Parchetul de pe lângă Tribunalul București i-a reținut pe cei doi suspecți, bănuiţi de uciderea celor doi paznici într-o fabrică aflată pe bulevardul Timișoara din Capitală, dând detalii despre cum s-ar fi petrecut crimele.
Conform unui comunicat emis de Parchetul Capitalei, „în noaptea de 15–16.07.2018, în incinta aceleiaşi fabrici, la nivelul 1 al unei hale dezafectate, cei doi inculpaţi ar fi exercitat acte de violenţă asupra victimelor M.M. şi C.M., agenți de pază care-şi desfăşurau activitatea la obiectivul menţionat, care au provocat căderea acestora la nivelul inferior și lovirea de plan dur, leziunile suferite (traumatism toracic cu multiple fracturi costale, ruptură de splină, traumatism abdominal, ruptură de parenchim renal, respectiv multiple fracturi costale, hemoperitoneu, fractură de bazin) conducând la decesul victimelor”.
Conform procurorilor, cei doi sunt suspecți și într-un alt caz de crimă.
„În noaptea de 13-14.08.2017, în timp ce se aflau în incinta unei fabrici situate pe bd. Timişoara din sectorul 6, într-o hală dezafectată, cei doi inculpaţi ar fi exercitat acte de violență asupra victimei I.A., agent de pază care își desfășura activitatea la obiectivul menţionat, provocându-i leziuni traumatice cranio-cerebrale – fracturi craniene care au cauzat decesul acesteia. În ceea ce priveşte fapta din anul 2017, cadavrul a fost descoperit la circa o lună de la data semnalării dispariţiei victimei, iar modificările cadaverice produse în acest interval (stare avansată de putrefacţie) nu au permis stabilirea cu certitudine a mecanismului de producere a leziunilor traumatice”, se mai arată în comunicatul Parchetului.
Marţi, cei doi suspecți au fost prezentați Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Dar ce e in hala aceea dezafectata ca ii ucid pe toti paznicii? Apoi, ce sa zicem despre politie? Trei crime in acel loc, pt ce? Am gandit ca nu trebuia oare sa se descopere intaia crima pt ca a doua si dubla pe deasupra sa nu mai aiba loc?
Asata da descurajare pentru criminali. In loc sa le dea vreo 50 de ani de inchisoare ca sa-i descurajeze si pe altii para primesc un maxim 2 ani cu suspendare.