Update: Dezbaterile la Statutul magistraţilor au fost reluate în plenul Camerei, în condiţiile în care deputaţii USR blochează microfonul de la tribună şi tribuna sălii de plen, iar preşedintele de şedinţă, Gabriel Vlase, ţine şedinţa de la prezidiu, dar vorbeşte la un microfon portabil.
Toţi deputaţii USR stau în picioare, în faţa sălii de plen, blocând accesul la tribună.
Preşedintele de şedinţă, Gabriel Vlase, a reluat lucrările, el stând la prezidiu, dar vorbind de la un microfon portabil, care nu este în circuit cu microfonul de la tribună. Vlase supune votului proiectul de lege, pe articole şi pe amendamente, proiectul Statutului magistraților, majoritatea PSD-ALDE votând până în acest moment proiectul în forma adoptată de Comisia specială pentru legile justiţiei.
În paralel, unul dintre deputații USR vorbește cu o portavoce în mână, el lecturând amendamentele la Statutul magistraților care au fost respinse în Comisia specială pentru legile justiției și pe care majoritatea parlamentară nu a dorit să le reia în ședința de plen.
Deputaţii USR protestează în faţa sălii de plen a Camerei Deputaţilor, blocând astfel dezbaterile la propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.
În acest moment, dezbaterile au fost blocate, deputaţii USR ocupând zona din faţa sălii de plen, unde se află tribuna.
Preşedintele de pedinţă, deputatul PSD Gabriel Vlase, a solicitat închiderea microfonului şi consultări cu liderii de grupuri parlamentare.
USR a criticat faptul că PSD-ALDE nu agreează dezbaterea propunerii de lege pe amendamente.
Deputaţii USR afişează cartoline pe care scrie „Hoţii”.
Dragnea, despre modificarea legilor justiţiei
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, miercuri, întrebat dacă este mulţumit sau nu de modificările la legile justiţiei, că asta depinde de modul în care va fi reglementată în plen răspunderea magistraţilor.
„Să vedem cum se rezolvă cu răspunderea magistraţilor”, a răspuns, Dragnea, la Parlament, întrebat dacă este mulţumit de varianta legilor justiţiei.
De asemenea, întrebat de ce nu a amânat modificările la legile Justiţiei, după decesul Regelui Mihai, liderul PSD a spus că nu îşi permite să comenteze acest lucru.
„Eu chiar nu îmi permit – din respect nu îmi permit, pentru Maiestatea Sa, să comentez chestia asta. Cum poate cineva să condiţioneze o discuţie, o dezbatere despre legi de acel eveniment nefericit de ieri?”, a susţinut Liviu Dragnea.
Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a precizat că nu este potrivit să se discute despre oprirea lucrărilor Parlamentului sau ale altor instituţii.
„Sunt două lucruri distincte. Este o chestiune improprie de a discuta despre oprirea lucrărilor Parlamentului sau altor instituţii. Instituţiile lucrează. În astfel de momente, după cum ştiţi prea bine, se decretează de către Guvern zile de doliu. Zilele de doliu presupun restrângerea anumitor activităţi cu caracter festiv, dar nu de lucru”, a spus Tăriceanu.
Liderul grupului PNL din Camera Deputaţilor, Raluca Turcan, a solicitat, miercuri, după discursurile susţinute în memoria Regelui Mihai, sistarea şedinţei de plen, cererea fiind respinsă de majoritatea PSD-ALDE.
„În baza articolului 91 alineatul 3 solicităm sistarea şedinţei de azi. După momentul în care am asistat la un recurs la valorile solide ale neamului, la momente care au marcat pozitiv istoria noastră, se impune ca şedinţa de azi, care se prefigurează a fi una concentrată pe proiecte care nu au legătură cu interesul naţiunii, ci cu unul mai restrâns, să suspendăm această şedinţă, să reflectăm la Românie puternică, solidară, a celor mulţi, nu a interesului personal”, a spus Turcan.
