Decizie de ultimă oră în cazul Sorinei!

Judecătoria Drobeta Turnu Severin amână decizia în privința Sorinei, fetița de 8 ani adoptată, după ce părinții adoptivi au depus o cerere prin cer să fie despăgubiți pentru perioada în care au stat în România.

Victor Dumitrica, avocatul fostei asistente materiale din Baia de Aramă Mehedinți, a declarat, pentru Mediafax, că ședința pentru ordonanţă preşedinţială în acest caz a fost amânată pentru că familia Săcărin a depus cu cinci minute înainte de începerea ședinței o cerere reconvențională prin care cere sa fie despăgubită pentru perioada cât stă în țară, pentru că nu își poate lua salariile.

„Cer să li se restituie toate cheltuielile pe care le au acum. Este vorba de zeci de mii de euro. Instanța a cerut însă ca această cerere să fie timbrată și însoțită de înscrisuri doveditoare. Din acest motiv ședința s-a amânat pe 3 iulie. Este o decizie care o afectează direct pe Sorina. Îi prelungește practic starea de incertitudine”, a spus Victor Dumitrica.

Judecătoria Drobeta Turnu Severin urma să decidă joi dacă fetița va avea sau nu interdicție de părăsire a țării, după ce Tribunalul Mehedinţi a declinat competenţa.

Procurorul general Bogdan Licu a transmis, luni, o ordonanță Tribunalului Mehedinți prin care a cerut interzicerea părăsirii teritoriului României de către fetița de 8 ani și una Curții de Apel Craiova prin care cere revizuirea sentinței de încuviințare a adopției internaționale a minorei.
„Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, domnul Dimitrie Bogdan Licu a formulat astăzi, 24 iunie 2019, o cerere de ordonanță președințială adresată Tribunalului Mehedinți prin care a solicitat interzicerea părăsirii teritoriului României de către minora adoptată, până la administrarea probelor în dosarele penale constituite la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi la Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie. Prin acțiunea formulată s-a solicitat și obligarea părinților adoptatori să asigure minorei, în România, un program de consiliere psihologică pentru o perioada de 3 luni”, informa Parchetul General, printr-un comunicat de presă.
Totodată, printr-o acțiune separată adresată Curții de Apel Craiova a fost formulată, tot luni, o cerere de revizuire a deciziei civile nr. 4 din 23 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova prin care s-a dispus încuviinţarea adopţiei internaţionale a minorei, solicitându-se „schimbarea în tot a deciziei atacate, în sensul respingerii apelurilor ca nefondate, iar în temeiul art. 512 Cod procedură civilă a fost solicitată și suspendarea executării acestei hotărâri”.
Marți, părinţii adoptivi ai fetiței de 8 ani din Baia de Aramă i-au cerut procurorului general Bogdan Licu strămutarea judecării ordonanţei preşedinţiale de la Mehedinți departe de zona Craiova, de teamă că vor fi linșați și pentru a evita un „scandal monstruos la Tribunalul Mehedinți”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

14 Comentarii

  1. Fetița a fost malratata minute în șir si târâtă pe caldarâm se către Procuroarea în izmene sub ochii adoptatorilor care nu au schițat nici un gest de natură să le îndreptățească a se considera părinți minorei
    Just ar fi că până la soluționarea cauzelor fetița să fie preluată de asistenta sociala și nicidecum de către cei care o tratează ca pe o marfa cumpărată la tarabă.

