Din fericire, UE nu reușește să ajungă la un acord energetic

Miniștrii Energiei din țările UE nu au reușit să ajungă la un acord pentru impunerea unui preț maxim la gazele naturale. Ministrul Energiei din Cehia (țara care deține președinția Consiliului UE) a declarat că omologii săi au decis alte ”măsuri importante”, printre care achiziționarea în comun a gazelor naturale, solidaritatea în aprovizionare în perioade dificile, grăbirea procedurilor de autorizare pentru energia regenerabilă.

În cursul acestei săptămâni, Comisia Europeană a anunțat că dorește să impună ”un prag de siguranță” pentru prețul gazelor naturale – 275 euro pe MW-oră.

Comisia mai dorește să lege prețul gazelor naturale de prețul gazelor lichefiate de pe piața spot. ”Pragul de siguranță” ar fi activat în momentul în care prețul TTF al gazelor ar depăși 275 de euro pe MW-oră timp de doua săptămâni la rând” sau când ”prețurile TTF sunt cu 58 de euro mai mari decât gazele lichefiate vreme de zece zile la rând în interval de două săptămâni”.

Ultimele două propuneri se apropie de inițiativa fostului premier al Italiei, Mario Draghi (fost președinte al Băncii Centrale Europene), care i-a sugerat președintelui SUA constituirea unui ”cartel al consumatorilor de gaze”, care să stabilească un preț maximal de achiziționare a gazelor.

Aceleași măsuri propuse de Comisia Europeană au stârnit însă mari nemulțumiri ale comercianților de gaze, care spun că până și o intervenție foarte scurtă a Comisiei ar duce la o instabilitate și mai pare pe piețe și la scăderea încrederii că valoarea gazelor este transparentă, după cum arată Federația Europeană a Traderilor din Energie.

O analiză a băncii Goldman Sachs destinată clienților instituționali ajunge la aceeași concluzie – ”plafonarea prețului gazelor naturale fără o plafonare a cererii nu va rezolva problema deficitului în Europa, ci va agrava riscul ca acest deficit să crească și mai mult, încurajând consumul de gaze, spre deosebire de ceea ce se întâmplă atunci când nu există un preț maximal”. Goldman Sachs mai atrage atenția că companiile care comercializează gaze vor reduce volumul pe care îl scot la vânzare, așteptând momentul în care plafonul de siguranță nu va mai fi aplicat, iar asta va duce la o penurie periculoasă.

Există două motive pentru care incapacitatea UE de ajunge la un acord pentru plafonarea gazelor naturale nu are niciun efect negativ.

Primul, subliniat de Goldman Sachs, este că prețul pe MV-ora la care ar fi activat acest mecanism (275 de euro vreme de două săptămâni sau un preț mai mare cu 58 de euro decât la gazele lichefiate) este puțin probabil să fie atins. Până acum, niciuna dintre cele două condiții nu a fost îndeplinită. În viziunea Goldman Sachs, această probabilitate foarte mică de activare a mecanismului este singurul aspect pozitiv al propunerii Comisiei Europene.

În al doilea rând, plafonarea prețului are legătură cu ”TTF”, adică bursa virtuală a gazelor din Olanda, creată de Gasunie, compania publică de transport a gazelor din Olanda. Prețurile actuale la gaze in UE sunt stabilite tot pe această bursă, iar propunerea CE nu ar fi făcut decât să întărească importanța acestei burse din Olanda. Modul bizar în care funcționează TTF a fost explicat de profesorul Yanis Varoufakis, fostul ministru de Finanțe al Greciei, care consideră că plafonarea prețului (acum în vigoare la niveluri diferite în mai multe state UE) și bursa din Olanda sunt parte a unei escrocherii. Primul indiciu, spune Varoufakis, este că licitațiile zilnice (acele licitații în care câștigă cel care oferă cea mai scumpă energie!) continuă, în ciuda acestor plafonări stabilite de guverne. De ce ar mai exista aceste licitații, odată ce exista un plafon stabilit de guvern? Varoufakis oferă exemplul energiei hidro, unde megawattul costă circa 112 euro, în timp ce licitația stabilea prețul energiei la 700 de euro. Producătorul care a cheltuit 112 euro pentru a genera un megawatt primește 700 de euro pentru megawatt, urmare a licitației din Olanda.  Însă acel producător dă statului elen diferența dintre 700 de euro și prețul de producție, spunea Varoufakis despre situația din Grecia.

”Până acum, această schema pare o prostie, nu o escrocherie. De ce să nu ceri de la bun început 112 în loc de 700 de euro și să nu mai dai înapoi 688 de euro. Pare o prostie. Dar nu este așa”, spune Varoufakis. ”Escrocheria este că guvernul nu ia acești bani pentru a-i da consumatorilor. Nu, guvernul ia acești bani pentru a-i da companiilor de retail. Dacă vă uitați pe piață, veți vedea că acționării companiilor care produc energie sunt, în mare, aceiași cu acționarii companiilor de retail. Guvernul permite ca o licitație să stabilească un preț uriaș al energiei, apoi forțează producătorul de energie să returneze statului o parte mare din acea sumă, iar guvernul transfera apoi acea suma companiilor de retail. Practic, guvernul primește niște bani din buzunarul stâng al unor băieți deștepți și apoi îi bagă în buzunarul drept al acelorași băieți deștepți. Să ne mai întrebăm acum de ce consumatorii nu simt nicio îmbunătățire a situației?”