Deciziile pentru Udrea și Ioana Băsescu pe controlul judiciar

Update Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au decis marți să revoce măsura controlului judiciar față de Ioana Băsescu, în dosarul privind finanțarea campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din 2009.

În schimb, instanța supremă a menținut controlul judiciar în cazul Elenei Udrea, decizia fiind definitivă.

Elena Udrea și Ioana Băsescu s-au prezentat, marți dimineața, la Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul privind finanțarea campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din 2009.

La intrarea în sediul instanței, Elena Udrea a declarat că nu înțelege de ce nu i se permite, de doi ani și jumătate, să meargă în străinătate. Ea a refuzat să spună care sunt motivele pentru care vrea să plece din țară.

Pe 24 mai, DNA a dispus trimiterea în judecată a Elenei Udrea, Ioanei Băsescu și a jurnalistului Dan Andronic, în dosarul privind finanțarea campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din 2009.

Elena Udrea, la data faptelor ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului, implicată direct în campania lui Traian Băsescu, candidat la alegerile prezidențiale din 2009, a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la luare de mită (2 fapte) și spălare a banilor (5 fapte), potrivit DNA.

Ioana Băsescu, notar public, fiica fostului președinte Traian Băsescu, va fi judecată pentru instigare la delapidare și instigare la spălarea banilor (2 fapte), iar jurnalistul Dan Andronic este acuzat de mărturie mincinoasă și favorizarea făptuitorului.

În dosar, au mai fost deferiți justiției Gheorghe Nastasia, la data faptei secretar general al Ministerului Dezvoltării, acuzat de luare de mită; Victor Tarhon, fost președinte al Consiliului Județean Tulcea, acuzat de luare de mită; Ioan Silviu Wagner, la data faptei director general al unei societăți comerciale cu capital majoritar de stat, acuzat de delapidare.

Procurorii susțin că, în cursul anului 2009, în contextul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale, au fost colectate sume de bani provenite din infracțiuni de corupție, delapidare și evaziune fiscală care au fost folosite, ulterior, pentru plata unor servicii prestate în campania electorală.

„Legătura dintre persoanele care obțineau banii pe cale nelegală și prestatorii de servicii legate de campanie era realizată de inculpata Udrea Elena Gabriela. Aceasta conducea un staff de campanie informal al unuia dintre candidați și, din această poziție, coordona atât achizițiile de servicii de campanie, cât și persoanele care au acționat ca intermediari pentru plățile realizate, astfel încât sumele de bani să ajungă la societățile prestatoare. Remiterea foloaselor infracționale s-a disimulat prin contracte fictive încheiate cu firme care prestau în realitate servicii în cadrul campaniei electorale, respectiv publicitate stradală, tipărire de afișe, reclame publicate în mass-media, realizarea unor pagini de internet, monitorizarea presei, organizarea de spectacole și prestarea de servicii de consultanță”, mai spune DNA.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.