Declarații controversate. Fifor invocă o eroare de interpretare

Ministrul Apărării, Mihai Fifor, a declarat astăzi că a fost vorba de o eroare de interpretare că ar fi spus că la baza de la Deveselu se află rachete balistice.  Declarațiile ministrului au provocat controverse, iar reacțiile au apărut imediat. Fifor a negat însă  că ar fi afirmat așa ceva.

Niciodată nu aș putea afirma că la baza de la Deveselu există rachete balistice. A fost o eroare de interpretare, nimic mai mult”, a declarat Mihai Fifor, la Digi24. Ministrul apărării, Mihai Fifor, a declarat marți seara la Antena 3 că România are în baza miliară de la Deveselu rachete… balistice. Or, în baza de la Deveselu sunt rachete interceptoare, nicidecum balistice.

Ministrul Fifor a explicat  la Antena 3 că armata română este tot mai apreciată de NATO și a vorbit şi despre relaţia cu Rusia, menționând că există misiuni de descurajare pe care Armata Română le întreprinde în Marea Neagră.

„Evident că niciodată preşedintele Putin nu o să fie extrem de încântat de faptul că în România se dezvoltă capabilităţi militare foarte serioase. Cum ar putea să fie vreodată preşedintele Putin încântat de faptul că în România avem baza militară de la Deveselu, cu rachetele balistice, cum ar putea vreodată preşedintele Putin să fie încântat că avem baza de la Mihail Kogălniceanu populată cu militari americani şi noi insistăm în continuare faţă de SUA în parteneriatul strategic să asigurăm permaneţa militarilor americani pe teritoriul românesc? Cum ar putea vreodată Federaţia Rusă să fie încântată că România îşi dezvoltă capabilităţile navale?”,  a arătat ministrul apărării.

Declarația ministrului Fifor este cu atât mai gravă cu cât, de-a lungul timpului, Rusia a invocat scutul antirachetă și a menționat baza de la Deveselu în acuzele sale îndreptate împotriva NATO, dar mai ales împotriva SUA, că s-ar încalca tratatele internaționale referitoare la rachetele balistice.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

27 de Comentarii

  1. Rușii au avut dreptate, la Deveselu sunt rachete balistice!

  2. Sarmanul filozof habarnist… asa e cand in fucntii inalte pui indivizi ca Fifor, Viorica Vasilca, Andrusca etc, indivizi care NU au habar ce domeniu pastroesc, habarnisti de TOP!
    EL a spus CLAR: „„Evident că niciodată preşedintele Putin nu o să fie extrem de încântat de faptul că în România se dezvoltă capabilităţi militare foarte serioase. Cum ar putea să fie vreodată preşedintele Putin încântat de faptul că în România avem baza militară de la Deveselu, CU rachetele balistice,…”!

    Ce „eroare de interpretare”, bre?
    Asta merge la votantii vostri creduli privitori la Antena 3 si RTV!
    Cand pe gura ti-a iesit asta, e GRAV, pleci acasa daca NU esti in stare sa STII ce spui, mai ales in probleme complexe si complicate, cum e Scutul Deveselu!
    Fifor filozoful habar NU are ce SPUNE, FIX ca Veorica Vasilica!!
    Rusine, DEMISIA!

  3. Hoo usurel domnul fifor,
    Dati anuntul dupa intilnirea istorica din septembrie… Acum nu e inca Momentul…

  4. Pe site-ul Anttenei 3 pe pagina cu Interviul de aseara al lui Fifor, articolul contine 2 Video, Ambele sunt BLOCATWE, NU putem auzi GAFA facuta aseara de Fifor la Antena 3!
    Rusine, Antena 3!!

    Am cautat pe site-ul Antenei 3 alte Articole cu VIDEO, TOATE Functioneaza, doar pe astea 2 Antena 3 le-a BLOCAT, ca si cand NU ar fi ajuns pe alte Site-uri deja!
    Rusine, ipocritilor!

