Decizie de ULTIMĂ ORĂ în dosarul Transferurilor

Magistrații Judecătoriei Sectorului 4 au admis cererea lui Victor Becali de liberare condiționată, acesta fiind încarcerat în Penitenciarul Jilava, în dosarul Transferurilor. Decizia instanței poate fi atacată de către procurori.

„Admite propunerea de liberare condiţionată privind pe petentul-condamnat BECALI VICTOR. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului BECALI VICTOR, în prezent încarcerat în Penitenciarul București Jilava în temeiul mandatului de executare nr. 339/2018 emis de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a Penală, în baza Sentinţei penale nr. 225/2016. (…) Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare”, se arată în minuta instanței Judecătoriei Sectorului 4, potrivit Mediafax.

În dosarul mitei pentru dosarul Transferurilor, în care mai mulţi oameni din fotbal, printre care şi fraţii Ioan şi Victor Becali, au fost acuzaţi că au dat bani judecătoarei Geanina Terceanu pentru soluţia de achitare dispusă în primă instanţă în cauza privind transferurile din fotbal, magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie l-au condamnat pe Ioan Becali la trei ani de închisoare, iar în cazul fratelui său, Victor Becali, au decis să fie condamnat la 5 ani şi 8 luni de închisoare. Astfel, cei doi au revenit în puşcărie, Ioan Becali fiind încarcerat în Penitenciarul Slobozia, iar Victor Becali la Penitenciarul Rahova.

În aceeaşi cauză, Cristian Borcea a fost achitat, iar în luna iulie a fost și el liberat. Judecătoarea Geanina Terceanu, actualmente Teodorovici, a fost condamnată la 7 ani de închisoare pentru luare de mită.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.