Aristoteles Workshop, după o lună de căutări şi explorări artistce în Maramureşul ascuns, cele patru filme documentare realizate în cadrul acestui atelier de film documentar urmând să fie prezentate la o seara de gală, care va fi găzduită de Teatrul Municipal din Baia Mare.

EUROPEAN PHOTO SALON, CEL MAI MARE EVENIMENT FOTO ORGANIZAT VREODATĂ ÎN MARAMUREȘ. Doisprezece fotografi din România şi doi invitaţi din străinătate deschid prima ediţie a Salonului European de Fotografie Baia Mare. Vernisajul va avea loc în prezenţa artiştilor, sâmbătă, 10 septembrie, de la ora 17:00, la Cinema Minerul. Unic ca amploare pentru regiunea de Nord a României, evenimentul, organizat la iniţiativa Fundaţiei „Baia Mare2021”, va regrupa paisprezece expoziţii personale, care pun în balanţă tradiţia şi rigoarea documentară cu cele mai importante subiecte ale momentului, cadrele spontane cu experimentele de compoziţie. Baia Mare a oferit fotografiei naţionale personalităţi puternice şi talente unice, care au marcat viata cultural-fotografică a României din ultimii 20 de ani. Continuînd această strălucită tradiţie, oraşul devine, începând cu acest an, o gazdă bună pentru cele mai interesante şi relevante forme de limbaj fotografic. Manifestare de o amploare fără precedent pentru regiune, Salonul European de Fotografie Baia Mare deschide dialogul despre puterea narativă şi proiectivă a fotografiei către noi audienţe şi noi spaţii, aducându-i împreună pe: Petruţ Călinescu, Cristian Crisbăşan, Dan Ioan Dinescu, Vasile Dorolţi, Silviu Gheţie, Mihai Grigorescu, Tony Melvin, Ioana Moldovan, Olah Laszlo Tibor, Alexandru Paul, George Popescu, Hajdu Tamas, Oleg Tishkovets şi Remus Țiplea.

COMFORT FOOD: MAȘINA TIMPULUI LA BAIA MARE. V-aţi imaginat vreodată un restaurant în care chelnerii să fie interesaţi de amintirile care vă leagă de felul de mâncare comandat, pentru ca mai apoi să recreeze acest crâmpei dintr-un trecut idealizat, transpunându-l într-o operă hibridă mutidisciplinară, în care arta gastronomică este îmbogăţită cu videoproiecţii, elemente de actorie, fragmente de performance şi, nu în ultimul rând, încununată de vedeta ultimilor ani în arta conceptuală, şi anume cuvântul? Trei artişti din spaţiul conceptual european lansează la Baia Mare, în perioada 8-11 septembrie, proiectul Confort Food Continuum, un performance muti-disciplinar, pornind de la o investigare psihanalitică, ale cărei rezultate combină artă culinară, cuvinte sau sunete, o practică artistic-social-poetică ce investighează limitele identităţii individuale şi valenţele produselor alimentare ca ambasadori culturali. Conceptul este realizat de Rareş Crăiuţ, artist şi cercetător care trăieşte în Bruxelles, absolvent al Universităţii de Teatru şi Film din Bucureşti şi masterand în Management Cultural la Bruxelles, alături de Xavier Gorgol – care studiază la prestigioasa Ecole de Recherches Graphiques din Bruxelles, şi Mana Constantinescu, food stylist. Performance-ul din Baia Mare, care va fi găzduit de Casa Schreiber, este deshis publicului în fiecare zi, de la 10.00 la 13.00, începând de miercuri, 7 septembrie, când va avea loc lansarea oficială a acestui proiect.

