Este în plină desfăşurare demolarea gardului de sârmă ghimpată de pe Prut, montat în 1945 din ordinul lui I.V. Stalin, operaţiune ignorată de mass-media din România. Dar, înainte de a mă referi la semnificaţia acestui EVENIMENT, căci este un mare eveniment, deschid o paranteză, pentru a evoca un moment din vara lui 1974.Fusesem la conferinţa „la vârf” a OUA din Somalia şi, la revenirea spre ţară, am luat un avion Aeroflot pe ruta Mogadiscio-Atena. În încăpătorul TU-134, pe scaunul de lângă mine era aşezat un copil de vreo 10-12 ani, iar în spatele nostru – părinţii lui. Abia decolasem că puştiul s-a întors spre ei şi le-a spus printre cele două scaune: „Mămucă, poţi să-l rogi pe nenicu să mă lase pi mini lângă jeam?”.
Am rămas perplex, ştiam că, la ora aceea, România nu avea ambasadă în Mogadiscio şi nici nu aflasem că ar exista compatrioţi de-ai noştri prin Somalia. Deci care era misterul? L-am aflat relativ repede, intrând în vorbă cu ei. Bărbatul era militar (rachetist, cred) şi tocmai îşi încheiase misiunea la baza instalată de sovietici în Berbera (nordul Somaliei). Şi el, şi soţia erau din Basarabia, iar acum mergeau la Moscova.
Din una în alta, dar pe şoptite, ea, care era mai vorbăreaţă, mi-a spus, la un moment dat, că se duc adesea în Basarabia, la ai lor, care sunt „în oborul de lângă Prut”, şi că, în mod frecvent, ei şi rudele se duc lângă râu, unde muncesc ori nu, dar cântă, de fapt transmiţând rudelor de DINCOLO noutăţi despre ei. „Chiar şi morţii ni-i plângem şi mergem cu ei pe mal, spre cimitir pentru a afla şi ceilalţi despre tot ceea ce ni s-a întâmplat”, îmi povestea ea. Detaliile m-au uluit.
Era prima oară când auzeam aşa ceva. Şi în ce condiţii! Am reţinut expresia „oborul de lângă Prut”, dar nici atunci, nici mai târziu n-am înţeles la ce se referea exact Evghenia (cum se prezenta ea), Eugenia (cum i-am zis eu). Abia în 2007, când autorităţile din raionul Ungheni au iniţiat un proiect de hotărâre privind demolarea gardului de sârmă ghimpată de la graniţa cu România, am aflat despre ce era vorba. N-au fost în discuţie doar cei 80 de kilometri din zona Ungheniului, ci 360 de kilometri de gard de sârmă ghimpată instalat în 1945 din ordinul expres al lui I.V. Stalin.
Şi care, culmea ironiei!, separa două „ţări socialiste frăţeşti”, cum suna expresia pompoasă, dar, în realitate, total găunoasă, impusă de bolşevici. Mai mult, în spiritul aceloraşi „raporturi frăţeşti”, Kremlinul a perfecţionat gardul pe care-l dorea să dăinuie cât URSS, pe care o vedea eternă. Nu ştiu dacă, în acele vremuri, cineva de dincolo de sinistrul gard s-a încumetat să-l „sară”.
Poate vreunul s-o fi rătăcit, ori s-a îmbătat şi a reuşit să treacă de el. Altfel, nu cred că ar fi cutezat, ştiind că şi dincoace de el autorităţile l-ar fi împachetat fedeleş şi l-ar fi expediat înapoi. Culmea, după 1990, URSS s-a dezmembrat, R. Moldova a devenit stat independent, recunoscut rapid şi de România, au început „podurile de flori”, dar nimeni dintre autorităţile de la Chişinău n-a cerut demontarea acelui gard!
Mult mediatizatul zid al Berlinului, la început tot un gard de sârmă ghimpată, în final lung de 155 de kilometri, a căzut în noiembrie 1989, după 28 de ani. În schimb, această ruşine a ruşinilor, care a separat tot fiii aceluiaşi popor, a mai rezistat încă aproape două decenii după prăbuşirea regimurilor comuniste europene şi a URSS, fără ca, la Chişinău ori Bucureşti, nu mai vorbesc de Europa ori alte părţi, să se fi protestat măcar formal.
Ca o consolare, când, în 1961, s-a ridicat Zidul Berlinului, o reală CORTINĂ DE FIER, administraţia Kennedy a vorbit despre un „fapt al vieţii internaţionale”, aşa că e simplu de înţeles ce s-ar fi zis despre Zidul de pe Prut, din interiorul lagărului socialist, cum i se spunea pe atunci. Întorcându-ne în timp, constat că nici un preşedinte român de după 1990, nici un premier şi nici un demnitar bucureştean n-a denunţat acest gard, măcar ca o sinistră relicvă stalinistă.
În schimb, trebuie omagiat gestul noului premier de la Chişinău, Vlad Filat, care a preluat iniţiativa celor din Ungheni şi a extins-o la tot „oborul” de care-mi vorbea, în 1974, Evghenia. Dacă lucrurile merg normal, sârma ghimpată va fi înlăturată până la finele lunii martie. Atunci când va fi scos şi ultimul metru din gard, ar trebui poate amintită şi vehemenţa cu care miliţianul sovietic Voronin s-a opus demolării acestuia.
„Sârma ghimpată nu-i a voastră!”, s-a răstit el la cei din Ungheni, pastişându-l în mod ruşinos pe Ştefan cel Mare din „Apus de soare” şi ameninţând cu închisoarea oficialităţile din Ungheni. Replica i-a venit imediat de la preşedintele Consiliului raional Ungheni, Ion Harea, şi trebuie menţionată în final, şi cu respect: „Sârma ghimpată de pe Prut este o ruşine a Europei! Ea este de mult ruginită, iar tot ce este ruginit trebuie să dispară!”.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.