Dezbatere publică privind privatizarea CFR Marfă luni

Ministerul Transporturilor, organizează luni, la solicitarea societăţii civile, o şedinţă publică de dezbatere a proiectului de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea strategiei de privatizare a Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Marfă „CFR Marfă” – SA şi a mandatului Ministerului Transporturilor pentru implementarea acesteia, relatează Agerpres.

Conform unui anunţ al MT, şedinţa are pe ordinea de zi prezentarea şi discutarea observaţiilor şi propunerilor referitoare la proiectul de act normativ. La şedinţă au acces instituţiile publice, organizaţiile civice, precum şi orice persoane interesate.

Executivul a aprobat miercuri – 6 februarie, în primă lectură, strategia vizând privatizarea companiei CFR Marfă, urmând ca o Hotărâre de Guvern în acest sens să fie adoptată după obţinerea tuturor avizelor necesare, a declarat, zilele trecute, ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, precizând că se va încerca respectarea calendarului propus.

„Astăzi s-a aprobat într-o primă lectură Hotărârea de Guvern privind strategia de privatizare a companiei CFR Marfă. Decizia finală – hotărârea de guvern – va fi luată după parcurgerea etapei privind transparenţa decizională din administraţie şi după ce vom avea avizul Consiliului Economic şi Social (CES). Vom încerca să facem aceste proceduri cât mai repede pentru a nu întârzia calendarul pe care ni l-am propus”, a afirmat Fenechiu, după şedinţa de Guvern.

Ministrul a precizat că în această etapă consultanţii realizează studiul privind „testul investitorului prudent” – utilizat pentru a se decide dacă o investiţie va oferi o rată adecvată a profitului – şi că Ministerul Transporturilor pregăteşte echipa care se va ocupa de privatizarea CFR Marfă, din care vor face parte şi specialişti de la alte ministere cu atribuţii în domeniu.

„Sperăm din toată inima să respectăm termenele pe care ni le-am asumat cu FMI şi ca privatizarea să fie una reuşită. Pentru a nu da ocazia unor investitori neserioşi să vină la acest proces, am impus o taxă de participare la această procedură, în valoare de zece milioane de euro şi, de asemenea, procedura se va realiza în două etape. Este o preselecţie, după care doar cei preselectaţi vor participa la procedura în urma căreia, sperăm noi cel târziu pe 20 iunie, să avem desemnat câştigătorul licitaţiei”, a afirmat Relu Fenechiu.

CSAT a adoptat, în şedinţa din 5 februarie, proiectul pentru aprobarea strategiei de privatizare a CFR Marfă, solicitând privatizarea cu un investitor strategic.

Ministrul Transporturilor a anunţat că investitorii strategici interesaţi să preia pachetul majoritar de acţiuni la compania CFR Marfă vor trebui să plătească o garanţie de participare la licitaţie de zece milioane euro, condiţia fiind prevăzută pentru a fi descurajaţi investitorii neserioşi.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.