    Uite:
    https://www.antena3.ro/actualitate/ministrul-apararii-mihai-fifor-dezvaluie-strategia-de-protectie-a-romaniei-480902.html

  5. Gura prostului adevar graieste ! parca spune un vechi proverb !Poate sa o dreaga acum de mii de ori Ministerul Apararii roman sau american, ca spusele astea raman, mai ales pentru cei care stiu bine ce inseamna informatia militara ! De acum incolo Rusia are un ” adevar ” spus direct chiar de catre un membru NATO ! Prostia se plateste !!!

  6. Deh, filozofia este plina de erori de interpretare. De aia la Aparare trebuia pus macar un inginer care intelege mai mult din tehnica. Oricum, cu rachetele hipersonice actuale cred ca Putin este extrem de incantat. Indiferent de parerea domnului Fifor, care oricum nu conteaza.

  7. Nu stiu de ce aveti oameni incapabili in posturi de conducere.Inteleg un analfabet ca primar intr-un sat,dar nu ca ministru al apararii.La rusi le tremura izmenele de pe ei de frica romanilor,care sunt un nimeni militar daca aduni bobii de fasole, un general la un soldat,doua barci echipate cu vasle,o poza cu un submarin,niste carute pe post de tank ca de avioane ce sa zic,englezii parca aparau ‘spatiul aerian NATO” peste Marea Neagra.La baza americana DEVESELU unde romanii au acces numai pana la gard sunt si altfel de rachete…nu conteaza,o singura racheta ruseasca de croaziera ti-a terminat baza,iar tot sistemul de aparare inexistent cade si el .Nu va mai laudati romanilor,sunteti nimenea militar,economic la fel,condusi de idioti.

    • A vazut cumva domnia ta ce e si nu e la baza de la Deveselu? Ti-a spus cumva Djuna sau baba Vanga ce fel de rachete sint acolo? Unde s-a vazut minunea cu rachetele de croaziera sovietice sau rusesti, ca in Irak, Iugoslavia, Libia nu s-a vazut? In Siria, fortele rusesti au avut de a face doar cu militii injghebate pe loc, fara aviatie si fara aparare aeriana credibila. Zici ca ai servit in Indochina sub culorie Statelor Unite. Acolo tot asa faceai propaganda prosovietica? La urma urmei, daca te distantezi atit de insistent de romani, de ce te preocupa atit de mult ce se intimpla in Romania?

    • Pt Anonim: Faptul ca noi romanii NU stim ce se afla la Deveselu ar trebui sa te ingrijoreze. In Siria fortele rusesti se confrunta cu islamisti care se ascund in spatele civililor. Daca teroristii nu aveau scuturile astea umane, crede-ma, rusii ar fi terminat totul intr-o luna. Putin nu e Yeltsin. Rusia in 2018 nu e un stat semi-medieval ca pe vremea lui Yeltsin. In 2018 numai tarile mici si neajutorate se vaicaresc de ce le-au facut rusii. Intelege odata, Putin le-a explicat asta balticilor foarte clar, in momentul in care esti o tara mica si neajutorata, esti prada in ochii tuturor: daca nu te cotropesc rusii, te va cotropi altcineva. Deci nu mai emite opinii despre rusi si sustinatorii rusilor pe baza a ce s-a intamplat inainte de 89. Eu nu emit opinii despre nemti pe baza a ce s-a intamplat inainte de 1945; ma enerveaza cand vad ca nepotii nazistilor vin sa-mi dea mie lectii de morala in tara mea, insa nu incep sa vorbesc obsesiv despre ce s-a intamplat inainte de 1945 cand toata Europa era afumata de lagarele de exterminare made in Germany.

  8. Mai degraba pare a fi o ” gafa” cu acordul americanilor. Rusia a jucat un rol major in dotarea porcusorului atomic Kim Jong Un cu rachete balistice intercontinentale iar americanii nu vor ezita sa le o plateasca rusilor. E o chestiune de timp pana cand Romania va detine capabilitati balistice care le vor sulfa ivanilor in ceafa.

