UPDATE. Judecătoria Slatina a amânat decizia în cazul Sorinei, fetița de 8 ani, din Baia de Aramă, pentru data de 18 iulie, pentru îndeplinirea unor obligații stabilite în sarcina părților, fiind vorba de chestiuni organizatorice.
„Prin încheierea de ședință din data de 15.07.2019 completul specializat de minori și familie, căruia i s-a repartizat dosarul nr. 6333/225/2019, a acordat termen de judecată în data de 18.07.2019, ora 10.00, pentru îndeplinirea obligațiilor stabilite în sarcina părților”, a transmis, luni, Judecătoria Slatina.
Judecătoria Slatina ar fi trebuit să decidă luni dacă Sorina poate părăsi țara împreună cu familia de români stabiliți în Statele Unite ale Americii, care a adoptat-o.
Judecătoria Slatina este a cincea instanță chemată să soluționeze ordonanța președințială, după Judecătoria Drobeta Turnu Severin, Tribunalul Mehedinți, Curtea de Apel Craiova și Tribunalul Olt.
Procurorul general Bogdan Licu a solicitat ordonanţă preşedinţială privind interzicerea părăsirii teritoriului României de către Sorina.
Nisule, tu tot cu nume de magar ai ramas?
Mafia PeseDista din Oltenia ca de obicei asteapta sa se vanda celui care da mai mult. Sa fie clar exista mafie locala de toate tipurile liberala, aldista, udemerista nu discriminam, insa in Oltenia ea este pesedista de 30 de ani incepand cu DGSAPC-urile unde sunt numiti incompetento-corupti din camarila pesedista si terminand cu toate institutiile de justitie de la Tribunalul Mehedinti la Curtea de Apel Craiova , Tribunalul si Judecatoria Olt! Premierul si guvernul trebuie sa ia masuri si sa faca lumina in acest caz, fara o interventie in forta de la varful statului nu se va intampla nimic.
MAI AVETI VRE UN DUBIU.NU CONTEAZA NATIA.ROMÂNI BUNI DE TRAFIC DE ORGANE,ASTA E,NEMA JUSTITIE,…JUSTITIE, ……FACUTA SJNGUR…..NU CONTEAZA CULOAREA….TOT ROMÂN ESTE………..#ReZIST UNDE DRACU ESTI?….SA TE IA DRACU,……DACA BU FACI SI ACUM CEVA.TININD CA ÎI VORBA DE UN COPIL,SI ROMÂN ,,LUATI ATITUDINE,,,VA ROG,,,NU VANUITATI. CA ÎI DE ETNIE,TOT ROBÂN É.I
Incredibil cum intr-o tara care isi zice de drept o fetita este rapita din familia ei, INAINTE DE FINALIZAREA procesului de asa zisa adoptie si NIMENI nu face nimic ptr ea. Ptr ce platim sistemul de INJUSTITIE, care numai de dreptate nu se ocupa? Ptr ce platim ministri si prim ministri care au promis anchete si o rezolvare in favoarea copilei? Secaturile de secarini au rapit copila si ne dau cu tifla, spun minciuni si tin copila ostatica. Si nimeni nu le face nimic. Ptr ei nu exista aceleasi legi? Chiar atat de canalii sau impotenti sunt romanii? Nu mai aveti frica nici de Dumnezeu? O sa platiti toti cei care nu ati facut nimic ptr acest copil.