Deputatul Vlad Cosma, încă 60 de zile sub control judiciar

Procurorii DNA Ploiești au dispus vineri prelungirea măsurii controlului judiciar față de Vlad Cosma.

Deputatul social-democrat este urmărit pentru săvârșirea infracțiunii de sprijinire a unui grup infracțional organizat, în dosarul lui Iulian Herțanu.

Vlad Cosma a părăsit sediul DNA după aproximativ 25 de minute de la momentul sosirii, fără a face declarații presei.

La scurt timp de la plecarea lui Vlad Cosma, la DNA Ploiești a sosit tatăl acestuia, Mircea Cosma, președinte CJ Prahova, cercetat sub control judiciar în același dosar. Procurorii DNA Ploieşti au prelungit de asemenea cu 60 de zile măsura controlului judiciar, dar şi pe cea a interzicerii dreptului de a-şi exercita funcţia pentru preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma.

Cumnatul premierului Victor Ponta, Iulian Herţanu, este reţinut în dosarul vizând fraudarea de fonduri europene.

Acesta este acuzat de DNA de constituirea unui grup infracțional organizat, schimbarea nelegală a destinației fondurilor europene și evaziune fiscală.

În acest dosar anchetatorii suspectează că s-ar fi deturnat aproximativ 54 la sută din fondurile dintr-un proiect european, un contract de lucrări având ca obiect «Extindere reţele de canalizare în oraşul Comarnic»”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.