Procurorii DNA au dispus măsura controlului judiciar în cazul deputatului PSD Vlad Cosma pe întreaga perioadă a urmăririi penale pentru infracţiunea de trafic de influenţă.
Într-un comunicat transmis, miercuri, de DNA, se precizează că procurorii Serviciului Teritorial Ploieşti au dispus, marţi, luarea măsurii controlului judiciar în cazul lui Vlad Alexandru Cosma, pe întreaga durată a urmăririi penale.
În perioada în care se află sub control judiciar, deputatul Vlad Cosma are mai multe obligaţii, între care aceea de a se prezenta la Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti, ori de câte ori este chemat, de a-i informa pe anchetatori cu privire la schimbarea locuinţei, de a se prezenta la organul desemnat cu supravegherea, conform programului sau ori de câte ori este chemat.
De asemenea, deputatul nu are voie să părăsească teritoriul României fără încuviinţarea prealabilă a procurorilor de caz şi nu are voie să se apropie şi nici să comunice direct sau indirect cu inculpaţii Răzvan Alexe,Mircea Cosma, Daniel Adrian Alixandrescu şi de cei trei oameni de afaceri denunţători în acest dosar de corupţie.
Controlul judiciar este o măsură preventivă prevăzută de noul Cod de procedură penală, necesară pentru împiedicarea sustragerii inculpatului de la urmărirea penală.
Camera Deputaţilor a respins, luni, prin vot secret, ridicarea imunităţii deputatului PSD Vlad Cosma. Cererea ministrului Justiţiei referitoare la încuviinţarea arestării preventive a deputatului Vlad Cosma a întrunit 105 voturi favorabile. Un număr de 222 deputaţi au votat împotriva cererii Ministerului Justiţiei.
Vlad şi Mircea Cosma sunt urmăriţi penal pentru trafic de influenţă, fiind acuzaţi de DNA că ar fi cerut şi primit peste 4,4 milioane de lei de la trei oameni de afaceri prahoveni ale căror firme au contracte cu CJ Prahova, denunţători în cauză. Firmele controlate de toţi cei trei sunt urmărite penal în dosarul de evaziune fiscală şi spălare de bani cu un prejudiciu de 35 de milioane de euro, dosar în care sunt inculpaţi Răzvan Alexe, dar şi fostul angajat al Secretariatului General al Guvernului Marcel Păvăleanu, alături de alţi oameni de afaceri din Prahova.