SURSA: REALITATEA.NET
Imnul naţional al României a răsunat în cea mai importantă sală de concerte din Lima. S-a întâmplat cu ocazia unui spectacol al Orchestrei Simfonice Bucureşti, aflată în turneu extraordinar în America de Sud. Înainte de a ajunge în Peru, muzicienii români au cântat şi în Argentina şi Brazilia.
În Peru, Orchestra Simfonică Bucureşti a susţinut două concerte. Primul, la „Gran Teatro Nacional”, din capitala Lima.
Unul dintre cele mai emoţionante momente ale serii a fost atunci când întreaga sala a ascultat, în picioare, „Deşteaptă-te, române.”
Ştefan Nicolae, însărcinat cu afaceri la ambasada României în Peru a declarat: „Faptul că o orchestră simfonică din România este aici este un eveniment, dar felul în care s-a prezentata această orchestră… a fost minunată.Din primele mele impresii pe care le-am primit de la colegii mei diplomati, din alte cunostinte de aici, toti au fost fascinaţi de această prezenţă artistică românească”.
A doua zi, muzicienii români, dirijaţi de Benoit Fromanger, au mai avut un spectacol, tot la Lima. De data aceasta a fost vorba de un eveniment de binefacere, la auditoriul unui colegiu aflat în grija Ordinului Ursulinelor.
După concertele din Peru, orchestra simfonică a plecat spre Uruguay, ultima oprire… muzicală din cadrul turneului sud-american.