Din amânare în amânare, până la victoria finală!

Ambasadorii UE au convenit, în principiu, să amâne procesul Brexit, însă nu au stabilit o nouă dată limită, a declarat Mina Andreeva, purtătoarea de cuvânt a Comisiei Europene, care a precizat că săptămâna următoare urmează să fie finalizată înțelegerea pe această temă.

„Activitatea va continua în weekend. (Ambasadorii UE) sunt așteptați să se întâlnească la începutul săptămânii viitoare, luni sau marți, pentru a finaliza înțelegerea”, a afirmat Mina Andreeva, care a subliniat că nu va fi convocat un summit special al liderilor europeni care să aprobe o nouă amânare a procesului Brexit.

Negociatorul Uniunii Europene pentru Brexit, Michel Barnier, a informat vineri că liderii statelor europene nu pot preconiza durata de timp acordată extinderii procesului Brexit, din cauza incertitudinii politicie interne din Marea Britanie, relatează cotidianul The Guardian.

Barnier a comunicat că liderii de la Bruxelles nu pot transmite o decizie finală privind durata de timp acordată viitoarei amânării a procesului Brexit și nu vor transmite una până săptămâna viitoare, dată fiind dezbaterea internă din Marea Britanie pe fondul propunerii premierului Boris Johnson de a organiza alegeri parlamentare anticipate.

Negociatorul delegat al UE a transmis poziția liderilor europeni la scurt timp după reuniunea ambasadorilor statelor membre, de la Bruxelles, în cadrul căreia deși au avut loc discuții „excelente”, „nicio decizie” nu a fost luată în privința termenului acordat.

Decizia privind oferta de extindere a termenului de ieșire a statului britanic din Blocul comunitar ar putea fi transmisă la începutul săptămânii viitoare, după ce Parlamentul de la Londra va vota asupra propunerii prim-ministrului Johnson de a organiza alegeri anticipate.

Majoritatea statelor membre sunt dispuse să accepte termenii extinderii solicitate de Boris Johnson, printr-o scrisoare trimisă sâmbătă Bruxellesului în care este stipulată o posibilă amânare a procesului Brexit până la 31 ianuarie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

3 Comentarii

  1. Concluzia este foarte clara! Politicienii alesi in functii bastane nu au nicio treba cu poporul prost care i-a ales ca sa-i conduca! Nimic nou sub soare! La englezi la fel ca la romani! Ciolanul sa traiasca! Mai banditilor, daca majoritate englezilor au hotarat out of U.E., out sa fie! Daca si englezii o scalda de vreo 3 ani, ce pretentii sa mai aveti la mafiotii romani?

  2. Tovarasi evropeni,nu se doreste BREXIT-ul in UK!Fostul Moritz,actual Boritz Johnson a apucat si el o tura „prim- ministru”visul vietii sale,perfect omeneste!Fostului Moritz,actual Boritz ii se rupe de BREXIT,pentru el conteaza sa mai frece menta o perioada pe post!E greu sa pui botul la implozia UK,nu e imposibil(vezi implozia URSS) si as vrea sa vad ambasada Romaniei in Scotia, reunificarea Irlandei,poate si o Tara a Galilor fara arabi…

  3. Asa de mari, si mai credeti inca in Brexit si Mos Craciun ?! … Mie imi pare rau doar de cetatenii britanici care acum trei ani (!!!) si-au pierdut macar si zece minute din viata ca sa voteze iesirea dintr-o cocina de porci numita UE, crezind naiv in niste chestii numite „democratie” si „respectarea votului popular” !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.