Despre obrăznicia Turciei față de România

De acum, este binecunoscut că în urma evoluției războiului din Ucraina și a escaladării violențelor pe teritorii tot mai apropiate de granițele României, țara noastră este de acord cu instalarea unei baze militare NATO, la nivel de brigadă.

Ba, mai mult, așa cum arătam în articolul ”Despre cum intenționează România să aloce 3 % din PIB pentru apărare”, guvernul de la București studiază mărirea cheltuielilor pentru înarmare peste cota de 2,5 %.

Deși neplăcut, gândind că bugetul național este făcut praf, acest lucru ar putea deveni obligatoriu, în condițiile în care, utilizând dezinformări grosolane, manipulând realități și construind o propagandă din ce în ce mai antiromânească, guvernul de la Moscova indică România drept agresor al Rusiei.

Ce dovadă mai bună vreți, decât aberațiile lui Alexandrovici Markov, acel fost consilier al criminalului Putin, care declara că ”România, cu ajutorul NATO și al Ucrainei, va ataca în viitorul apropiat Transnistria, urmărind ca, ulterior, să anexeze Republica Moldova”?

Însă, alături de cuvintele lui Markov, aberațiile unui alt propagandist rus, Vladimir Soloviov, care spunea că ”Ucraina nu mai e de ajuns, trebuie să atacăm țările NATO”, și declarațiile iresponsabile ale sinistrului Serghei Lavrov, referitoare la probabilitatea declanșării unui război nuclear sau măcar a unui al treilea război mondial, argumentează din nou ideea potrivit căreia ”Rusia va dori să ia toată plăcinta”, adică, să recapte influența pe care URSS-ul a avut-o până în anul 1989, în Europa Centrală și de Est.

De aici, fireasca preocupare a României pentru ca, beneficiind de ajutorul aliaților americani și ai NATO, să își întărească apărarea.

Iată însă că, pe măsură ce suplimentarea prezenței militare nord-atlantice pe teritoriul României devine realitate, Turcia are o reacție, la primă vedere de neînțeles, dar la o a doua privire, pur și simplu obraznică.

Acum câteva zile, site-ul b1.ro publica știrea potrivit căreia, prin intermediul ministrului turc al apărării, Hulusi Akar, care făcea o declarație pentru Hurryet, guvernul de la Ankara se declara împotriva proiectului americano-româno-bulgar, de a întări prezența forțelor speciale NATO în regiunea Mării Negre, ”cerând” pur și simplu României (dar și Bulgariei), ”să nu acționeze în acest sens”! Aici merită puse câteva întrebări:

Cum adică, „să ceară”? Oare, oficialii turci nu știu că amărâta asta de țară, România, este independentă și suverană de aproape 150 de ani, și că Turcia nu poate cere nimic României, ci doar, cel mult, poate propune un dialog pe o temă sau alta?

Cum adică ”să ceară” României să își neglijeze interesele de apărare și cum de își permite Turcia să intervină, prin această solicitare, în politica internă a României, uitând că, stat suveran fiind, are toată libertatea de a-și construi alianțele militare și sistemul de apărare cu cine vrea și în ce formă vrea, în compatibilitate cu standardele NATO și alături de țările acestei alianțe?

Cum ”să ceară”, de vreme ce, în cadrul alianței, România și Turcia (desigur, și Bulgaria), sunt țări cu drepturi egale? Nu cumva, în raport cu România, Turcia manifestă o obraznică atitudine de superioritate, uitând că la 9 mai 1877, România și-a declarat independența pe care puțin mai târziu și-a consfințit-o în război, fiind recunoscută ulterior pe plan internațional?

Desigur că știe. Dar încă o dată Turcia face un joc dublu, beneficiind de posibilitatea de a șantaja Occidentul și Statele Unite, posibilitate pe care, să recunoaștem, și-a construit-o cu abilitate de sute de ani. Însă acest lucru este total incorect, mai ales acum.

Desigur, Turciei nu îi poate conveni existența unor baze militare consolidate ale NATO, nici în România, nici în Bulgaria, pentru că, pe de o parte, își pierde în bună măsură instrumentele de șantaj pe care le-a folosit (le-ar folosi), împotriva Staelor Unite ale Americii și chiar împotriva NATO, din care face parte.

Pe de altă parte, prin proiectul amintit, în eventualitatea unui succes rusesc definitiv în sudul Ucrainei, Turcia pierde ocazia de a-și împărți doar cu Rusia bazinul Mării Negre, nefiindu-i pe plac că România și Bulgaria ar beneficia de o independență consolidată, din punct de vedere militar.

La cele de mai sus, mai merită menționat un lucru: Potrivit expertului american Richard Caroll, care și-a publicat observațiile în revista ”National Interest”, acesta afirmă că pentru a șubrezi politica duplicitară a Turciei, Statele Unite ar trebui să părăsească baza de la Incirlik, pe care a folosit-o în repetate rânduri cu aprobarea guvernului de la Ankara. De aici, în bună parte, și interesul Americii și al NATO pentru sporirea prezenței militare în România și Bulgaria.

Iar, ca un argument suplimentar față de politica duplicitară aTurciei față de NATO, să amintim că, relativ recent, această țară a anulat un program militar prin care ar fi trebuit să achiziționeze avioane F 35 din Statele Unite, preferând sistemul rusesc S-400.

Față de toate cele de mai sus, încă o dată se dovedește că singura structură viabilă de apărare a României este cea construită în cadrul NATO, cu ajutorul Statelor Unite ale Americii și prin apartenența la Uniunea Europeană, în ciuda degringoladei sale de acum.

Cât despre Turcia, în raport cu România ar fi bine să rămână la stadiul de prieten, aliat și partener economic și să abandoneze atitudinea de stăpân, pentru că nu mai e cazul încă din ziua de 9 mai 1877, când Mihail Kogălniceanu a rostit celebrele cuvine: ”Suntem independenți, suntem națiune de sine stătătoare!”