Decizie definitivă în dosarul lui Tăriceanu

Inastanța supremă a respins, vineri, contestația depusă de președintele Senatului Călin Popescu-Tăriceanu în dosarul în care acesta este acuzat și a dispus începerea judecării pe fond.

Judecătorii au menținut o decizie anterioară a instanței care a respins, în noiembrie 2016, toate cererile și excepțiile formulate de Tăriceanu, fiind constatată legalitatea rechizitoriului întocmit de DNA.

„Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul Popescu Tăriceanu Călin Constantin Anton împotriva încheierii nr. 1050 din data de 28 noiembrie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală, în dosarul nr. 2553/1/2016/a1. Obligă contestatorul inculpat la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat”, se arată în decizia instanţei. Hotărârea este definitivă.

Urmează ca instanța supremă să fixeze un termen pentru începerea judecării pe fond a dosarului.

Călin Popescu-Tăriceanu a fost trimis în judecată de DNA pe 7 iulie 2016 pentru mărturie mincinoasă și favorizarea făptuitorului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.