  2. Parintii adoptivi ai Sorinei sunt niste prefacuti care au avut chef sa se joace pe aici priin Ro cu soarta copilei,dupa ce au platit in Americ a30.00 de dolari pt.profil robot,psihologi si alte prafuri americane ,pt.ca aveau bani!Fiind si cetateni romani, puteau merge la un orfelinat, direct si sa evite greturile americane cat si ale lor ca au ajuns cine au ajuns niste parveniti buni de gura.
    Cerand acum „cheltuieli”ca sta toata familia in Romnia, inclusiv c/val bilete de avion si altele,cred ca lumea nu vede ca durerea lor sunt banii,pretentiile neputand fi solicitate decat de la partea ce va cadea in culpa si de unde stiu ei ca nu ei sunt in culpa, deci cheltuielile sunt cerute prematur?
    Dar dl Saracine ste in legatura directa cu ilustrii Camelia Bogdan si chiar monstrul revolutionar karatist, roker si in timpul liber magistrat pe seama bugetului national care desigur e criticabil ca-l hraneste intens-Danilet si deci este full de drept, hartuiala si contestatii .Asa cum au facut -adoptivii si #hastagul pana cand s-au trezit ca au determinat rapirea unui copil ,in mod public ,cu mascatii de catre statul public al procurorilor din Craiova copil crescut de 8 ani de catre acest stat „nemernic|”prin asistentii maternali IZGONITI de la adoptie de catre o Autoritate Nationala de Adoptii care nu le-a dat certificat de adoptie ,i-a izgonit ca pe niste sclavi caci au venit rasa superioara Saracin cu dolarii din America !Ar trebui s ale fie rusine si lor si celor care i-au spriijinit si iluzionat pt.modul inc are au inteles sa umileasca fetita, pe acei asistenti maternali in fapt parintii ei si pe toti romanii inlaturatit d e la drepturi de neghiobia complexatilor in fata dolarilor si a purtatorilor lor.Nu orice se cumpara cu dolari,nu orice poate fi umilit si calcat in picioare.Aceasta fetita a dat un exemplu unor tupeisti ce cred ca-si pot cumpara un copil ca asa vor ei.

  3. Ar trebui si FETITA sa ceara despagubiri ca a trait ultimile zile in casa capcaunilor.

  4. STAI, dom’le, c-asta-i o manopera DILATOARE ORDINARA! De ce nu sunt anchetati (financiar, penal, etc.) indivizii? Ce „salarii” sa-si ia si de unde? ÏN CE EPOCA TRAIESTE FAMILIA SARACIN? ÎN EVUL MEDIU? SI-N CE TARA? PE-O INSULA PUSTIE? Salariile NU SE MAI IAU, SE DEPUN DE CATRE FIRMA AI CAREI SALARIATI SUNT, DIRECT ÎN CONTURILE BANCARE ALE INTERESATULUI! Ce-i mascarada asta? cine sunt, de fapt, Saracin, de la ce colt de strada-n SUA vin, cersetorii? CINE-a-ndraznit sa aprobe „adoptia” Sorinei de catre o „familie” fara mijloace, si saraca, si intineranta? de când e-asta-n „interesul copilului”?

  5. Tara lui papura voda in care face fiecare dupa cum bate vantul pe la tv-uri. Oamenii au facut tot ce le cerea legea pentru a deveni familie pentru un copil. Statul le-a propus acel copil, nu ei l-au ales dar ei s-au ales cu un balamuc pe cap. Acum statul in loc sa-i ajute, ii pedepseste. Auzeam aseara pe cineva din familia maternala spunand ca au invatat-o pe fetita sa se ascunda de parinti: sa spuna ca ei si sa faca ca ea. Ceea ce se intampla acum este hartuirea si blamarea familiei care a vrut sa faca un bine unui copil. Care este vina lor ca li s-a propus spre adoptie aceasta fetita? Adoptia nu este pe ales: ti se propune un copil,vrei sau nu.

  6. @Vivi : HO! HO! si-nc-o data HO! turbato, turbatule! Adoptia e si-o chestiune de consimtamânt. CU DE-A SILA NU SE POATE, si FETITA NU VREA. NU-i un animal, care-n România unor salbatici sa fie maltratat si sacrificat, ca sa fie mâncat! La stadiul asta de barbarie te afli! Ce „bine” sa-i faca Sacarin copilului! Ori esti chior, cioara, N-AI VAZUT CE CASA SI CE GRADINA DE RAI ARE SORINA LA FAMILIA SARAMAT? O chichineata de-apartament în care sa se-nghesuie 5 (sotii Sacarin + 3 copii) e „un bine unui copil”? De ce nu te duci tu-ntr-un lagar de concentrare narzist, în loc sa „comentezi”, în secolul al 21 lea, în ziare europene?