  9. ”Greşeala” lui Fifor e doar că a zis balistice în loc de antibalistice.
    Nu e mare brânză şi cu siguranţă nu e deloc ”grav”. E un fleac, pe deasupra spus la Antena 3, nu la CNN.

    • Cred ca deseara la Antena 3 apare Veorica Vasilica Dancila si ne lamureste!
      Beton!!!

  10. Din pacate toate institutiile statului roman sunt populate cu impostori!

  11. Băsescu, după ‘gafa balistică’ a lui Fifor:

    „M. Fifor, afară din Guvern!
    N-am crezut că cineva poate face declaraţii mai dăunătoare ţării decât P. Daea.
    Şi totuşi, alături de Daea, Fifor ministrul Apărării reuşeşte să facă cea mai ticaloasă şi greşită declaraţie post decembristă. El afirmă nici mai mult nici mai puţin că în baza militară de la Deveselu ,România ar deţine rachete balistice. Confirmă astfel afirmaţiile făcute frecvent de Putin, Lavrov, Serghei Şoidu şi mulţi alţi deminitari ruşi care încearcă să decredibilizeze realitatea că la Deveselu este instalat un sistem de apărare antirachetă defensiv şi nu un sistem ofensiv.
    Mai mult decât atât, prin afirmaţia făcută, Fifor confirmă încălcarea gravă a acordurilor dintre SUA-Federaţia Rusă şi NATO -Federaţia Rusă, cu privire la reducerea armamentelor, acorduri aflate în vigoare.
    Cu certitudine afirmaţia lui Fifor este o prostie, rachetele de la Deveselu sunt rachete interceptoare defensive, fără potenţial explozibil şi care sunt menite să distrugă cinetic eventuale rachete balistice cu raza lungă şi medie de acţiune, lansate de Iran sau Coreea de Nord având ca ţintă teritorii ale statelor membre NATO .
    Prin afirmaţia sa, M. Fifor a alimentat propaganda rusă care încearcă să găsească justificări pentru încălcarea acordurilor cu SUA şi NATO în vederea amplasării de armament în Crimea .
    Mai mult, afirmaţia lui Fifor are darul de a decredibiliza România şi SUA în faţa propriilor aliaţi, care ar putea crede că i-am dezinformat asupra instalaţiilor de la Deveselu.
    M. Fifor a devenit cel mai puternic aliat al Federaţiei Ruse în decredibilizarea deciziilor strategice ale României, SUA si NATO. Eu nu pun mâna în foc că Fifor a făcut doar o gafă .
    Afară din Guvern , M. Fifor.”, scrie Băsescu.

  12. Ori l-a luat pe prost gura pe dinainte, ori…gura pacatosului adevar graieste!!! Pe de alta parte, nici rusii nu sunt atat de tampiti pe cat am vrea noi. Sunt sigur ca dispun de capabilitati tehnologice care sa le permita sa afle ce tipuri de arme sunt dislocate in aceste baze.

    • Ce inseamna „eroare de interpretare” in acest caz?
      Cine a FACUT „eroarea de interpretare”?!
      Ca EXPRIMAREA dlui Fifor e CLARA: „„Evident că niciodată preşedintele Putin NU o să fie extrem de încântat de faptul că în România se dezvoltă capabilităţi militare foarte serioase. Cum ar putea să fie vreodată preşedintele Putin încântat de faptul că în România AVEM baza militară de la Deveselu, CU Rachetele Balistice,…”?!

      Cine interpreteaza aiurea?
      Statul paralel, cumva?!
      Sau „dusmanii poporului PSDist”?!

      Eventual, putea dl Fifor sa invoce o Eroare de comunicare, adica sa RECUNOASCA el ca S-A EXPRIMAT GRESIT, ceea ce e greu de crezut!
      A facut-o de oaie, cred ca Americanii sunt deja ingroziti de gafele zilnice ale guvernantilor Romania: Veorica cu Pristina, Daea cu Auschwitz, Fifor cu ‘rachetele balistice”!!

