În toamna anului 2021, într-un context politic mult tensionat, s-a născut… o expresie. Însă nu una oarecare, ci una ce, aşa cum s-a putut anticipa imediat, a făcut, ca să spun aşa, o „carieră” de mare succes în mediile de informare în masă, în special la televiziuni şi pe reţelele de socializare (mai puţin în presa scrisă).
Ceea ce şochează este nu atât interpretarea superficială a spuselor fostului preşedinte (care, prin trunchiere, a schimbat sensul celor spuse), cât prelungirea peste măsură a perioadei de glorie a aşa-zisului citat, în condiţiile în care astfel de clişee au, de obicei, o „durată de viaţă” mult mai mică. Şi astăzi, chiar la o audiţie cât de poate de nesistematică a emisiunilor cu conţinut politic, citatul trunchiat revine mereu şi mereu, cu o forţă care nu pare a mai scădea vreodată. Mai mult, invocarea citatului trunchiat, care a devenit, cu timpul, aproape ritualică (se crează chiar impresia că unii dintre invitaţi au trecută în „fişa postului” obligaţia de a-l invoca la intervale oarecum regulate de timp), pare a produce vorbitorilor o plăcere pe care, oricât de drept sau de strâmb am sta, nu ne-o putem explica pe deplin.
Întrucât majoritatea celor foarte tineri nu sunt familiari cu emoţiile specifice acelei perioade, iar mulţi din cei mai vechi au uitat, cum e şi firesc, multe detalii, astfel încât citatul trunchiat nici nu prea mai este recunoscut ca atare, nu strică să ne reamintim despre ce a fost vorba. Într-o seară marcată de protestele masive din Bucureşti împotriva guvernului Florin Cîţu (care, prin amploarea şi prin înaltul lor grad de disciplină, cred că au avut un anumit rol în „securizarea” votului iminent de la moţiunea de cenzură) am aflat, graţie actorului Florin Zamfirescu, faptul că preşedintele Klaus Iohannis „a declarat, astăzi, în Germania, că România este un stat eşuat”. Cunoscând inima mare a maestrului Zamfirescu, această afirmaţie a venit, realmente, ca o lovitură de măciucă. Nu ştiu dacă noi realizăm, cu adevărat, ce ar însemna o asemenea declaraţie făcută de un preşedinte al României, pe deasupra aflat în funcţie şi, încă mai rău, făcută în străinătate, în faţa unui public deloc obişnuit să asiste la exerciţii de masochism politic.
Presa românească a preluat ştirea cu obişnuita-i fervoare, chiar dacă de pe poziţii diferite (în mare majoritate ostile preşedintelui, dar şi unele neutre), prezentând-o însă într-un mod imprecis, aproximativ, din care nu reieşeau împrejurările în care declaraţia fusese făcută. Totuşi, din câteva căutări pe Internet se putea stabili care a fost adevărata declaraţie prezidenţială: „statul român a eșuat în misiunea sa fundamentală de a-și proteja cetățenii”. Afirmaţia viza, astfel, incendiul (soldat cu urmări tragice, şapte decese) izbucnit, chiar în dimineaţa zilei de 1 octombrie, la secţia de terapie intensivă a Spitalului de Boli Infecțioase din Constanța.
Pe site-ul Preşedinţiei României, a fost reprodus integral textul alocuţiunii rostite de Klaus Iohannis la 1 octombrie 2021, la Aachen (Republica Federală Germania), în cadrul evenimentului „Forumul European Carol cel Mare”. Din lectura ei, se constata că, în aceasta, nu se spunea nimic despre vreun stat eşuat, nici despre ceva cât de cât asemănător, fiind, în schimb, evocată, într-o formă inspirată, tragedia petrecută la Constanţa: „Doamnelor și domnilor, voi începe cu o informație tristă. Astăzi a avut loc o mare tragedie în România, într-un spital din Constanța. A fost un incendiu și, din păcate, au murit șapte pacienți. Vă rog frumos pe toți, împreună cu mine, să păstrăm un moment de reculegere! Vă rog să păstrăm un moment de reculegere pentru victimele incendiului de la Spitalul din Constanța!” Există, pe acelaşi site, şi textul unei declaraţii de presă a preşedintelui, datată tot cu 1 octombrie 2021, în care se afirmă, printre altele, că: „Astăzi, din păcate, statul român a eșuat în misiunea sa fundamentală de a-și proteja cetățenii. Este o zi neagră, de doliu, pentru națiunea română. Indiferent care va fi concluzia anchetelor cu privire la cauzele incendiului, cei care au pierit astăzi nu vor mai putea fi aduși înapoi și vor lăsa un gol imens în urma lor”. Aşadar, putem concluziona, fără teamă, că nicidecum nu s-a afirmat că România ar fi un „stat eşuat”, ci că (perfect adevărat, şi nici măcar pentru prima oară) statul român a înregistrat un eşec. Această schimbare totală de sens a afirmaţiei prezidenţiale a constituit, de fapt, un eşec al mass mediei din România, deoarece era de natură să creeze percepţii şi reacţii extrem de contraproductive. Suporterii preşedintelui (sau o parte a lor) urmau a se grăbi să adopte, pe nemestecate, noua „definiţie” a statului român, trecând astfel, inconştient, de partea neprietenilor care încearcă să conteste România ca stat (din fericire, astfel de reacţii nu s-au dezvoltat). De cealaltă parte, adversarii preşedintelui (ori o parte a lor) urmau a critica „definiţia”, însă numai din perspectiva superficială a faptului (destul de adevărat, fie vorba între noi) că preşedintele statului eşuat este primul răspunzător de acest eşec, nefăcând astfel decât să popularizeze o percepţie pe care, în mod formal, o combat. Ambele tabere riscau însă să fie atinse de o depresie sufletească de natură să ducă, prin vorbă şi prin atitudine, la creşterea sentimentului fatalist în rândul societăţii şi la colportarea clişeelor negativiste despre ţara noastră. Dacă preluarea, ori ignorarea duioasă a „succesurilor” Elenei Băsescu au fost un episod antigramatical, dar, până la urmă, benign al politichiei ultimelor decenii, căderea în asemenea capcane psihologice şi diseminarea unei declaraţii distorsionate nu pot fi decât „eşece” în misiunea de informare corectă a publicului românesc, însă nişte „eşece” cu urmări care ar putea fi mult mai grave.