  7. Am auzit aseara pe cineva din familia maternala plangand de dorul fetitei. Bine domnule daca-ti era asa draga, de ce nu ai infist-o? Ca sperai ca fiind de etnie nu o vrea nimeni si mai poti castiga salariul inca 10 ani? Familia asta este de vina ca a incurcat socotelile „cinstite”? Cine este vinovat sa plateasca.

    • @Vivi : Iar HO, TURBATO ! Familiei Saramat nu i s-a dat voie sa-nfieze decât un singur copil o data! Rândul Sorinei era anul asta, dupa ce-anul trecut au înfiat-o pe sora-sa!@Nastratin : scrii aiureli, esti lipsit de logica elementara, ca de-obicei.

  8. Vivi :””” Tara lui papura voda”””….Parca il chema Johanis?????

  9. Aud pe aici ca familia msternala are un palat. Foarte bine, daca au muncit, au. Eu care nu am muncit, stau la bloc dar problema este ca acea casa este a familiei respective. Fetita are nevoie de o familie care sa-i apartina altfel peste cativa ani, o marita asistenta maternala si se termina povestea.

  10. Monstru-procuror cu sefa ei cu tot sa plateasca in solidar cheltuielile cerute de rromii-americani! De ce sa platesca prostii romani in locul mostrilor-magistrati? Cine pupa plateste!

  11. Asistentii maternali care produc legaturi afective de genul mama – copil ar trebui bagati la puscarie ! Nu e rolul lor sa se erijeze in parinti ! Sunt niste salariati platiti pentru ingrijirea unui copil ! Rolul lor este sa ingrijeasca copilul si sa il pregateasca afectiv pentru ziua cand va fi adoptat de terte persoane ! Cu cat gradul de afectivitate creat va fi mai mare , cu atat trauma suferita de copil cand , din varii motive , va trebui sa se desparta de cea care l-a ingrijit cativa ani , va fi mai puternica ! Pentru asa ceva asistentii maternali ar trebui aspru sanctionati !

  12. Tupeu fara margini din partea acestor romani’americanizati’, in cererea lor de adoptie au specificat ca toate costurile procedurii de adoptie (inclusiv perioada de adaptare) cad in sarcina statului roman, iar statul roman a acceptat o asemenea imbecilitate, evident ca nu, motiv pentru care, in cazul inginerului Sacarin, planeaza o suspiciune rezonabila : de cand o firma, ca cea in care lucreaza, acorda concedii, prezumat platite, conform interventiei sale de astazi din justitie, motiv pentru care se poate cere, prin comisie rogatorie, situatia reala a salariatului Sacarin, si motivele pentru care i s-au acordat aceste facilitati si daca mai are alte adoptii in SUA ?! Oricum raman intrebari, gen : – de unde atatia bani (30000 dolari + costurile tuturor deplasarilor in Romania + costul avocatilor (sau apartin subsidiarei romanesti(?!), fara a lua in calcul eventualele spagi; – ‘discretele’ autoritati romane nu au comunicat daca aceasta familie a mai depus si alte cereri de adoptie in tara ?

  13. ..este claar ca adoptia s a facut fara respectarea legislatieim ca sa nu zic banditeste si ca sunt implicati toti factorii care urmau sa aprobe, sa decida etc. (vezi existenta fratiorului) in aceste conditii despaguibirea pe care om pretind mizerabilii caritabili,,daca aceasta exista ..ceeace nu cred ..sa fie platita de cei care au contribuit la desfasurarea actiunii impotriva normelor legale.. te si miri cum a iesit la iveala cazul acesta din zecile de mii de cazuri identice..mizerabil..ce oameni fara caracter , fara educatie civica fara urma de omenie..mizerabili justitia canaliilor

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.