      Dragnea i-a trimis pe Ministrii NO NAME la Televiziunile prietene sa se LAUDE cu maretele realizari si uite ce-a iesit!
      Jale, asemenea Incompetenta si Amatorism periculos NU am vazut in 28 de ani!

  13. La filosofie inveti sa gandesti conceptual. Deci pentru un absolvent de filosofie e usor de facut diferenta intre rachete balistice si rachete interceptoare, chiar daca tema nu e pe agenda facultatii. Fifor o fi facut filosofia la fara frecventa. Sigur a facut la FF masterele alea de studii de securitate, unde ti se povesteste totusi de ABM, MIRV, SDI, SLBM si altele. Ca daca le facea temeinic si invata ceva, nu mai ajungea ministru al apararii. Si cica mai e si profesor. Un huo academic din toti rarunchii pt tovarasul Fifor! Booo! Ca sa inteleaga toata lumea!

  14. ” O rachetă balistică este o rachetă care urmează o traiectorie balistică suborbitală, având obiectivul să livreze la o țintă predeterminată unul sau mai multe focoase.” Aceasta este o definiție. În general, orice rachetă care se mișcă într-un câmp gravitațional este o rachetă balistică pentru că are o traiectorie de mișcare balistică. Rachetele de la Deveselu, dacă Doamne ferește vor fi folosite, vor avea o traiectorie de mișcare balistică.

  15. Romania dupa 89 a fost condusa da partide..nu de specialisti. asa ca acest domn nu i nici primulo nici ultimul care nu cunoaste nici comnpartimentarea ministerului pe care l conduce…si aici iese in evidenta ATU ul bashescului care la fel da aerian in domenii ..cel putin se informa la sanje de specific si desi nu l dushea capu mai mult ca p altii..nu calca n strachini..asta da la profesie i se tragea..daaa cu shini s vorbesti ..lume orgolioasa, vanitoasa si ..proasta ..pi buni..greu la deal cu boi d partid

  16. @lili Iata un fragment din autobiografia lui Fifor.”M-am născut, într-o familie de profesori, în municipiul Drobeta Turnu Severin, pe 10 mai 1970. Studiile primare, gimnaziale și liceale mi le-am făcut în orașul natal, pentru ca, din 1989 sa devin student al Facultății de Litere a Universității din Craiova. Acesta este momentul în care destinul meu începe să se lege de viața Cetății Băniei. Ca proaspăt student, m-am implicat activ în evenimentele din decembrie 1989, devenind foarte curând unul dintre liderii studenților craioveni. Am terminat facultatea în anul 1994, cu o licență în romană-engleză, iar în 1995 masterul în literatura română în cadrul Universității din Craiova.

    În toamna lui 1994, mi s-a oferit șansa extraordinară de a intra în cercetarea științifică academică și, prin concurs, am ocupat postul de cercetător științific în cadrul Institutului de Cercetări Socio-Umane “C.S. Nicolaescu-Plopsor” al Academiei Romane. Sunt ani de muncă intensă în domeniul cercetării, pe o arie complexă legată de minoritățile românești din afara granițelor, cu precădere pe viața romanilor de pe Valea Timocului din Serbia și Bulgaria. Cu această temă mi-am început studiile doctorale, în cadrul Universității din Craiova, obținând în anul 2003 titlul de doctor în științe Magna cum laudae.

    În toată această perioadă am participat la mai multe stagii de pregătire în centre academice din întreaga Europă, amintind printre altele Universitatea Central-Europeană de la Budapesta, Universitatea din Amsterdam, Universitatea din Turku-Finlanda, Universitatea din Leeds-Marea Britanie.”
    Se pare ca sursele Dvs nu prea sunt demne de a fi crezute.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.