Peste 200 de lucrări de pictură, sculptură şi grafică, dintre care unele expuse în premieră, rememorează, la Muzeul Naţional de Artă din Bucureşti, în expoziţia “De la Şcoala de Belle-Arte la Academia de Arte Frumoase. Artişti la Bucureşti între 1864-1948”, istoria Academiei de Artă, cu prilejul împlinirii a 150 de ani de existenţă a instituţiei.
Selectând piese din colecţiile Secţiei de Artă Românească Modernă şi ale Cabinetului de Desene şi Gravuri din Muzeul Naţional de Artă al României şi din colecţia Muzeului Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti, curatoarele expoziţiei, conf. univ. dr. Ioana Beldiman şi muzeograful Nadia Fîciu-Ioan, au reconstituit atât evoluţia artei româneşti de la mijlocul secolului al XIX-lea până la 1948, au amintit unele dintre metodele de formare a viitorilor artişti şi au recreat atmosfera atelierelor.
Alexandru Bănulescu, Profesorii Şcolii de Belle Arte, 1888
“În plus faţă de decupajul cronologic asumat de organizatori – UNARTE şi MNAR -, prin câteva excepţii, am dorit să rememorăm atât fundalul începuturilor (formaţia artiştilor români anterioară momentului fondator 1864 – «Studiu de nud», de Gheorghe Tattarescu, Roma, 1850), cât şi ceea ce a urmat pe plan artistic după 1948, şi anume implantarea realismului socialist de model sovietic. În acest sens prezentăm şi lucrarea lui Camil Ressu, «Comisia de îndrumare» (1950). Adăugarea unei picturi abstracte de Alexandru Istrati (stabilit în 1947 la Paris) a avut drept ţintă evocarea contextului artistic occidental, contemporan cu România stalinistă. Bazată pe schema evoluţiei istorice a Şcolii, expoziţia prezintă prin opere expresive, prin nume celebre şi prin nume consacrate, dar şi prin identităţi rămase documentar, configurarea fenomenului artistic din România modernă, creşterea lui pe fundalul instituţiei de învăţământ căreia îi datorează, în parte, existenţa şi devenirea. Sunt prezentaţi astfel în această expoziţie atât creatorii de excepţie (Andreescu, Brâncuşi, Brauner, Luchian, Paciurea), cât şi fundalul artistic pe care se reliefează principalele personalităţi. Din această reconstituire dorim să se poată trage concluzii privind caracteristicile artei româneşti din perioada analizată şi implicit rolul jucat de Şcoală în constituirea acestui fenomen”, scria istoricul de artă Ioana Beldiman într-un articol.
Reconstituirea unui Atelier de pictură
Înfiinţată în 1864, prin eforturilor pictorilor Theodor Aman şi Gheorghe Tattarescu, “Şcoala Naţională de Arte Frumoase”, devenită Academie în 1931, a avut parte de profesori dedicaţi şi a “produs” pictori de primă mărime pe care orice iubitor de artă îi cunoaşte, de la George Demetrescu Mirea, Camil Ressu, Eustaţiu Stoenescu, Jean Al. Steriadi, Alexandru Ciucurencu, la Ştefan Constantinescu, Rudolf Schweitzer-Cumpăna, Corneliu Medrea, Ion Lucian Murnu, doctorul Gheorghe Ghiţescu, arhitectul Horia Teodoru sau, în perioada comunistă, Zoe Băicoianu, Ion Bitzan, Alexandru Brătăşanu, Mac Constantinescu…
Alexandru Satmari, Curs de pictură cu model
Vizitatorul este întâmpinat la intrarea în expoziţie de lucrări ale unor artişti ce s-au ilustrat în genurile practicate în a doua jumătate a secolului al XIX-lea în România (şi nu numai), pictură istorică, nud, portret, reprezentanţii principali fiind Theodor Aman şi Gheorghe Tattarescu. Lucrărilor lor, bine cunoscute unele din expunerea permanentă a Muzeului, li se alătură lucrările lui Alexandru Bănulescu, un “Portret al lui Theodor Aman” şi un “Portret colectiv” al profesorilor de la Şcoala de Belle Arte din 1888, lucrare relevantă pentru gustul epocii şi extrem de interesantă pentru cercetătorii istoriei artei româneşti. Tot în gustul epocii se remarcă “Zâna lacurilor” de Constantin Artachino, cu aerul ei romantic.
Gheorghe Petraşcu, Atelierul artistului din Târgovişte
Prima surpriză a expoziţiei o constituie însă sala a doua, o reconstituire a unui atelier de pictură al şcolii, cu piese de mobilier provenite de la “Muzeul Theodor Aman”, o reverenţă a organizatorilor în faţa întemeietorului Şcolii, cu lucrări cu puternic ecou documentar şi de atmosferă, ca “În Atelierul Şcolii de Arte Frumoase” de Alexandru Carol Satmary, cu câteva lucrări de şcoală, ca “Studiu de nud” de Gheorghe Ioanid şi, mai ales, celebrul “Ecorşeu” al lui Brâncuşi, cu atmosfera uşor prăfuită şi “ustensilele” pictorilor din toate vremurile.
