Deva, „capitala” României

Municipiul Deva a devenit, de câteva zile, „capitala” României. Toată lumea vine, zâmbește, strânge mâini, promite. 

Miniștrii Guvernului României, în frunte cu premierul Mihai Tudose, fac, rând pe rând, „pelerinaj” la poalele Cetății. wdeschidere mic

În timp ce a amânat noua Legea a Pensiilor până în 2019, președintele PSD, Liviu Dragnea, „le vinde iluzii” pensionarilor deveni, relatează publicația locală Glasul Hunedoarei. Acesta a transmis, printr-o scrisoare, „un gând bun” vârstnicilor, spunându-le că pensiile vor fi mărite treptat în anii următori, așa cum s-a promis în campania electorală pentru parlamentare. În Deva, singura localitate în care a fost distribuită depeșa, este acum campanie electorală, pentru alegerea primarului. Scrisoarea lui Dragnea a intrat în posesia publicației când un devean a lăsat-o în poșta redacției. După ce a citit-o, omul a scris pe plic: „Arma domnului Dragnea… pensionarii! Pînă cînd…?”. „Majorarea cu circa 15% a punctului de pensie din acest an este încă prea puțin față de cât merită părinții și bunicii noștri. Și de aceea, aceste majorări trebuie să continue, treptat, și în anii următori, până când vom ajunge la acel prag de 45% din valoarea salariului mediu pe economie. (…) Aceasta este viziunea noastră în ce privește reforma sistemului de pensii. O pensie decentă este o formă de respect pentru pensionarii de astăzi și o garanție pentru cei de mâine”, se arată în scrisoarea semnată de președintele PSD, Liviu Dragnea. De ce sunt importanți doar pensionarii deveni și de ce această scrisoare nu a fost transmisă și pensionarilor din Simeria, Petroșani, Sibiu ori Teleorman? Răspunsul probabil este unul singur: doar la Deva, este campanie electorală.

PSD folosește toate „armele” pentru „a-l crește” pe Mărginean

Câștigarea alegerilor parțiale la Deva este dezideratul PSD, care face tot ce este posibil pentru a-și duce la îndeplinire această dorință. Aflat la guvernare, partidul își folosește toate pârghiile pentru ca Petru Mărginean, candidatul impus de PSD Hunedoara colegilor de la organizația Deva, să iasă învingător. Petru Mărginean a intrat în Partidul Social-Democrat acum trei săptămâni, „pe ușa din dos”. Nu a fost dorit de organizația locală Deva, care nici nu îi face campanie electorală. În lipsa unei susțineri pe plan local, PSD s-a văzut în situația de a apela la „artileria grea”. Astfel, rând pe rând, membrii Guvernului care au are aceeași culoare politică, au venit în Deva, transformând municipiul în „capitala” României, pentru câteva zile. Primul oficial care a venit aici a fost ministrul Sănătății, Florian Bodog. „Pelerinajul” a continuat apoi cu întâiul om din Guvern, prim-ministrul Mihai Tudose, care s-a arătat, dintr-o dată, interesat de soarta secției de Pediatrie a Spitalului Județean, din Deva. În momentul în care a plecat de la spital, însoțit de SPP-iști, unul dintre pacienți a spus către jurnaliști: „De ce a venit premierul la Deva, că e campanie electorală? Numai voi (referindu-se la ziariști) mai puteți scăpa țara asta”A urmat, marți, ministrul Transporturilor, Felix Stroe, care a promis că municipiul reședință de județ va beneficia de o descărcare de pe autostradă, la Sântuhalm, dar și că problema oamenilor din cartierul Grigorescu va fi rezolvată. Joi, primarul adevăratei Capitale, Gabriela Firea, va veni la Deva, iar mai mulți secretari de stat vor veni pentru a găsi soluții pentru municipiul de la poalele Cetății. Majoritatea miniștrilor au fost pentru prima dată în Deva, deși Guvernul a fost instalat în urmă cu aproape un an, semn că Deva a devenit interesantă doar acum, în campanie electorală.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

2 Comentarii

  1. Promisiuni fara acoperire,iti da o suta de lei ,iar pe alta parte ia 200 lei.Cu gogosi din astea psd-ul nu va mai castiga nimic,doar antipatia.Cat despre Deva,Dragnea si-a ales prost locatia,pensionarii mineri si siderurgisti au luat cea mai dura palma din partea psd-lui,cand au crezut in minciuna privind cresterea punctului de pensie cu 50 %,incepand cu 1 ianuarie 2016 si ca sa -i umileasca mai mult ,cei care au iesit la pensie azi au pensie dubla,asta da echitate si morala sociala,bravos psd !!!

  2. Nu inteleg de ce la articolul machitorului, grgaragiului, marionetei care a fot om in Dealul Cotrocenilor un deceniu, Traian si Basescu nu are rubrica aferenta de COMENTARIU ! DE CE ???

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.