De la Udrea lui Băsescu, la Ștefania lui Boc

„Fiecare mahăr și-a avut blonda din dotare. Băsescu, pe Udrea. Orban, pe Gorghiu. Iar Boc, pe Ștefania Ferencz. Și, cu siguranță cel puțin în acest ultim caz, trebuie să spunem un mare Să trăiți! Întrucât funcția bate gradul.

Devenită în 2001 directoare de cabinet a lui Emil Boc, pe atunci deputat, Ștefania Gabriella Ferencz a fost numită ulterior în funcții publice pe oriunde a ajuns acesta demnitar, fie că a fost vorba de guvern sau de Primăria Cluj. Ferencz a devenit expertă în aproape orice: de la „securitate și bună guvernare” la diplomație, patrimoniu, energie, asigurări, finanțare strategică și, mai nou, transporturi. Mai peste tot, joburile de la stat au fost dublate de numiri în consilii de administrație, care să-i asigure venituri de măcar 100.000 de euro pe an, scrie Valeriu Nicolae într-un comentariu publicat de Libertatea.

Ștefania Gabriella Ferencz deși a absolvit la București o universitate de drept privată și fără autorizare a ajuns în 2001, la 23 de ani, în 2001, directoarea de cabinet a domnului deputat Emil Boc. Iar de aici sutele de mii de euro au curs an de an, strict prin sinecuri de la PNL. În 2004, Emil Boc devine primarul Clujului și domnișoara Ferencz, cu zero experiență în domeniu, devine Directoare Generală la Patrimoniu în Primărie, pe lângă că este Directoarea de Cabinet a domnului Boc. Și ascensiunea continuă: în 2009, doamna Ferencz devine secretar de stat al prim-ministrului Emil Boc, iar apoi în 2011 se certifică ca înalt funcționar public la Agenția Națională a Funcționarilor Publici și ulterior este avansată în grad de maior MAPN. Absolventa de drept privat devine expertă și în energie, în asigurări și în finanțare strategică, căci ne reprezintă în toate aceste domenii în consilii de administrație unde câștigă în total modica sumă de 319.005 lei, în plină criză financiară. Salariul minim net în 2011 era de 670 lei. Doamna Ferencz primea 26.584 lei pe lună (în jur de 4.500 euro), adică 40 de salarii minime ale fraierilor care plăteau impozite. În 2012, doamna Ferencz devine Comisar la Comisia Națională a Valorilor Statului.  Pentru anul fiscal 2012, declarația de avere depusă în mai 2013 arată că Ștefania Ferencz a câștigat 613.446 lei (peste 138.000 euro). Adică peste 11.500 euro pe lună de la stat. 68 de salarii minime nete pe lună. În 2019, doamna Ștefania Gabriella Ferencz era Directoarea Generală a primăriei din Cluj-Napoca, unde încasa suma modică de 106.543 de lei. Apoi, s-a mutat la Ministerul Transporturilor, pe poziția de secretar general, unde încasează 10.775 lei pe lună. Și, bonus, este în patru consilii de administrație. În total, câștigă un pic peste 40.000 lei pe lună sau peste 480.000 lei pe an. Adică peste 100.000 euro pe an sau peste 8.350 euro pe lună. 18 salarii minime. Ne reprezintă la EXIMBANK, la CNAIR, la Romatsa, și la CFR – toate subordonate ministerului condus acum de Cătălin Drulă, un important lider USR-PLUS, partid care a fost foarte vocal împotriva sinecurilor de partid.“

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 9
Author

21 de Comentarii

  1. Un mediocru ajuns unde nu trebuie, cu Stefania lui de trei parale! Unde sunt tinerii capabili ai României dacă Boc ajune prim ministru, Drulă ministru, iar Ștefaniile sunt nelipsite. Vai de capul acestei țări cu asemenea imposturi!

  2. Se pare ca cei de la usr plus sunt păcăliți. Cunosc pe cineva care este în consiliul de administrație al teatrului constănțean, pro bono. Dar e drept cultura nu are bani.

  3. Articolul ar fi trebuit sa fie insotit de poza domnisoarei Stefania Ferencz nu de a domnului Boc.

  4. Adevarul este ca blonda lui Boc era frumoasa. Nu ca Udrea, dar nici prea departe de ea. Atat de frumoasa incat nevasta personala a lui Boc nu s-a sfiit sa-i traga o paruiala la Bucuresti…..[Leo]

  5. Ce „lucrare” face o unguroaica nu fac 10 romance la un loc !L-ati vazut cocosat pe Boc in ultima perioada?Va dati seama de la ce i se trage !? Ce-ati crezut,ca daca e pitic e prost ?

  6. Bai Boc, parca urlai in gura mare ca premier pdl-pmp ca reduci birocratia, acum de cand esti pnl-ist ce faci bre? O triplati? Aha, de asta nu mai vezi pipite pe centura la produs, sunt lipite in pnl definitiv si au totul compensat!