Cererea sa a fost respinsă de plen, cu majoritate de voturi.
O caricatura politica, din Opozitie zona PNL, nu ii mai citez numele din jena si dezgust, apare si ea in poza cu o fituica pe care scrie, la nici un an de la alegerile generale castigate detasat de actuala Putere PSDF-ALDE, ” ALEGERI ANTICIPATE ”, probabil ca asa a fost instruita de sotul doamnei Carmen, care cauta sa ii luxeze pe cei care sunt in Palatul Victoria, in dispret pentru CONSTITUTIA ROMANIEI, in favoarea haitelor tehnocrate in frunte cu pierzatorul permanent ” care este ” Dacia Julien Ciolos, un gargaragiu, o marioneta, a celor care se amesteca copios si abundent in ultimii 28 de ani in treburile interne ale ROMANIEI adica: rusii, americanii, evreii, francezii, englezii, germanii ! Vai mama lor de dusmani de neam si tara ! p.s.-despre calamitatea asta securistoida de creatie politica USR nici nu merita sa amintesti, indivizii astia confunda Parlamentul ROMANIEI cu o strada si aiureaza cu lozinci ca ultimii angajati cu ziua ca mitingisti de ocazie, sunt un blestem pentru poporul nostru …! NU INTELEG PENTRU CARE MOTIV IMI CENZURATI COMENTARUIUL ?
O caricatura politica, din Opozitie zona PNL, nu ii mai citez numele din jena si dezgust, apare si ea in poza cu o fituica pe care scrie, la nici un an de la alegerile generale castigate detasat de actuala Putere PSDF-ALDE, ” ALEGERI ANTICIPATE ”, probabil ca asa a fost instruita de sotul doamnei Carmen, care cauta sa ii luxeze pe cei care sunt in Palatul Victoria, in dispret pentru CONSTITUTIA ROMANIEI, in favoarea haitelor tehnocrate in frunte cu pierzatorul permanent ” care este ” Dacia Julien Ciolos, un gargaragiu, o marioneta, a celor care se amesteca copios si abundent in ultimii 28 de ani in treburile interne ale ROMANIEI adica: rusii, americanii, evreii, francezii, englezii, germanii ! Vai mama lor de dusmani de neam si tara ! p.s.-despre calamitatea asta securistoida de creatie politica USR nici nu merita sa amintesti, indivizii astia confunda Parlamentul ROMANIEI cu o strada si aiureaza cu lozinci ca ultimii angajati cu ziua ca mitingisti de ocazie, sunt un blestem pentru poporul nostru …!
Copii de suflet ai Tov. Plt. Maj Florica Coldea nu se lasa. Fac ce stiu dansii mai bine, ce au fost invatati de catre NeoSekuristi sa faca. Adicatelea..CIRC..in parlamentul Romaniei, unicul reprezentant n al poporului roman suveran. Felicitari dragi NeoSekuristi. Stelu
NORMALITATEA PENTRU USR SI PNL-PDL ESTE ” UN SEJUR BINE MERITAT LA BALACEANCA”
Daca te uiti la un televizor si vezi asemenea fete ,te apuca rasul.Cred ca oamenii aceia care i-au votat regreta enorm ,daca si-au revenit din ameteala.In parlamentul ROMANIEI opozitia nu doreste nimic decat sa fie la putere ,sa nu se aprobe legile justitiei,pentru ca vor avea de lucru cu ele .In ce tara din lume s-a mai pomenit asemenea lucruri,ca minoritatea sa nu se supuna majoritatii?Daca suntem intr-o tara democratica vrem ca strada sa faca legile?Acesti oameni care sunt prezenti in parlament (pentru ca nu pot sa le zic parlamentari)sunt cu ONG-urile,nu vor binele acestei tari.Vor alegeri anticipate?Cati mai ajung in parlament?Ce procente vor mai lua PNL-ul,USR-ul sau PMP-ul.Sunt niste anarhisti.
