Dezastru în Danemarca: am pierdut categoric cu Spania

La primul meci cu o echipă adevărată, fetele noastre au clacat. După 60 de minute de joc, tabela de marcaj a consfiinţit victoria Spaniei, cu scorul de 26-18 (13-12). În urma acestei înfrângeri, doar o minune, adică o victorie cu Norvegia sau Rusia ne mai poate sălta de pe locul 4, loc calificant în optimi, dar care se împerechează cu locul 1 din grupa C. S-a văzut clar în meciul cu Spania, că programul ne-a dezavantajat. Jucând în primele două etape cu echipe exotice, fetele noastre nu au reuşit să se conecteze la cursul competiţiei. În loc să trateze cu toată seriozitatea primele două jocuri, să exerseze scheme de joc, româncele au evoluat superficial şi foarte relaxate. „Terapia” încercată de antrenorul nostru Tomas Ryde nu a dat rezultatele scontate, pentru simplu motiv că românii nu au mentalitatea nordicilor. Ceea ce a încercat Ryde în primele zile merge foarte bine la echipele Suediei, Danemarcei şi Norvegiei, nu şi la echipa României. Vom detalia acest subiect într-o cronică ulterioară. Meciul în sine a avut două părţi disticte: în primele 25 de minute am jucat noi bine şi ibericele nu s-au prea văzut. Scorul era în min.24:55 de 12-9 pentru România. Ce a urmat este greu de descris. În minutul 36 tabela de marcaj indica 17-12 pentru Spania !!! Şi s-a mers pe acest trend până în final. Fetele noastre au fost de nerecunoscut, iar adversarele au profitat de această situaţie. Spania ne-a bătut în premieră la o diferenţă de 8 goluri, dar atenţie, nu a excelat. Mai mult, una dintre cele mai bune jucătoare iberice, Maria Mangue nu a intrat în teren, fiind accidentată. În acest meci, România a fost în repriza a doua egala echipelor exotice, gen Puerto Rico sau Cuba, nereuşind să înscrie decât 6 goluri. O amplă analiză a dezastrului, în cronica generală de miercuri dimineaţa. Nota 10 celor aproximativ 60 de suporteri români veniţi cu autocarele din Hunedoara şi Galaţi, care au arătat exact ca o galerie occidentală şi au încurajat naţionala pe parcursul întregului meci. Urmează meciurile cu Norvegia şi Rusia şi să ne rugăm la Dumnezeu să nu fie mai rău decât în meciul cu Spania.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Lucian Gheorghiu 3052 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.