Decizii importante la Bruxelles

Președintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, după Summit-ul Consiliului European de la Bruxelles, că a discutat cu liderii europeni despre „chestiuni vitale” ale UE, inclusiv Agenda Strategică a Uniunii, care reflectă „pe deplin” cele 10 angajamente de la Summit-ul informal de la Sibiu.
” Aș vrea să menționez doar câteva dintre ele și să mă refer, de asemenea, la activitatea Președinției române a Consiliului UE în ultimele șase luni. În primul rând, agenda strategică adoptată reflectă pe deplin cele 10 angajamente pe care le-am adoptat la Summit-ul de la Sibiu intitulate «Spiritul de la Sibiu», așa le numesc eu. Acum obiectivul central este să rămânem uniți, hotărâți și eficienți în eforturile noastre de a pune în aplicare această agendă și de a obține rezultate pentru toți. România este pe deplin angajată în această privință”, a declarat președintele Klaus Iohanni vineri după Summitul Consiliului European de la Bruxelles, care s-a desfășurat joi și vineri.
Șeful statului a menționat obiectivele Uniunii privind apărarea drepturilor cetățenilor și a făcut referire inclusiv la proiecte legislative privind Uniunea Bancară, adoptate formal de Consiliu pe timpul președinției române la Consiliul UE.
„Vreau să salut în mod special faptul că principalele priorități și linii de acțiune identificate în agenda strategică reflectă viziunea noastră comună despre viitorul Uniunii. Acesta este un semn clar de unitate și coeziune. Protejarea cetățenilor noștri, protejarea intereselor și libertăților fundamentale trebuie să fie de importanță centrală în acțiunile noastre viitoare, mai ales că ne confruntăm cu tot mai multe provocări și în interiorul și în afara granițelor noastre. Recent, Consiliul a adoptat formal o serie de proiecte legislative care au fost finalizate în timpul Președinției României legată de Uniunea Bancară, îmbunătățirea drepturilor sociale și legată de ocuparea forței de muncă, aprofundarea forței unice, decarbonizarea mijloacelor de transport și întărirea Europei digitale. Asta înseamnă de fapt Europa, în cel mai bun sens. Aș vrea de aceea să le mulțumesc statelor membre și instituților europene pentru susținere și abordarea constructivă care a permis președinției române să încheie un număr semnificativ de inițiative legislative”, a mai spus Iohannis.
Președintele a adăugat că au fost purtate discuții despre viitorul Cadru Financiar Multianual, iar Președinția a făcut eforturi consistente și progresul obținut este recunoscut în cadrul concluziilor Consililului European.
”În al doilea rând, am discutat despre viitorul Cadru Financiar Multianual. Anul trecut în decembrie Consiliul European a cerut României să elaboreze un document revizuit pentru noua etapă a negocierilor. Președinția a muncit intens și sunt mulțumit că aceste eforturi consistente și progresul obținut sunt recunoscute în cadrul concluziilor Consiliului European. În al treilea rând, în ceea ce privește discuțiile referitoare la schimbările climatice, îmi exprim regretul că nu s-a putut ajunge la un consens pentru atingerea obiectivului de emisii zero de CO2 la orizontul anului 2050.”, a adăugat președintele Iohannis.
Iohannis a spus că sprijinul prin măsuri concrete acordat de UE pentru Republica Moldova „este foarte important”.
”Aș vrea să închei spunând că salut faptul că, la solicitarea mea, liderii europeni au fost de acord să introducem o referire la Republica Moldova în textul de concluzii. În opinia mea, acordul liderilor europeni pentru consolidarea sprijinului Uniunii față de Republica Moldova prin măsuri concrete este foarte important.”, a conchis șeful statului.
Președintele Klaus Iohanis a participat, joi și vineri, la Summit-ul liderilor UE de la Bruxelles unde au fost puse în discuție inclusiv numirile pentru funcțiile de conducere ale principalelor instituții europene.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

5 Comentarii

  1. Huuo Johannis care nu vezi cum sunt vanduti copiiI romani si tarati pe jos de autoritati! Huuo johannis care patronezi justitia „independenta”care nu-l strage de pe strazi pe „protestatul” soros-ist si dezaxat (excentric) Ceusescu! HUUO!

  2. Discutiile lui despre ce s-a facut,se incheie presedintia rotativa a Ro,s-au luat deja decizii s-a votat etc. toate celelalte „decizii”nu exista fie nu sunt actuale fie s eiau dupa alegerea presedintilor comisiei ,consiliului si parlamentului !
    A, Iohannis a avut buzunarul plin de „spiritul”Sibiului si le-a dus si le-a zis,-„poftiti,luati spirite !”;din feriicre toti erau ocupati cu alegerile sefilor „elitelor”, Merkel cu Weber, Macron si el cu ai lui vine tare din urma-liberalii francezi s-au aliat cu socialistii sa poate impinge la voturi…Asa ca Iohannis si ceilalti nu iau „decizii”,doar negociaza cu cine sa voteze…asta era actual si interesant cu cine voteaza Dulapul, in rest,aere despre nimic…In mod sigur va vota cu Merkele, care,intre timp o fi baut apa destula sau chiar ceva tarie -adica ceva „spirit”de pe la Sibiu …Comunicarea asta catre presa privind „deciiile”o fi scrisa de Puscalau, sau de Macovei?Si sa mai zica cineva ca in asteptarea votului ce-l va da cu sluj si prisosinta,dl Dulap nu munceste ! Oare cui va da votul liberalilor pe care ii reprezinta ,votul lui Bogdan Rares,L Orban ,le-a spus ,cumva ?

  3. Huuo Johannis! Magistratul”independent” pe care-l pupi in partea dorsala taraste un copil de 9 ani fara aparare ca sa-l vanda pe verzisori la americani! Huuo hahalera care aperi mafiotii din justitie! HUUO barna care aperi pe magistratii mafioti!

  4. Decizii importante se iau tot timpul la Bruxelles, dar, exista un dar, nu stie exact care, si cum ne afecteaza, daca in mandatele lui Basescu (care povestea despre „fineturi politice”) se mai punea intrebarea „cu ce mandat merge la Bruxelles”, nu ca am aflat vreodata, dar, acum nici poveste, doar se poate vedea directive (gen GRECO)care ne afecteaza pe ici, pe colo .

  5. decizii importante. un sclav cu maniere de nazist, Iohanis, cu un bețiv, junker, și cu o luată de draci și care tremură ca apucata în public- Merkel, milogii ăștia au ajuns să reprezinte UE. Romînia nu are nevoie de această adunătură de mafie comunitară

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.