Dezvăluiri: Cine a scris memorabilul discurs?

UPDATE Discursul în limba română al preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, de joi seară, la Ateneul Român, aplaudat îndelung, a fost tradus de Dan Mărăşescu, șeful unității de traducere în limba română al secretariatului general al Consiliului Uniunii Europene, iar discursul și l-a scris însuși oficialul european, inițial în poloneză, conform acestuia.

”Traducerea nu a fost esențială, dar e de mare impact faptul că a vorbit în limba română. Lucrăm și pentru președinteke Tusk și pentru Președinția română, pe legislație și pe declarații politice. Am lucrat cu unii colegi din cabinetul președintelui Tusk. Discursul și l-a scris singur dl. Tusk, inițial în poloneză, apoi a fost tradus în engleză, iar pe acea variantă am lucrat eu, împreună cu un asistent al său, și cu o colegă româncă, cu care ne-am sfătuit la soluțiile lingvistice”, a declarat Dan Mărășescu, pentru Mediafax.

Acesta a explicat și cum a ajuns Donald Tusk să pronunțe cuvintele în limba română, fără probleme.

„Am și făcut o înregistrare audio a discursului, ca să îl ajute. L-am ajutat la scris anii, cum a fost 1986, pe care i-am scris cu cuvinte. Noi, traducătorii, am fost impresionați de faptul că este foarte talentat la astfel de lucruri, știe ce este ț, ă și ș. Am lucrat câteva ore la traducere, au mai fost modificări pe parcurs. Ne bucurăm că am putut contribui la ceva ce a devenit foarte important pentru români, am fost total surprinși de efectul pozitiv al discursului, ne dă o satisfacție a muncii”, a spus Mărășescu.

Dan Mărășescu a absolvit Facultatea de Litere a Universității ”Babeș-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca iar din 2006 lucrează la Bruxelles la Consiliul Uniunii Europene ca translator.

VIDEO Discursul integral al lui Donald Tusk de la Ateneu

Discursul lui Donald Tusk

Discurs deosebit de emoționant susținut în limba română de președintele Consiliului European, Donald Tusk, la ceremonia oficială de lansare a Preşedinţiei României la Consiliul UE. "În familia mea, prima mașină a fost Dacia 1300, a socrului meu", a spus Tusk, spre entuziasmul auditoriului. El a indicat că este impresionat de performanțele sportivilor români și a amintit de finala Cupei Campionilor Europeni de la Sevilla, când Steaua București a învins Barcelona. "Și aș vrea să fac un apel la toți românii: să apere în România și în Europa fundamentele civilizației noastre politice, libertatea, integritatea, respectarea adevărului în viața publică, statul de drept și Constituția. Să le apere cu aceeași hotărâre cu care Helmuth Duckadam apărat acele 4 penalty-uri la rând. Atunci și mie mi s-a părut imposibil. dar el a reușit. Și voi veți reuși!" https://bit.ly/2sj2KNx

Publicată de StirileTVR pe Joi, 10 ianuarie 2019

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 7
Author

35 de Comentarii

  1. Indiferent cine a scris textul,jos palaria pentru dl Tusk.Politicienii romani sper sa-i ia exemplul !

    • Traducerea este o banalitate care ii da si mai multa stralucire. Domnul Tusk are o cultura vasta demonstrata in modul in care si elaborat discursul. Ca a fost citit in limba romana este un gest deosebit, dar tot atat de exceptional ar fi fost si in poloneza, pentru ca domnia sa a reusit sa vorbeasca din pretuire fata de poporul roman pe care-l cunoaste si intelege din operele inaintasilor nostri pe care i-a citit, prin personalitatile pe care le admira, nu a fost o insiruire de date a fost reflectarea unui crez.

    • da. iata rezultatul aburelilor vicleniilor si linguselilor lor, asta pe langa faptul ca ne-au furat resursele economia padurile pamantul :

      „Preoți, cu crucea-n frunte! căci oastea e creștină,

      Deviza-i libertate și scopul ei preasfânt.

      Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,

      Decât să fim sclavi iarăși în vechiul nost’pământ!”.

      sa ne trezim, sa ne ridicam, si sa constientizam ca santem ocupati de straini, de alogeni, ca lupii la oi prin minciuna si viclenie, sa constientizam ca santem „integrati”(dezintegrati) fara voia noastra in noul comunism babilonic ue, care ne impune cu forta invazia mahomedana si sodomia homosexuala, pentru a distruge orice urma de identitate crestina, nationala, si umana….pentru a fi manipulati si controlati ca o turma de animale prin paine si circ si card si cip….

      de aceea, pentru alogenii care ne-au ocupat si ne exploateaza pas cu pas…e foarte greu de digerat strofa a 11-a din imnul national, cea care-i arde cel mai tare, pentru ca le este frica sa nu cumva sa ne trezim din somnul cel de moarte in care ne-au adancit prin „valorile” lor si cu statul lor de „drept”.

      …iata dovada ca santem ocupati de straini, de alogeni…pentru ca le sta in gat Adevarul, si ii deranjeaza foarte tare poporul crestin unit, care a luptat pana la moarte la Posada, Rovine, Vaslui, Calugareni, Plevna, Vidin, Marasesti, Oituz…pentru pamant, libertate si legea stramoseasca…

      Corectitudine politică sau gafă? La Ceremonia de preluare a Președinției UE de la Ateneu Corul Madrigal NU a cântat ultima parte a imnului național, strofa despre „preoții cu crucea-n frunte”, deși era obligat de lege

      https://m.activenews.ro/stiri-politic/Corectitudine-politica-sau-gafa-La-Ceremonia-de-preluare-a-Presedintiei-UE-de-la-Ateneu-Corul-Madrigal-NU-a-cantat-ultima-parte-a-imnului-national-strofa-despre-%E2%80%9Epreotii-cu-crucea-n-frunte-desi-era-obligat-de-lege-154156

    • Dl Tusk a jucat foarte bine textul si rolul in lb româna. Nu stim cine i-a scris textul, dar l-a scris bine inchegat si flatant pentru cei cu inima româna. Spectacolul nu ar fi fost grotesc daca sala Ateneului i-ar fi adunat pe autenticii patrioti, urmasii in cuget si in simtiri ai inegalabilului Enescu, si nu ar fi fost ticsita cu parvenitii euro$politicii din România, artizanii emigrarii a milioane de români. Cand vezi atata prefacatorie in reacţiile si conduitele acestor personaje responsabile de un real dezastru antropologic national ti se face greata. Sa-i vezi pupându-se pe fostii si actualii micro & macro-inginerii sociali ce au devastat viata societatii romanesti la toate nivelele in spatiul excelentei culturale nationale de odinioara, candva majestuos, al Ateneului Român, te ia cu lehamite…

    • Iohannis probabil a înghițit o mătură de stă așa înțepenit în poză, iar Juncker sigur s-a ciocnit cu niște pahare de rachiu mai devreme. Lăsați naiba un text de discurs al polonezului, contează faptele derbedeilor ăstora de la UE și la fapte nu stau f bine, au continuat să decsonsidere Romînia

    • ???????????? POATE,DUMNEZEULE,POATE MACAR NU L AU BUZUNARIT??????CA EXEMPLU BUN NU POT LUA!!!EI AU MODELE PE KILLER ILIESCU ,ROMAN PETRE,PRADUITOR NASTASE ADRIAN,VOICULESCU DAN,VOICULESCU VOICAN(CIOCLUL CEAUSESTILOR?????),CURVETI CA OPRISAN,DRAGNEA…ANALFABETI ORI KOMINTERNISTI ,SPIONI,CA I M PASCU,PONTA,SARBU ILIE, SAVU,NICOLICEA….TUSCK???????FIE LA EL!!! DIN CE ALUAT OR FI FACUTI ACESTI VERITABILI INTELECTUALI EUROPENI,PLANETARI???????FIE LA EL!!! RUDY VARGA ARE MII SI MII DE VOTANTI IN PATRIA MANELELOR!!!!

    • Mai nou, Bibi nu uita si nu iarta! Summit-ul pentru Orientul Mijlociu va avea loc in Polonia lui Tusk, nu in Romania lui Johannis! Hai ca se poate!

  2. De fapt e cu Fiat polski, nu cu dacia pân acasă,..iar discursul lui poți să-l iei și jignitor, e prea vizibil o desconsiderarea aintelectului românului..care de .fapt nu cunoaște o altă limbă,.iar in loc de ducadam, sau spoert , nu găsea ceva mai de remarcat in romania. Asta e, prost să fii , român penal te numești

    • Probabil ca e vinovat ca nu a citat din Macovei sau C Preda. Iar ca exemple memorabile sa invoce pe Dide si Angi. Plimbati va rog ursul ca se vad urme prin baie.

