
Pentru a trece cu orice preţ proiectele de legi pe care le promovează guvernul, PDL nu ezită să apeleze şi la voturile parlamentarilor absenţi. În termeni juridici, acest aspect se cheamă fals în acte publice.
Absent, dar votează
Marţi, la votarea cererii DNA pentru aprobarea arestării preventive a deputatului PDL Dan Păsat, printre cei care nu au răspuns apelului nominal al secretarului de şedinţă, Mihai Voicu, s-a numărat şi deputatul PDL de Timiş Alin Popoviciu. Deci, absent cu acte în regulă.
Analizând tabelele de vot electronic din cadrul sesiunii de vot final care se desfăşurase anterior, în intervalul orar 12.51-13.03, am constatat că Alin Popoviciu apare ca votant la 6 din cele 14 proiecte aflate pe ordinea de zi. Iniţial, am crezut că domnul Popoviciu a procedat asemenea colegilor săi din PDL Cristian Boureanu şi Dan Liga (şi încă cinci încă neidentificaţi), care au fost prezenţi la sesiunea de vot final, dar au părăsit sala ca să nu voteze în cazul Păsat.
Surpriză mare miercuri dimineaţă. Contactat telefonic de reporterul cotidianul.ro, deputatul PDL Alin Popoviciu ne-a explicat că nu a fost în Parlament. „Am fost în Germania, şi acum sunt acolo, mă întorc astăzi, am avut probleme personale. Din această cauză nu am fost prezent la votul pentru Dan Păsat.” Întrebat atunci cum se explică faptul că numele lui apare ca votant la mai multe proiecte de legi, Alin Popoviciu a răspuns sec: „Nu ştiu nimic. Habar nu am”, după care a închis telefonul.
Voturi doar la legile incerte
Analizând „participările” la vot ale deputatului Alin Popoviciu, rezultă un lucru interesant. El a „votat” doar la acele proiecte de lege unde se ştia că există deosebiri de poziţie între Putere şi Opoziţie. Popoviciu apare ca votant la 12.53, când s-a aprobat (143 voturi „pentru”, 127 „contra”) modificarea Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, la 12.54 – o ordonanţă pe care Puterea a respins-o, dar Opoziţia voia să o menţină, la 12.55 se votează o lege fără probleme, iar aici Popoviciu apare doar ca prezent, dar fără să voteze, nu apare la voturile de la 12.56 şi 12.57, îl regăsim la votul de la 12.58, dispare din nou şi în regăsim din nou la 13.03, tot la un vot destul de strâns, ultimul vot al zilei.
Nu este exclus ca în situaţia lui Popoviciu să se mai fi aflat încă vreo trei sau patru deputaţi PDL. Este adevărat, voturile lui Popoviciu nu au influenţat rezultatul – adoptări sau respingeri, dar nu este exclus ca, în situaţia unui atac în justiţie unde s-ar putea să se conteste ceva din respectivele legi, frauda să fie speculată în instanţă.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.