Minunată apropiere, doamna Raluca pedelisto- penelista stând două trepte mai jos îl ia sub axila pe useristul domn Nicușor.
Habarnista blonda vrea alegeri anticipate! Asa sa fie,sa li se indeplineasca doleanta!Acesti tradatori de tara sa nu fie surprinsi daca PSD va obtine singur peste 50 la suta si in urma redistribuirii voturilor,mult mai mult,si asta numai din cauza atitudinii iresponsabile a maimutoilor pe care-i vedeti cu pancarte! Cei multi,care vor fi din ce in ce mai multi ,isi dau seama cine vrea binele si cine vrea raul acestui popor!
portret de familie reuşit al teroriştilor din parlament…
Vagabonzi basisti care se tem de o justitie cu adevarat independenta si responsabila in care nu poate sa le mai musamalizeze nimeni infractiunile ce le-au comis si in care Statul Paralel,Corupt si Mafiot nu mai poate sa faca presiune pe magistrati ca sa dea hotarari la ordin dupa cum s-au dat pana acum cu beneficiu pentru praduitoarele basiste si pentru mafiotii lor de pretutindeni.Asta-i frica ce ii inebuneste pe infractorii astia basisti,penelisti-basificati si useristi sorosisti, rataciti si prin Parlament, in frunte cu Turcan,Turcescu si alti pitzifelnici.Era de asteptat ca astia sa aduca anarhia si in Parlament,ba pot spune FASCISM ,nu-i nicio surpriza ca astia, non-stop,saboteaza adoptarea legilor prin acte de agresiune si INCALCARE ILEGALA A DREPTULUI DE EXPRIMARE AL ALTORA,pentru ca asa se intampla intr-o tara in care justitia este confiscata de mafiotii care nu se mai tem de nimic si de aceea trebuiesc schimbate legile,in primul rand,SI BAGATI FASCISTII LA PUSCARIE.
Turcana e dusa cu pluta! Pai, daca se fac alegeri anticipate, PNL nu mai ia nici 20%, iar USR si PMP zboara din Parlament.
Este disperare generalizată în rîndul opoziției și a celor care doresc menținerea terorii magistraților în complicitate cu SRI-ul … ! Vor să ducă la extrem , și așa răbdarea romănilor a ajuns la maxim , comportamentul afro-asiatic al stricăciunilor mercenare … !
AM AJUNS DE RASUL LUMII. NUMAI GASCA LUI VADIM MAI FACEA SCANDAL IN PARLAMENT. DOAMNE CINE A VOTAT ASEMENEA INDIVIZI CARE FAC DE RAS ROMANIA OARE CE INTERESE AU SA NU SE VOTEZE LWEGILE JUSTITIEI, POATE CINEVA SA SPUNA ?
Sa va fie rusine bai tradatorilor de tara si neam. Huoo pnl.pmp.usr . Voi sustineti anarhia.
Niste derbedei!
ce tare e blonda din mijloc…. ea vrea anticipate. sigur nu ceva de calmare? mai copii, de ce nu plecati voi din parament daca acolo se intmpla numai abuzuri facute posibie prin votul cetatenilor romani dat majoritatii parlamentre? chiar atit de inconstienti sinteti incit va aratati intreaga prostie care va caracterizeaza. plecati, e mult mai curajos decit sa va umileasca propria voastra prostie.
Pai prostul nu-si poate da seama ca este prost, doar desteptul este constientiet cat de prost este.
CAND HULIGANII AJUNG SA-SI FACA DE CAP IN PARLAMENT,TARA VA PATI CE A MAI PATIT SI CHIAR MAI RAU.
Turcan viseaza, i-a s-a dus in mjlocul altor tineri ca poate iese de-o albiuta chiar in Parlament. Ce sa faci odata cu inaintarea in varsta iti scade si atractia hormonala.