    • mai shoni, lasa-ne in pace, iti pare rau ca l-a citit pe Mircea Eliade si nu pe unul de al tau, atat de valorosi ca nu-mi amintesc nici un nume si n-am chef sa-i caut pe maps ca nume dat unor strazi…

    • Medveczki ,lasa-ne Editat! De la Posada incoace oftica voastra este proverbiala,eterna si infinita. Esti ofticat pentru ca ai inteles de ce Tusk n-ar fi putut vreodata sa pronunte trei vorbe in limba cailor din pusta fara sa-si limbe plimba-n gura !

    • @ Marele URS
      Demonstrati pe deplin prin felul in care scrieti- cu greseli de exprimare si de gramatica- pe cine considerati d-voastra „intelectual roman.”
      V. Dancila pesemne e prima in clasamentul d-voastra.

  3. Gata, toata lumea e inlacrimata si face podul de emotie. Cred ca rade Tusk de noi cu gura pana la urechi cand vede ce naivi suntem.

    • Nu am prins acele timpuri, dar am citit, ca in urma dezastrului cutremurului din 1977, polonezii au construit si dotat la nivelul timpului, cel mai mare spital din Bucuresti, numit atunci Maria Sklodovska
      Curie.Polonezii nu rad de noi,ne apreciaza si ne trateaza ca pe buni prieteni, pentru ca si romanii i-au ajutat cand au trecut prin clipe grele.Gestul lui Tusc va ramane in istorie si adevaratii romani nu-l vor uita.

    • @Cib gresesti
      Da, polonezii ne-au facut un spital. Nu Tusk. Vezi ca le-a livrat si altora vrajeli din astea lacrimogene, bulgarilor, estonienilor, etc. Deci baiatul are antrenament. De-aia a ajuns mare scula pe bascula la kolhozul european. Are limba mieroasa. Pe mine ma doare la bascheti ce spun aia, ma intereseaza ca la fapte ne iau de prosti si ne trateaza ca pe cetateni de mana a treia. Faptele „vorbeste” ! PS. Eu am prins acele vremuri!

    • ”ala in alb” si cu ”aia in ciclamen cu negru” sunt cetateni romani si reprezinta cultele din Romania, chiar daca este o tara laica institutiile religioase sunt la fel de importante in comunitatile lor. Atata timp cat in Constitutie este precizata si libertatea religioasa si ea/biserica, este prezenta la manifestari de pe un ”picior” de egalitate cu alte institutii ale statului

  4. ᖴOᗩᖇTE ᑕOᖇᖇEᑕT, ᗪᗩᖇ ᐯIᑎOᐯᗩTII
    ᑎᑌ ᔕᑌᑎTEᗰ „ᑎOI”, ᑕI ᑭᗩᑕᗩTOᔕII ᗷᗩᔕEᔕᑕᑌ,
    EᗰIᒪ ᑕOᑎᔕTᗩᑎTIᑎEᔕᑕᑌ, ᑭETᖇE ᖇOᗰᗩᑎ &ᑕO, TᖇEᗷᑌᖇI
    ᑕᒪᗩᖇE, ᑕᑌ ᗪOᐯEᘔI ᗰᗩTᕼEᗰᗩTIᑕE, ᖴᗩᑕTᔕ ᔕI EᐯEᑎTᔕ.

    ᒪE ᗩᑌ ᑭᗩ TOᗩTE ᗩᑕOᒪO ᔕᑕᖇIᔕE Iᑎ ᑕᗩᖇTE. TᖇᗩᗪᗩTOᖇII
    ᗩᔕTIᗩ ᗪE ᑭOᑭOᖇ, ᑎTᖇO Tᗩᖇᗩ ᑎOᖇᗰᗩᒪᗩ Eᖇᗩᑌ ᗪEᗪEᗰᑌᒪT
    ᔕᑕOᔕI Iᑎ ᑭIETE ᑭᑌᗷᒪIᑕE ᒍᑌᗪEᑕᗩTI ᗪᗩ ᑭOᑭOᖇ. ᔕᗩ ᖴI
    ᖴᗩᑕᑌT ᒍᑌGOᗪIIᒪE ᗩᔕᗩ ᑕEᐯᗩ Iᑎ ᖴᖇᗩᑎTᘔᗩ, ᗪᗩ E᙭Eᗰᑭᒪᑌ.
    TE ᗪOᗩᖇE ᗰIᑎTEᗩ.