BAIA MARE, ÎN CĂUTAREA EUROPEI. Lucas de Man, artistul olandez aflat „în căutarea Europei”, ajunge în premieră în Maramureş, la invitaţia Fundaţiei „Baia Mare2021”, pentru un spectacol Lego Theater, care va avea loc în data de 10 septembrie, de la ora Y, la Teatrul Municipal din oraş. Europa fierbe. În crize identitare, inegalitate socială, valuri de migraţie, terorism sau fascism. Preocupat de aceste definiţii, Lucas de Man şi-a început călătoria prin Europa în iunie 2015, în încercarea de a înţelege sensul şi destinaţia acestei perioade de tranziţie, pentru a cerceta coordonatele actuale ale unui continent care se redefineşte şi pentru a identifica posibilele soluţii pentru crizele contemporane. Însoţit de un jurnalist, de un dramaturg şi de o echipă de filmare, artistul olandez a trecut, pe durata a 30 de zile, prin 17 oraşe din opt ţări, investigând problemele actuale cu care se confruntă diverse comunităţi, temerile lor şi ideile referitoare la rezolvarea acestora. Rezultatul acestor cercetări, rezumat într-un concept de teatru avangardist, va fi prezentat în Baia Mare, oraş care şi-a reafirmat viziunea europeană şi îşi defineşte rolul şi importanţa în structurile continentale.

CELE MAI BUNE VINURI ROMÂNEȘTI SE ÎNTÂLNESC LA BAIA MARE. Sprinţare sau viguroase, înveselite de toamnă şi purtându-şi cu fală medaliile căpătate în concursuri internaţionale, cele mai bune vinuri româneşti şi-au dat întâlnire la Baia Mare, pentru cea de-a doua ediţie a Festivalului de Vin şi Gastronomie, care va avea loc, în perioada 10-11 septembrie, în complexul La Fontana. Cu arome de toamnă bogată, le vin în întâmpinare bucătarii, în tandem cu micii producători, care aduc mierea aurie, sau oierii, cu putinele de brânză rotofeie, care ascund comori din cele mai gustoase soiuri. În acest an vor fi prezenti la festival 15 producători de vin, membri ai Organizaţiei Sommelierilor din România, partener oficial al festivalului. Istorii romantice sau adevărate aventuri pasionante, poveştile vinurilor româneşti şi ale cramelor care le găzduiesc vor fi spuse, astfel încât lumea să le ştie faima şi fala, înainte de a le testa caracterul şi puterea. Festivalul îşi deschide porţile în fiecare zi la ora 12.00 şi îşi aşteaptă vizitatorii până la ora 22.00.

SELECȚIE DE EXCEPȚIE PENTRU NORTH WEST FEST, PRIMUL FESTIVAL INTERNAȚIONAL DE JAZZ DIN BAIA MARE. Jazz fusion şi alte genuri hibride, vigoare etno înnobilată cu cele mai pure sunete ale jazz-ului european contemporan, alături de alte experimente acustice inedite vor anima Piaţa Cetăţii din Baia Mare vineri, 9 septembrie, de la ora 19.30, în deschiderea North West Fest, un Festival Internaţional de Jazz organizat de Fundaţia ArtePlus, în parteneriat cu Primăria Municipiului Baia Mare şi Logmark Solutions. Festivalul, manifestare aflată la prima ediţie, propune, în perioada 9-11 septembrie, trei zile de muzică bună, demonstraţii de virtuozitate variind, în rafale, de la etno la progresiv, proiecte gândite în buna tradiţie a jazz-ului autentic, aplaudate, de-a lungul vremii, în principalele festivaluri de gen europene.

ARISTOTELES WORKSHOP, LA BILANȚ. Cea de-a XI-a ediţie a atelierului internaţional de film documentar Aristoteles Workshop, cel mai important eveniment de profil din spaţiul central european este găzduit anul acesta în premieră de Maramureş, la iniţiativa Fundaţiei „Baia Mare2021”. Ediţia de anul acesta Aristoteles Workshop se va închide cu o seară de gală găzduită, pe 23 septembrie, de la ora 18.00, de Teatrul Municipal din Baia Mare. În cadrul evenimentului vor fi vizionate cele patru filme documentare realizate, vreme de o lună, la Surdeşti, un sat aflat lângă Baia Mare, poveşti din Maramureşul ascuns, găsite şi redate de cei 12 cineaşti, din Marea Britanie, Bosnia, Italia, Finlanda şi România, invitaţi să participe anul acesta la cursurile Aristoteles Workshop. În cadrul galei urmează să fie făcut bilanţul unei perioade de căutări şi explorări artistice, vitală pentru cineaştii aflaţi la început de carieră, dar, totodată, şi pentru iniţierea de parteneriate internaţionale care să susţină candidatura la titlul de Capitală Europeană a Culturii, precum şi pentru promovarea Maramureşului ca destinaţie şi gazdă pentru industria internaţională de film.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Andrei Radulescu 226 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.