Mai multe percheziţii vizând „mişcarea islamistă” au fost efectuate vineri dimineaţa la Berlin, două persoane fiind arestate.
Operațiunea a constat în „percheziţii în 11 locuri ale mişcării islamiste berlineze” şi arestarea a două persoane de naţionalitate turcă, a anunţat poliţia, precizând că nu deţine indicii care să-i permită să afime că persoanele vizate pregăteau „atentate în Germania”.
Prima persoană arestată, Ismet D., în vârstă de 41 de ani, este suspectată că ar conduce „o grupare de islamişti extremişti din care fac parte cetăţeni turci sau ruşi de origine cecenă sau daghestaneză”. Potrivit autorităților, această grupare intenţiona să comită o „acţiune violentă gravă în Siria”, iar Ismet D. pregătea şi apoi susţinea material şi financiar candidaţi la jihad.
Alt cetăţean turc, Emin F., în vârstă de 43 de ani, care s-ar fi ocupat de finanţele grupării, a fost de asemenea arestat.
În total, gruparea era alcătuită din cinci persoane şi era localizată în centrul capitalei germane. Ceilalţi trei membri nu au fost arestaţi, acuzaţiile la adresa lor fiind insuficiente în acest sens, a anunțat parchetul de la Berlin.
„Nu există indicii care să arate că gruparea pregătea atentate în Germania”, a precizat poliţia.