Declaraţiile lui Daea, caz închis

Ambasadorul Israelului în România, Tamar Samash, susţine că declaraţiile ministrului Agriculturii, Petre Daea, privind asocierea între victimele Holocaustului…

Declaraţiile lui Daea, caz închis

Ambasadorul Israelului în România, Tamar Samash, susţine că declaraţiile ministrului Agriculturii, Petre Daea, privind asocierea între victimele Holocaustului…

Ambasadorul Israelului în România, Tamar Samash, susţine că declaraţiile ministrului Agriculturii, Petre Daea, privind asocierea între victimele Holocaustului şi incinerarea porcilor bolnavi de pestă porcină reprezintă un caz închis.

Totodată, diplomatul israelian a precizat că „poate înţelege scăparea” ministrului Agriculturii, dar că Petre Daea nu trebuia să folosească această „metaforă”, potrivit news.ro. 

Utilizarea terminologiei legate de Holocaust în general şi de Auschwitz în particular este dezastruoasă, pentru că minimalizează atrocităţile Holocaustului. Pot înţelege această scăpare a ministrului, care a încercat să exprime ceva oribil despre ce se întâmpla, dar nu trebuia să folosească această metaforă. Ne-a rugat să înţelegem, cazul este închis”, a declarat joi, la Iaşi, Tamar Samash. Ambasadorul Israelului în România ,Tamar Samash, a participat joi, la Iaşi, la seminarul „Israel, mai mult decât inovaţie în irigaţii”.

Porcii infestaţi trebuie incineraţi, „ca la Auschwitz”…

Petre Daea a spus la sfârşitul lunii trecute la Antena 3 că porcii infestaţi trebuie incineraţi, afirmând că este „ca la Auschwitz”. „Nu există antidot, nu există vaccin, nu există medicamente, singura metodă este sacrificarea. Porcii se incinerează, este o muncă extraordinară. Acolo este ca la Auschwitz. Efective de porci care se asomează, trec în partea cealaltă şi se pun pe foc, o fac medicii veterinari care sunt la limita rezistenţei, să stai cu 2.000 – 3.000 de porci care trebuie sacrificaţi zilnic”, a spus ministrul Petre Daea.

Ulterior, ministrul Agriculturii şi-a cerut scuze pentru afirmaţia făcută, în timp ce Ambasada Israelului a transmis că îşi exprimă consternarea şi dezamăgirea cu privire la afirmaţiile ministrului şi că speră ca o astfel de asociere să fi fost făcută de către ministru „din pricina lipsei de informare aprofundată asupra a ceea ce înseamnă Holocaustul şi Auschwitz, fără intenţia de a dezonora memoria milioanelor de victime”.

 

Distribuie articolul pe:

4 comentarii

  1. eu imi fac griji pentru mistretii lui tiriac,daca-i incinereaza si lui porcii,ce va mai ‘pusca el si invitatii lui?sau te pomenesti ca ai lui sunt imuni la pesta si scapa?o avea cineva curaj sase lege de porcii lui?

  2. Este modul inconștient și iresponsabil în care a fost și este încă folosită sintagma “ca la Auschwitz” la înghesuielii în atobuse, la cozi în soații închise etc.. Și fiindcă suntem tot mai amestecați ajung și cei cu funcții să folosească jargonul “mahalalei” din televiziuni și radio care în loc să civilizeze răspândesc neamul prost sau din “întelighenția” care din lipsă de valori vor să șocheze cu mizerii verbale.

  3. Ambasadorul a dat dovada de indulgenta in fata prostiei!Eu ii ceream 1-2 miliarde euro despagubiri,sa se invete minte Daia sa circule cu plasture la gura si sa vorbeasca numai prin semne…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.