  7. Din nou comentatorii sunt pe langa esenta articolului si e cu atat mai grav, cu cat autorul a specificat la un moment dat, chiar din start, ca…”functia bate gradul”!!!A fost plasata piticului ciripitor ca TEHNICA fiind suptlocotenent si ajunge
    dupa mai multi ani de supt la mai multe…ugere, maior CI!!!Si astfel avem o noua dovada ca rezidentul la Anvers ofiter de
    CI si Securitate, Baseala, s-a inconjurat mai ales de CI-sti, ca-s mai cazoni decat securistii…
    Daca ar fi sa ne luam dupa „Leo/jagardean”, tehnica lui PoloBoc a fost paruita de sotia impricinatului care si-a acoperit
    amanta cu functii si dote de la stat si daca l-am compara cu Dragnea, ar trebui sa petreaca la mititica(bulaul pt pitici)
    cel putin 99 de ani…

  8. clujenii l-au votat pe pocaitul din rachitele,fost sef de utc la cluj la facultate
    si automat pe lipitorile lui
    asta e

  9. Bine ca Boc nu s-a casatorit cu ea,ca uite Dragnea si-a lasat bunatate de familie,sa se mute cu secretara,a bagato si la Congresul PSD la prezentare in comisia de clante,ca nu mai stia de el…

  10. Bocul unitate de măsurare a slugărniciei, prostiei, incomptenței, hoției și corupției.

  11. De la Udrea lui Băsescu, la Ștefania lui Boc,via Irina lui Dragnea, a nu se uita amanuntul !Oameni batrani si fara rusine,cum se spune in Ardeal”bou batran cu baier rosu”

  12. blondele lui dragnea, ponta, nu sunt blonde? si-or mai fi si altele, dar nu prea am timp pentru prostioare deastea. vad ca voi aveti.

  13. Rautaciosi si bombonitori, ca intotdeauna ! Pai nu va dati seama ca, in urma articolului, piticania nu mai calca in casa vreo doua saptamini si va dormi pe pres, in fata usii ? Iar cind va fi primit in sfirsit in casa, o luna va fi privat si de grisuletul cu lapte de seara si de vizita la Gradina Zoologica … asa ca bietul pitc, ajuns pe culmile disperarii (vorba lui Cioran) e foarte posibil sa se spinzure de unicul bonsaï aflat in casa …

  14. Miroase de la o posta ca, desptu de Boc dupa ce a pierdut gastile pe prund si incurcat facultatile prin Cluj-Napoca si-a tras si amanta. O jigodie care suge sangele poporului!

  15. BOC? Un Funar blindat cu lachei cu care pompeaza aerul (si resursele) Clujului. Un incult de 3 parale care se visează om politic.

  16. ciufulici, ciufulici
    la primar mi.ai dat servici
    cu bani multi ca la pisici
    m.ai adus mereu la mare
    odihneste.te la soare
    si fa.ma si senatoare

  17. Adevarata problema nu-i la Boc (pitiania este un manarit – iar de crede ca pe acoperita o doare in basca de el este intr-o grava eroare), ci la serviciile (cate au mai ramas loiale platitorului de salariu pentru pensie) care isi arata neputinta in a demasca jocurile colegilor din tarile „prietene” care au infestat tara cu retele si cartite ce presteaza si se imbuiba la toate nivelurile statului roman.

  18. BAI OAMENI BUNI: FEMEIUSCA ASTA LA 32 DE ANI AVEA 4 MASTERATE????!!!!!NICI NU STIU CUM S-O NUMESC: PLURIMUTIPROFESIONALA? ATUNCI CAND MULTA LUME ARE DILEMA IN A-SI LUA O DIRECTIE IN VIATA,COCONUISCA ASTA SI-A ALES 4! VA IMAGINATI, OAMENI BUNI; 4????!!!!
    E BETON BLONDA, DAR PUSCA LU’ NEA PITICU ATOMIC A CAM RAMAS PLATA-LATA! DAR SI TROMBONUL CE-L PRACTICA BLONDA POATE PRODUCE EFECTE SUPERBE(POATE IN TINERETE ACESTA A LUAT LECTII DE CANTO SAU TROMBON!!!)
    iNTR-UN CUVANT: DACA FEMEIA LUI E ….ASA CUM E….CE MAI CONTEAZA UN ATOM IN PLUS???

  19. Nu citesc ”Libertatea” din principiu,ca sant convins ca e 100% al noii SECU. M-am mirat ca oare de ce se i-au de Stefanuca,ca eram convins ca e cu grad de-al lor-albastru,d’a se vede, cum spune cineva de mai sus, ca e de grad CI,iar ”baietii vor s-o inlocuiasca ac’u cu una de-a lor,d’a aceea,nu gratis.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.