Decizia severă a judecătorilor privindu-l pe Mircea Govor

Fostul președinte al PSD Satu Mare, Mircea Govor, a impus, în 2014, candidatura lui Ovidiu Silaghi la un post de parlamentar pentru a îngreuna astfel urmărirea penală într-un dosar instrumentat de DNA, informație care apare în referatul prin care procurorii DNA cer arestarea preventivă a lui Govor, conform AGERPRES.

Potrivit documentului, Mircea Govor a impus pe listele PSD, cu ocazia desfășurării alegerilor parlamentare parțiale din perioada mai-iunie 2014 pentru colegiul 2 Satu Mare, candidatura lui Ovidiu Silaghi (președinte al PNL Satu Mare la acea vreme), scopul urmărit de acesta fiind acela de a îngreuna urmărirea penală într-un dosar penal în care DNA solicitase ridicarea imunității parlamentare/europarlamentare a acestuia. Integral pe AGERPRES

Sursa: AGERPRES

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Eugenia Solomon 1416 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.