Semnalul de alarmă tras de maestrul Florin Zamfirescu a fost unul sincer, dar era şi credibil, având în vedere faptul că preşedintele Klaus Iohannis comisese, anterior, o serie de gafe cu public (e drept, mai puţin grave decât cele ale fostului său protejat, premierul demis de către Parlament, în toamna anului 2021). De aici şi până la a declara România „un stat eşuat”, era, însă, o cale lungă. Un astfel de limbaj este utilizat numai faţă de state precum Ucraina sau Republica Moldova, considerate (în mod inedacvat, în opinia mea, la fel ca şi expresia „stat artificial”, des întâlnită pe forumuri, cu referire la Ucraina) ca state pierdute, fără speranţă, într-un soi de no man`s land geopolitic şi, mai cu seamă, expuse corupţiei şi pericolului fatal al destrămării teritoriale. Sau, faţă de unele foste colonii africane, în care loviturile de stat se succed în cascadă şi spectrul foametei este mereu la ordinea zilei. În acest context, a declara România un „stat eşuat” l-ar aduce pe autorul declaraţiei în vecinătatea poziţiei de a contesta, chiar cu ostilitate, integritatea teritorială a României, recunoscută prin tratatele internaţionale. O fi şi asta o explicaţie pentru frenezia cu care unii au preluat declaraţia prezidenţială, falsificând-o, practic, pentru a-i da un sens antiromânesc? Răspunsul necesita o perioadă de reflecţie destul de lungă. Deşi o asemenea motivaţie necinstită pare exclusă în cazul autorilor de texte critice publicate la cald, aceştia puteau fi şi discret manipulaţi, de către alţi vectori, care aveau opţiunea de a se preface că ar fi indignaţi de afirmaţiile prezidenţiale, însă cărora le convinea de minune rostogolirea, în mass media, a ideii că România a eşuat ca stat, nu în ceea ce priveşte una din misiunile de bază ale statului, cel de a proteja viaţa cetăţenilor săi. Având în vedere persistenţa şi deosebita versatilitate a propagandei antiromâneşti, care ştie să întoarcă, în favoarea ei, şi cursul râului, şi sensul de creştere a ramului, nu ar fi lucru de mirare.
Chiar dacă, în special pe parcursul primului său mandat, ne-a obişnuit să fie extrem de caustic cu partidele politice (uneori, mult dincolo de rolul său constituţional de mediator), Klaus Iohannis s-a ferit totdeauna să vorbească de rău România, îndeplinindu-şi astfel, în mod corect, una dintre obligaţiile subînţelese care decurg din statutul lui de întâi om în stat. Însă nu despre Klaus Iohannis este vorba în aceste rânduri, ci despre ceva mult mai important decât o persoană, oricare ar fi ea. Este vorba, pur şi simplu, despre România. Prin faptul că nu am înţeles acest lucru, nu am făcut decât să le dăm satisfacţie neprietenilor noştri din umbră.
După patru ani şi câteva luni de la momentul declaraţiei care a fost răstălmăcită, este însă momentul ca lucrurile să fie, în sfârşit, clarificate. Şi nu trebuie ca invitaţii aproape permanenţi de la televiziuni să aibă o strângere de inimă, ca şi când ar pierde ceva (o obişnuinţă de a „cita” care, la drept vorbind, avea, câteodată, doar rolul de a masca lipsa de conţinut a comentariilor din emisiuni): au la îndemână multe alte clişee de care să se folosească. Sau, ar putea renunţa la ele de tot, ca să treacă mai hotărât la dezbaterea problemelor de fond.
N.red
Ne-am liniștit cu viitorul prosper al poporului român dacă există la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității o Direcția Cercetare, Expoziții, Publicații, care se ocupă să-l albească pe dl. Klaus Iohannis. Fost cercetător principal gr. 2 (inginer) automatizare în fostele industrii de minerit și metalurgie neferoasă.