  5. Comparati „memorabilul discurs” al lui Donald Tusk, scris de el insusi, CITIT in Limba Romana, cu discursul SCRIS de Consilieri, pe care Viorica cred ca l-a citit de Nspe ori ca sa nu-l Citeasca gresit, cum i se intampla de obicei, desi cred ca jumate dintre cuvintele din discursul ei NU le gasim cand ea vorbeste LIBER si nici NU cred ca stie sensul multor cuvinte, vocabularul ei curent e sarac in cuvinte simandicoase de Brussels!
    Vocabular de gospodina rujata din Teleorman, de analfabeta fucntional care se chinuie de fiecare data sa CITEASCA dupa biletel, nefiind in stare sa spuna LIBER fara sa citeasca nici macar 5 Cuvinte CONSECUTIVE si Inteligibile, fara sa greseasca!
    Asta-i efectul clientelismului politic si al slugarniciei fata de seful de partid, Meritocratia NU exista in Politica romaneasca iar la PSD clientelismul si slugarnicia fata de Dragnea ating Cote Periculoase, Neintalnite in cei aproape 30 de ani!

    • Lili serios si sincer iti recomand cu umanitate sa incepi cu cel putin un doctor psihiatru … pentru ca nu este doar o simpla obsesie … si daca esti platita sa faci asta 100% te afectat mai mult decat iti poti da tu seama .. oamenii care mint in scurt timp cred in ceea ce spun … si esueaza uman … cauta un doctor cel putin ai o sansa ..

  6. sper ca stiti sa faceti distinctie intre o traducere si autorul unui text, discurs sau lucrare literala, maine poimaine vom afla ca nu Balzac este autorul Comediei umane este important ci traducatorul in limba romana…deja este prea mult

  7. baaa ;Editat elevata poate acest polak a cetit ca Romania a salvat in perioada da prigoana atat ..guvernul cat si tezaurul polonez …voi n aveti cum sa stitim …pa voi va intereseaza doar avantajele si profitul personal..sunteti mostenitlorii unor securisti avari , tradatori dornnici si de bani si de glorie.. njiste rahati..incoronati…Romania i fecioara violata si blamata ..iar parintii vostri s niste meschini apatrizi..

  8. Totuși,. Acum se află, cum că celebrul discurs in limba valahă, e de fapt după un șablon, pe care o zice polonezu șoroșist de fiecare dată in limba țării pe care o unge pentru 6 luni cică in fruntea europei, In rest e o campanie electorală deșănțată in prezența penalilor și borfașilor români,.

  9. no ca daca mi am dat in petec sa marg pan la cap; cat de caraghios este acest sas urmasul triomvorumul ..cfei care au tinut pa romani in bordeie nsi in intuneric ski acu si pipaie inima pagtrotica ..?? ori pozznaru cu banii pantru dorintele janetei… ?? ce vremuri traim ..bigne ca avem pasta , apa da gura si periute chu apa curgatoare da ne putem debarasa da ce am spus …no ma cati dintre voi spuneti she ganditi si cati primiti o stipendie…aveti coraju sa zasheti ma crestini ..??io no creo..

    • @lili

      Ne-ai anuntat de 1 decembrie 2018, de Ziua Nationala a Romaniei si cu ocazia Sarbatoririi a o suta de ani de la momentul * 1 Decembrie 1918* ca ai semnat o petitie-on privind dezmembrarea statului national unitar roman!

      altfel spus ti-ai dat jos chilotii maronii si ti-ai facut nevoile pe mormintele celor care au murit pe fronturi si in razboaie pentru un ideal !

      Ciocu mic ca esti NIMIC!

    • @mariuta: MAINE as VOTA, ca Majoritatea celor din Transilvania, Autonomia Transilvaniei, care va veni intr-o zi, sunt CONVINSA!
      Mi-e sila de mizeria analfabetilor politruci de Teleorman!
      Daca ai trai in Transilvania, ai intelege!
      Vei intelege, intr-o zi!
      SIGUR.

