În cele trei zile în care se va afla în România, Papa Francisc nu se va întâlni doar cu oficialii țării, ci este așteptat să aibă întâlniri și cu cei oropsiți.
„Sunt doar ipoteze. Nu avem detalii, dar cunoscându-l pe Papa Francisc, evident că nu se va întâlni doar cu oficialităţile şi cu forurile bisericeşti, cu ierarhia bisericească ci îi va privilegia pe cei săraci, pe cei marginalizaţi. Pot fi întâlniri cu oameni ai străzii sau cu alte categorii defavorizate. Asta face şi la Roma. Intră în închisori, îi primeşte la masă pe oamenii străzii”, a spus purtătorul de cuvântut al Arhiepiscopiei Romno-Catolice de Bucureşti (ARCB), preotul Francisc Doboş, pentru G4media.ro.
Papa Francisc va vizita România în perioada 31 mai – 2 iunie 2019. Suveranul Pontif va vizita oraşele Bucureşti, Iaşi şi Blaj şi Sanctuarul marian de la Şumuleu Ciuc.
Vizită se va desfășura sub sub motto-ul ”Să mergem împreună!”.
Actiune ieftina de PR. Oricum, asta este primul papa din istorie pentru care musulmanii sunt mai importanti decat crestinii!
Mai lipseste sa se intalneasca si cu maidanezii si cu pisicile de streasina. Penibil individ!
Maaann, site-urile lu Soros gen cel al lu Dan Tapalabă se interesează acu de programu senilului Papa în Romînia? au început și ăștia, de la drogații „rezist” să fie creștini? Că pînă acu drogații „rezist” nu știau cum să înjure mai bine Biserica și Religia. A și găsit „Cotidianul” din cine să citeze, din propaganda lu Soros. De ce nu a dat Cotidianul telefon lu Francisc Doboș de la catolici ca să se informeze și preferă să citeze din slugile lu Soros? Ar fi sunat altfel „Cutărică a declarat pentru ziarul Cotidianul că senilul papa se va întîlni cu…”
Fatarnicie si viclenie,daca nu ii si spala pe picere!Ca zice Domnul: „Fariseu orb! Curăță mai întâi partea dinlăuntru a paharului și a blidului, pentru ca și partea de afară să fie curată” (Matei cap. 23:26)”.
„Nefatarnicul” si „nevicleanul”, Anghelus credincios de plus, il citeaza pe Domnul … referindu-se la Fariseul Orb insa nu e capabil sa-si vada barna din ochi din cauza ca-i sta in gat paiul lui Bergoglio. Daca Francisc i-ar spala pe picioare si tot nu ar fi Anghelus destul de multumit, … ar cere mai mare dovada … sa-i spele pe dinti … poate la poponet … ba mai mult … ar cere Anghelus Papei sa o vindece de prostie pe toanta Vasilica , sa faca din Liviu om cinstit si necurvar , sa-l mustre pe Bombonel … care, miscat pana la lacrimi fiind … va semna plin de cainta actul de donatie al palatelului din Zambaccian (catre categoriile defavorizate) chiar sub „podoabele” lui Gargamel de la Justitie, sa invie mortii lui Ilici Iliescu de la asa zisa „Revolutie” din 89′ … si toate acestea intr-o vizita fulger de doar trei zile .