Decizie în cazul afaceristului Dragoș Săvulescu

Decizie în cazul afaceristului Dragoș Săvulescu. Fostul acționar al clubului Dinamo, urmărit internațional de autoritățile române și arestat în Grecia, unde era în vacanță, a fost pus de judecători sub control judiciar.

Fostul acționar de la Dinamo, Dragoș Săvulescu, a fost reținut de polițiști, după ce iubita lui l-a dat de gol că este în Grecia.

Fotomodelul de naționalitate albaneză Angela Martini și o prietenă din grupul lor au postat mai multe fotografii din Mykonos, în care apare și afaceristul fugar.

În anul 2019, în februarie, Dragoș Săvulescu a fost condamnat definitiv la 5 ani de închisoare, alături de fostul primar al Constanței Radu Mazăre și de Cristi Borcea, in dosarul retrocedărilor de plaje.

Săvulescu a fugit însă din România înainte ca instanța să îl condamne definitiv și s-a stabilit în Italia.

Fost acționar de la Dinamo, reținut în Grecia

Curtea de Apel din Napoli a respins cererea de extrădare. Judecătorii italieni i-au transformat cei cinci ani și jumătate de închisoare cu executare în doi ani și cinci luni cu suspendare, dar pe teritoriul Italiei.

În motivarea deciziei Curții de Apel din Napoli, judecătorii italieni spun că Dragoș Săvulescu are afaceri în Italia, vorbește limba italiană și nu se impune ispășirea pedepsei în România.

Ne-a mai dispărut un intelectual din lotul Mazăre – Borcea

Persoana urmărită vorbeşte curent limba italiană, locuieşte în San Fermo della Battaglia (provincia Como) în strada Mazzini nr. 7, unde are închiriat un imobil, este titularul unui contract de închiriere a unui alt imobil în Milano, în strada Manzoni nr. 14, este proprietarul unei locuinţe în Milano, în strada Pirelli, se află în Italia cel puţin din luna mai a anului 2018, locuieşte în Italia împreună cu soţia Martini Anjela (conform documentaţiei administrate la dosar)”, se arată în motivarea judecătorilor.

 

sursa foto Instagram

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

1 Comentariu

  1. He he ! La ora asta cred ca derbedeul priveste Grecia de sus, pe unul din hublourile avionului ! Va dati seama cit a furat, daca a minjit si un amarit de judecator din Grecia ? (ma rog, pe acolo mercurialul spagii e mai jos, e destul de foame !) … Cred ca remarcati in spate si steragul Maltei, unul din cele mai dubioase state (ca sa fiu politicos !) al UE !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.