  10. Da, Uniunea Sovietica a pierdut razboiul rece si ca despagubiri de razboi a dat occidentului niste tari din sfera lor de influenta, printre care si Romania. Noi acum platim despagubiri de razboi : am dat Europei resursele solului , energia, industria partial si agricultura, bancile cu tot cu oamenii care le populau iar americanilor le-am dat pozitia strategica la Marea Neagra, ca altceva nu isi doreau. Discursul lui Tusk este discursul ocupantului, deci nu ma intereseaza.

  11. @ lili.Esti Editat adunata de pe centura nu stiu a carui oras.Nu exista postare de ta fara sa nu dai cu nasul in FUNDUL lui DRAGNEA si DANCILA.Cred ca te platesc ca lumea stapanii tai,pentru ca servici nu ai,analizand orele de postare a comentariilor tale.Cate clase ai???Esti o jigodie care nu spui nimic despre ce s-a realizat in aceasta tara.Vezi numai negru in fata ta.

  12. Lili este Monica Macovei ,o frumusețe pentru moartea pasiunii .Nu vede negru în fața ochilor ci o nuanță de maro .La beție se mai scapă.

    • @vasile

      draguta, nu ai dreptate in postarea dumitale!

      nimeni nu trebuie atacat pentru convingerile sale politice!

      dar trebuie pus la zid cand aceste convingeri politice aduc atingere identitatii nationale, suverantitatii nationale, idealului national!

      eu voi posta intotdeauna mesajul de mai sus la adresa lui ~lili pentru ca de 1 decembrie ne-a anuntat ca a semnat o petitie-online ce sustinea destramarea statului national roman!

      cred ca am fost destul de clara in ce am scris!

  13. Ovaționat, comentat și lăudat, discursul rostit joi seară, la Ateneul Român, de polonezul Donald Tusk, se aseamănă, ca o picătură de apă, cu cel pe care președintele Consiliului European îl ținea în urmă cu un an la Sofia.

    Același entuziasm l-au avut și bulgarii în momentul în care Tusk li s-a adresat în limba bulgară, la ceremonia de preluare de către țara vecină a președinției rotative a UE. În același stil, Donald Tusk a elogiat nume din arta și sportul țării vecine, dând citate din autorii bulgari cei mai cunoscuți și amintind, ca și la București, în final, performanța unui celebru fotbalist bulgar.

    „Cred că președinția bulgară a Consiliului UE va fi la fel de eficientă cum a fost Hristo Stoicikov la Campionatul Mondial de Fotbal acum un sfert de secol”, spunea Donald Tusk în ianuarie 2018, conform site-ului consilium.europa.eu.

    „Pentru generațiile mai tinere, teatrul în care ne aflăm azi este, probabil, mai strâns legat de numele renumitului actor Zachary Baharov și de rolul său în seria „Game of Thrones”, decât de poezia lui Ivan Vazov. Istoria Balcanilor este mai dramatică și mai interesantă decât scenariul din „Urzeala Tronurilor”, chiar dacă în ea nu există dragoni”, rostea președintele Consiliului European în discursul care a avut ca motto un citat din poetul bulgat Vazov: „Țară dragă, cât de frumoasă ești, cât de minunat este cerul tău albastru”.

    „Cine, dacă nu voi – descendenții lui Spartacus, moștenitorii celei mai vechi statalități europene, voi, care niciodată nu ați pierdut un drapel în vreo bătălie – ar fi mai buni pentru a face față acestei sarcini importante și extrem de dificile”, i-a lăudat Tusk pe bulgari.

  14. Hai totusi sa nu exageram , cu memorabil , exceptional , etc.. Omul s-a orientat , documentat , ca sa ne arate cat de bine ne cunoaste , iar noi , gata , asta e fratele nostru ( din gura , desigur !) . Frumos , dar , afara-i vopsit gardul , inauntru-i leopardul ! Sa vedem ceva concret ! Pana una , alta , ne faulteaza si ne ameninta cam des !

  15. Preşedintele Consiliului European Donald Tusk ACEST POLITICIAN EUROPEAN STRALUCITOR PRIN DISCURSUL SAU EXCELENT de la Ateneul Roman A ARATAT LUMII CA POLITICA DE STAT TREBUIE FACUTA DE CATRE VOLUNTARI DE ELITA PENTRU BINELE OAMENILOR(omenirii) SI NU AL HOTILOR, TRADATORILOR DE NEAM, MAFIOTILOR, MASONILOR,ETC ,

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.