Judeţele ţării s-au înroşit după alegerile parlamentare de duminică.
PSD a câştigat alegerile în 34 de judeţe, inclusiv în municipiul Bucureşti, atât la Camera Deputaţilor, cât şi la Senat.
În faţa acestui usturător eşec, liderii PNL şi-au anunţat demisia.
PSD a câştigat cu peste 50% judeţele Argeş, Bacău, Botoşani, Brăila, Buzău, Călăraşi, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomiţa, Mehedinţi, Neamţ, Olt, Teleorman, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Vrancea, precum şi Suceava, la limită, doar la Senat. Cel mai bun scor a fost obţinut în Giurgiu, cu 68,85% la Senat şi 68,73 la Camera Deputaţilor.
Singurele judeţe în care social-democraţii nu au câştigat primul loc sunt Cluj, Alba şi Sibiu, unde pe primul loc a ieşit PNL, însă la o diferenţă mică de PSD. UDMR şi-a adjudecat judeţele Satu Mare, Mureş, Harghita şi Covasna.
PNL a reuşit să depăşească media de 20% în Alba, Arad, Bihor, Bistriţa Năsăud, Braşov, Călăraşi, Caraş Severin, Cluj, Constanţa, Ilfov, Prahova, Sălaj, Sibiu, Timiş şi Vrancea.
Cel mai bun scor a fost obţinut în Sibiu, unde liberalii au obţinut aproape 40% la Senat şi la Camera Deputaţilor.