Jean Alexandru Steriadi, Autoportret, 1935
Expunerea este oarecum cronologică, organizatorii intenţionând să surprindă etapele evoluţiei artei româneşti de la începuturile marcate de şcoala franceză, ca în cazul lui Ioan Andreescu, care a terminat Şcoala de Belle Arte în 1889, prezent în expoziţie cu un “Autoportret” şi cu “Casă în livadă”, iar în sculptură cu opere ale lui Dimitrie Paciurea, nu numai tridimensionale, dar şi acuarele şi desene în creion. Se poate observa astfel devenirea unei “Himere”, din plan la volumetrie. Li se alătură un “Portet al lui Spiru Haret”, mai puţin cunoscut publicului larg.
Francisc Şirato, Vânzătorul de covoare
Etapa următoare este constituită, evident, de Ştefan Luchian cu o relevantă “Margine de pădure”, printre altele, şi de extraordinara generaţie interbelică. Acum se “ramifică” preocupările pentru constituirea unui specific românesc, fie în subiecte, ca la Ion Theodorescu Sion cu “Icoana la ţară”, fie în epurarea şi hieratismul compoziţiei, ca la Sabin Popp. Preocupările pentru teoriile estetice sunt şi ele decelabile, prin alăturarea unor lucrări ale lui Francisc Şirato strict realiste, ca “Vânzătorul de covoare” de cele în care lumina “înghite” conturul obiectelor: “Stradă în Balcic” sau “Bluza albă”. Lucrărilor “realiste” li se alătură acum avangarda. Minunat pusă în valoare de plasarea drept capăt de perspectivă, opreşte privirile “Passivité courtoise” de Victor Brauner, una dintre operele suprarealiste celebre ale artistului. Este flancată de compoziţiile cubiste ale lui Max Hermann Maxy, cu un foarte frumos “Portret al lui Tristan Tzara” şi cu o piesă, încadrată o vreme la tematica muncitorească, “Muncitori forestieri”. De altfel, trimiteri discrete la trecerea dintr-o epocă în alta a artiştilor prezentaţi pot fi descoperite în cazul lui Camil Resuu, alături de “Autoportret” sau de atât de caracteristul “Nud de femeie (Odalisca)”, ori de mult comentata “Terasa Oteteleşanu”, figurând şi “Comisia de îndrumare”.
Nicolae Vermont, Autoportret -1905
Neoclasicism, academism şi eclectism, avangardă se succed într-un tablou complet al artei româneşti de până la al Doilea Război Mondial. Vizitatorul are prilejul de a descoperi, alături de numele de prim eşalon, ca Gheorghe Petraşcu sau Nicolae Dărăscu, pentru a aminti acum numai doi artişti minunat reprezentaţi, primul cu “Nud în Atelier”, “Natură statică cu două căldări” şi un “Autoportret”, toate relevante pentru ceea ce s-ar putea numi expresionismul său cromatic, celălalt cu un “Peisaj veneţian” şi un “Balcic”, nume mai puţin vehiculate, ca Tache Soroceanu sau Paul Miracovici.
Max Herman Maxy, Portretul lui Tristan Tzara 1924
Interesante, în primul rând pentru că sunt mai puţin cunoscute, se dovedesc şi sculpturile Margaretei Cosăceanu-Lavrillier, prezentate alături de operele semnate de Mac Contantinescu sau Oscar Han.
Nu pot fi, desigur, amintiţi aici toţi artiştii care au făcut gloria Academiei de Arte Frumoase de-a lungul unui veac şi jumătate. Să mai amintim numai, mai aproape de zilele noastre, “Portretul de femeie” şi “Jucătorul de şah”, de Corneliu Baba, sau un straniu “Autoportret” al lui Alexandru Ciucurencu, de o simplitate şi epurare a formelor ce prefigurează evoluţia lui către aproape abstracţionismul cromatic de mai târziu.
Victor Brauner, Passivite Courtoise
Ultima sală a expoziţiei, cu o scenografie excelentă, spune povestea atelierelor de gravură, disciplină opţională, amintind două nume respectate şi iubite de studenţi, Gabriel Popescu şi mai ales Simion Iuca. O expoziţie în expoziţie, această sală oferă o suită de gravuri şi de lucrări de grafică semnate de artişti prestigioşi, de la Aman şi Andreescu la Ion Georgescu, cu un pitoresc “Autoportret cu turban”, de la Steriadi, Ressu, Paciurea, Medrea la Lucia Dem Bălăcescu. Li se alătură mulaje în ghips după antic, capete de expresie şi… Registrul Matricol cu foaia matricolă a lui Constantin Brâncuşi, readucând expoziţia la punctul ei de plecare: Şoala de Artă bucureşteană.
Coerent gândită, împletind concepţia ştiinţifică cu o scenografie atractivă şi bogăţia informaţiei cu plăcerea estetică procurată de operele expuse, expoziţia “De la Şcoala de Belle-Arte la Academia de Arte Frumoase” nu trebuie ratată. Rămâne numai regretul absenţei artei contemporane, ai cărei creatori sunt, de asemenea, produsul Academiei de Artă (indiferent de numele pe care aceasta le-a purtat în perioada comunistă) şi ale căror opere, unele incluse realismului socialist, altele reuşind să se sustragă normelor ideologice, ar fi întregit istoria Şcolii. Cu atât mai mult cu cât latura ştiinţifică a demersului ar fi cerut-o, iar operele nu sunt, foarte multe dintre ele, mai prejos decât cele expuse din punct de vedere artistic.
